Numărul de azi şi cel de ieri al „Românului” au meritul de a trezi veselia publică prin declaraţiile coprinse în ele, precum şi prin prăpăstiile visate de onorabilii confraţi, cari văd pericole pentru ţară acolo unde nimeni nu vede decît cel mult căderea roşiilor de la putere.
Am spus-o adeseori în acest ziar că dreapta conservatoare e partidul acela în Parlament şi în ţară ai cărui membri nu au absolut nici o nevoie de-a veni la putere. Cu listele electorale şi cu rolurile de contribuţie în mînă am putea dovedi că clasa aceea de oameni din care partidul conservator îşi recrutează membrii poartă 2/3 din toate sarcinele statului, pe cînd celelalte clase poartă numai 1/3 parte. Din această proporţie se va vedea că, dacă partidul conservator are vreun interes, e desigur acela al stabilităţii, al unui guvern regulat, conştiincios şi iubitor de ţară, nicidecum însă pe acela de a veni numaidecît la putere. Ce sînt însă dd. roşii cînd n-au puterea în mîni? Nimic decît palavragii de cafenele, ajunşi în trista stare de-a purta iarna pălării de paie şi hăinuţe de dril.
Am înţelege încă dacă s-ar vorbi pur şi simplu de ambiţia de a veni la putere, o ambiţie de care pot fi succeptibile piepturile omeneşti. Dar această ambiţie, oricît de mare ar fi, nu este defel întreţesută cu interese de ordine curat individuală, deci e prea sus-pusă pentru a putea fi atinsă de prepusurile meschine ale roşiilor, prea sus pentru a putea fi confundată cu setea de putere pe care-o au dumnealor. Pentru conservatori lupta politică nu e o „luptă pentru existenţă” ca la roşii.
Noi le-am propune d-nilor roşii o reformă care i-ar face să se lepede de bunăvoie de a veni cîndva la putere şi anume: ca toate funcţiile administrative precum şi deputăţiile, avînd deplină şi garantată responsabilitate, să fie servicii benevole şi gratuite. Ar primi dumnealor aceasta?
Ne temem că de a doua zi statul român ar rămînea fără funcţionari şi fără deputaţi roşii.
Acuzarea setei de putere făcută conservatorilor e cel puţin absurdă, mai întotdauna însă de rea-credinţă.
Dar într-adevăr „Românul” nu mai ştie ce vorbeşte. Începînd revistele sale prin acuzarea că ţinta luptei politice a conservatorilor nu e decît puterea, că opoziţia e învierşunată după putere, cuprinde cu cîteva şiruri mai jos următoarea declaraţie.
Cine voieşte să mănţină indefinit guvernul actual la putere nu are decît să nu dea cestiunii în dezbatere o soluţiune acceptabilă pentru puterile europene. Preşedintele Consiliului de Miniştri a declarat precis şi categoric, în întrunirea de ieri seară, că, pe cît timp va fi susţinut de majoritatea Camerelor, nu va primi nici a se da un vot negativ care ar provoca o rezoluţiune din partea puterilor; nu va primi nici o soluţiune neacceptabilă pentru Europa; şi, nevoind nici a dizolva Camera decît la ultima estremitate, va rămînea neclintit la putere pînă cînd două treimi ale Camerei se vor înţelege asupra unei soluţiuni. Această declaraţiune a fost făcută de d. Ioan Brătianu în termeni atît de precişi şi cu tonul unei hotărîri atît de nestrămutate încît ne este şi nouă permis astăzi să afirmăm cu tărie că cine voieşte să menţină indefinit pe guvernul actual la putere nu are decît să refuze acestui guvern o soluţiune acceptabilă pentru puterile europene.
Apoi mai la vale pe acelaşi ton:
În tot cazul, ceea ce este mai presus de orice îndoială e că ministrul actual nu poate să se clintească de la postul său pînă ce cestiunea pendentă nu va fi rezolvată. El este impus, prin puterea lucrurilor în capul afacerilor; căci, în dată ce o criză ministerială s-ar produce şi, ca consecinţă neapărată, Camerele s-ar dizolva fără ca cestiunea să fie rezolvată, puterile vor da ele soluţiunea ce nu s-ar fi putut da de ţară şi i-o vor impune. Este dar o datorie patriotică de primul ordin pentru guvernul actual de a ţinea cu energie puterea pînă ce cestiunea pendentă va fi rezolvată. De aceea şi d. Ioan Brătianu a declarat ieri seară că, chiar dacă ar trebui să-şi piarză viaţa în împlinirea datoriei ce îi este impusă de puterea lucrurilor, va rămînea neclintit la putere pînă cînd cestiunea evreilor va fi rezolvată şi ţara admisă în concertul puterilor europene.
