Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
O încheiere a Consiliului de Miniştri din Prusia propune a se cere de la Corpurile legiuitoare libertatea pentru guvern de-a aplica într-un înţeles mai blînd legile din mai privitoare la biserica catolică. Această încheiere a făcut mult zgomot şi a fost cauză multor interpretaţiuni eronate din partea presei, încît, pentru a risipi îndoielele asupra înţelesului şi importanţei concesiunilor sale, principele Bismarck a aflat de cuviinţă de-a autoriza o foaie din Berlin să publice o notă confidenţială a sa adresată principelui de Reuss, ambasador imperial din Viena, prin care se lămureşte pe deplin punctul de vedere al cancelariului. Această scrisoare, importantă deja prin spiritul viguros de care e dictată, o publicăm în şirurile următoare.
Berlin, 20 aprilie 1880. Eram de mai nainte pregătit prin atitudinea Centrului de-a vedea ivindu-se mai curînd ori mai tîrziu în tratările noastre reacţiuni ca cea anunţată prin raportul Luminării Voastre de la 15 şi 16 luna c. no. 177. Şi de acum înainte cată să ne aşteptăm ca din partea Romei să se sleiască toate mijloacele diplomaţiei pentru a ajunge la un modus vivendi suportabil şi vom avea de trecut prin mai multe faze decît cea actuală, pentru că prelaţii romani, avînd o idee necompletă de împrejurările din Prusia, se simt pururea ademeniţi de-a nutri aşteptări exagerate şi de-a-şi aşeza ţinta prea sus. Dacă a crezut cineva că nu dezarmăm numai, ci că voim a nimici chiar armele noastre pe calea legislaţiunii, atunci, acela ne-a crezut capabili de o mare nerozie, opinie la care n-am dat ocazie prin nici una din enunciaţiunile mele. Pe de altă parte pronunţiul nu are cuvînt cînd face guvernului prusian o imputare din împrejurarea că încheierea ministerială din 17 l.c. tace asupra convorbirilor din Viena, esplicînd tăcerea aşa că nu ne-am fi dînd nici măcar osteneala de-a ne pronunţa asupra declaraţiei sale şi a tehnicilor săi. Acea încheiere ministerială pune în perspectivă o modificare foarte esenţială a legiuirilor din mai dacă cere pentru guvern autorizarea ca în interesul păcii să nu aplice acele legiuiri. Pînă acum guvernul e obligat de-a le aplica strict; dacă nu va mai avea această obligaţiune va fi în poziţie de a mînui totalitatea acelor legi pacinic, prieteneşte şi prevenitor, pe cît timp Curia va observa o politică analogă. Va fi timp de-a ne ocupa cu rezultatele deosebite ale conferirilor de la Viena cînd vom fi primit autorizările necesare de la Dieta prusiană şi vom putea calcula măsura executării lor.
Temerea lui Iacobini despre cele ce ar fi de s-ar schimba guvernul e o temere reciprocă. Ce nu ne poate ameninţa dacă s-ar schimba guvernul din Vatican şi s-ar sui în Scaun un papă luptător ca Piu IX? Deci din amîndouă părţile trebuie să fim în poziţie ca o spadă să ţină pe cealaltă în teacă. Nu ni se poate cere ca noi să frîngem pe-a noastră pe cînd, din contra, Curia să fie liberă de a-şi aranja politica ei, prietineşte sau duşmăneşte, după voinţa eventualului papă şi a consiliarilor săi.
Daca pronunţiul nu vede destulă claritate în încheierea ministerială întreb din parte-mi ce e clar pîn-acum din partea Romei? Noi am făcut însemnate concesiuni practice, pe cît am putut după legislaţiunea noastră actuală, de la intrarea în minister a d-lui de Puttkamer; din partea papei n-avem însă decît o nehotărîtă indicaţiune teoretică, fără obligativitate juridică, că va putea îngădui un sistem de anunţare a numirilor, necomplet definită, sau, precum se exprimă pronunţiul, „ni s-a pus în perspectivă” o acţiune prevenitoare, care din parte-ne a şi urmat deja. Această „perspectivă” se turbură însă în noi pînă la sentimentul neîncrederii prin atitudinea partidului Centrului în Dieta prusiană şi în Reichstag în care noi vedem un comentar practic, o interpretare a instrucţiunilor papale. Ce ne-ajută părtinirea teoretică a Scaunului roman în contra socialiştilor dacă fracţiunea catolică din ţară, mărturisind cu tărie supunerea ei la voinţa papei la toate votările, le dă concurs public atît socialiştilor cît şi oricărei alte tendinţe subversive? Centrul protestează că are intenţiuni bune cari nu se execută nicicînd, căci, sub pretextul că tocmai aşa precum o face guvernul n-ar lupta el contra socialiştilor, dar încolo-i condamnă, Centrul votează cu socialiştii; şi dacă guvernul ar lua alte căi atunci acele n-ar fi acceptabile pentru Centru. Cînd acum un an partidul catolic ne-a împrumutat concursul său în cestiunea vămilor am crezut în seriozitatea preîntîmpinării papale şi am aflat în această credinţă încurajare pentru tratările întîmplate. De atunci însă partidul catolic, care în deosebi mărturiseşte public că e în serviciul papei, a atacat în Dietă guvernul pe toate terenurile, în cestiunea drumurilor de fier, a impozitului asupra cîrciumelor, în privirea