Deşi Camera e liberă de-a refuza chiar revizuirea Constituţiei cu o minoritate suficientă, totuşi ministeriul declară că nu se va retrage pînă ce soluţiunea lui nu va fi primită.
Într-adevăr, frumoase şi mai cu seamă constituţionale declaraţii face d. I. Brătianu, declaraţii cari nu-i vor ajuta nimic, din cauză că în toate cestiunile mari de pînă acuma d-sa au amăgit prin neadevăruri ţara. D. I. Brătianu, dacă are vreo calitate eminentă, este aceea de-a spune foarte dezgheţat neadevărul. Ni se pare că a venit vremea ca nimeni să nu-l mai creadă.
Şi aceste declaraţii ale d-lui ministru nu însemnează o înverşunată sete de putere?
Dar aceasta e la urma urmelor afacerea d-sale. dacă această sete înverşunată ar avea drept corelat calităţi distinse de om de stat nici n-am avea de obiectat ceva în contra ei. Din nefericire însă această sete e în aşa disproporţie cu calităţile d-sale încît aproape toate nenorocirile şi toată sărăcia care de douăzeci de ani bîntuie aceste nefericite ţări avem a le mulţumi incapacităţii fenomenale cu care d-sa a condus partidul roşu.
Puţin am avea de zis asemenea asupra publicării acestor solemne declaratiuni în „Românul”.
Dar alături cu ele vedem acuzaţiuni atît de nedemne făcute membrilor opoziţiunii încît le reproducem numai, fără a le mai întîmpina. Cu balamucul nu se discută. Iată dar prăpăstiile pe cari confraţii noştri, în superfluenţa lor de iubire de adevăr şi de lealitate, le atribuie opoziţiunii conservatoare:
În noua şi dureroasa dramă ce se va desfăşura pe această cale actele vor fi împărţite precum urmează: Actul I. Camerele lasă cestiunea nerezolvată sau dau o soluţiune neacceptabilă pentru Europa.
Actul II. Puterile se întrunesc în conferinţe, rezolv cestiunea şi chibzuiesc asupra mijloacelor de a o impune României.
Actul III. Ministerul Manolaki Kostaki, Maiorescu şi consorţii cer <e> aplicarea principiului că puterile au autoritatea de a decide despre România şi aceasta datoria de a se supune; această aplicare o cere de urgenţă spre a salva ţara de ezecuţiunea puterilor.
Actul IV. Deciziunea puterilor este aplicată şi strigătul ţărei amuţit cu puterea tunului şi a bionetei, în numele salvării ţărei.
Actul V. Una sută mii de evrei, cel puţin, sînt impuşi ca cetăţeni români, şi garantarea proprietăţii rurale dispare în loc de una mie de evrei cît propune astăzi guvernul şi de garantarea cea mai puternică a proprietăţei rurale.
Şi toate acestea le atribuie opoziţiei cine? „Românul”, acelaş jurnal care propunea egalitatea drepturilor civile pentru toţi străinii, care le dădea tuturor dreptul de a cumpăra moşii; jurnalul în fine care susţinea emanciparea pe categorii, deci introducerea pe rînd a zeci de mii de evrei în cetăţenia română, fără un vot special al Camerei.
Se-nţelege că şi această capodoperă de decadenţă a inimei omeneşti se mîntuie prin declararea că:
în deşert vor face orice alte încercări spre a răsturna ministerul, căci el va rămînea neclintit la postul său, pînă cînd cestiunea va fi rezolvată.
Să vă fie de bine!
Faţă cu aceste turpitudini, cari răsar ca bureţii înveninaţi în foile roşii, ne cuprinde un sentiment trist care ne sileşte a zice: Nu cestiunea izraelită e răul principal, suferim de un rău adînc şi înrădăcinat care, nelecuindu-se, ne va duce la o sigură pieire. Cînd oameni cari sînt capabili de-a scrie dezgheţat asemenea minciuni şi calomnii la adresa adversarilor lor continuă a esercita influenţă asupra opiniei publice, continuă a fi miniştri, deputaţi, mai ştim noi ce, e o dovadă că acei oameni nu mai pot trăi prin o muncă cinstită, că sînt avizaţi de a trăi din amăgirea poporului, că-şi pîngăresc sufletul de zece ori pe ceas cu cele mai negre ca lomnii pentru a se mănţinea la puterea de care au nevoie, că sufletul ţării se-nveninează pentru a nu mai putea vedea adevărul.
O asemenea ţară e pierdută!
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X