legei poliţiei agrare, în cestiunea polonă. Tot astfel în politica Imperiului, şi anume în cestiuni de existenţă precum bugetul armatei, legea socialiştilor, în proiecte de impozite, partidul catolic, unit ca un singur om, stă în contra noastră şi ia sub scutul lui orice tendenţă inamică Imperiului. Pornească o asemenea tendenţă de la socialişti, de la poloni sau de la fronda velfilor, sistemul rămîne constant acelaşi, de-a combate cu energie guvernul împăratului. Se zice că fracţiunea e adusă pe căi rătăcite de cătră unii din conducătorii ei cari trăiesc din luptă şi cred că în caz de pace ar deveni de prisos; însă aceasta nu-mi pare de crezut faţă cu faptul că atîţia preoţi înalţi şi inferiori sînt membri imediaţi ai fracţiunii inamice guvernului şi că politica lor de-a da ajutor socialiştilor e sprijinită de membrii celei mai distinse şi mai bogate aristrocraţii, lucru pentru care nu se poate admite alt motiv decît influenţa duhovnicilor asupra bărbaţilor şi mai cu seamă asupra femeilor. O vorbă de la papa sau de la episcopi, chiar numai sfatul cel mai discret, ar pune capăt acestei legături nenaturale între nobilimea şi preoţii catolici şi între socialişti. Pe cîtă vreme însă în locul acestora guvernul va fi atacat în bazele existenţei lui de fracţiunea romano-catolică o cedare din partea guvernului e cu neputinţă. Guvernul poate întîmpina pacinic tendinţe pacinice; dar, dacă prin luptă şi ameninţări i s-ar silui mîna, abdică ca guvern. Cînd pe lîngă aceasta se adaugă că papa sau cel puţin pronunţiul pare faţă cu Luminarea Voastră că aşteaptă folos de la un ton ameninţător, atuncea văz cu părere de rău că acolo sînt mai departe decît oricînd de un modus vi vendi acceptabil la noi. Indicarea unor hotărîri definitive sau de alt soi şi orice altă ameninţare nu face asupră-ne nici un efect.
În privirea agitaţiei din ţara partidul catolic şi-a cheltuit prea de timpuriu praful de puşcă; agitaţiunile preoţilor şi ale foilor lor ieftine au încercat în anii dentîi ai conflictului tot ce era cu putinţă pentru a înjosi guvernul regelui în ochii supuşilor săi şi a-i împiedeca activitatea; presa clericală a făcut mai mult în privirea aceasta decît chiar cea socialistă şi în alegerea mijloacelor a fost tot aşa de puţin scrupuloasă ca şi cea din urmă. Ceea ce pe această cale se putea pregăti neplăcut şi periculos le-am suferit pe toate şi vom trebui să le mai suferim dacă preoţimea va continua acest rol, care-o înstrăinează din ce în ce mai mult de stat şi populaţiune. Împuţinarea preoţilor, dispariţiunea episcopilor, dacadenţa îngrijirii religioase ne inspiră cea mai vie simpatie pentru concetăţenii noştri catolici, cari sînt astfel părăsiţi de cătră preoţii lor pentru că preoţii le refuză grija religioasă pe motive politice greu de înţeles pentru mireni. Biserica şi popa caută să fie răspunzători. În alţi timpi şi-n alte ţări am văzut că în condiţii mult mai aspre, ba în pericole şi umiliri preoţimea catolică n-a lăsat nesatisfăcuţi pe cei cari aveau trebuinţă de ea, ci au mers mult mai departe cu tolerari posse decum ar fi de trebuinţă pentru a exercita sacerdoţiul în Prusia fără a veni în conflict cu legile din mai. Dacă ierarhia de astăzi îşi pune mult mai sus ţinta şi pretenţiunile şi refuză mai bine credincioşilor binefacerile bisericii decît de-a se supune legilor mirene, atunci biserica. şi statul vor trebui să poarte urmările pe cari Dumnezeu şi istoria le vor dicta asupră-le. Pînă acum noi sîntem aceia cari am preîntîmpinat în mod practic; urmăririle poliţieneşti şi judecătăreşti sînt suspendate după cît ne permite legea; am impus procurorilor şi poliţiei tăcere şi abţinere şi avem de gînd a propune legi cari să ne permită a o face şi mai mult; dar biserica lasă pe procuratorii ei din Reichstag şi din Dietă precum şi în presă să continue războiul mare şi cel mic în forme ceva mai blînde, însă cu aceeaşi hotărîre în privirea fondului. Îmi pare foarte rău că papa crede cumcă prin lupte şi ameninţări va cîştiga mai mult de la noi decît prin o prietinoasă cedare, precum ne pare rău că un prelat atît de amabil ca Iacobini are cauze de-a fi rău dispus asupră-ne, dar în privirea egalităţii concesiunilor, în privirea procedării pari passu, non possumus de stat al nostru e tot atît constrîngător ca şi cel bisericesc. Nici cu Marella nici cu Iacobini n-am vorbit un cuvînt măcar ce-ar putea fi comentat că ne-am învoi c-o revizie sau c-o abrogare a legilor din mai; o practică pacifică, un suportabil modus vivendi pe baza unei toleranţe reciproce e tot ce mi-a părut că se poate ajunge. Am declarat că, în princip întoarcerea la legislaţiunea din 1840 s-ar putea accepta, dar reîntoarcerea la starea de lucruri răsărită de la 1840 pînă la 1870 am refuzat-o cu multă hotărîre în cele trei-patru ocazii cînd ni s-a cerut. Acest refuz nu era lipsă de complezenţă, care ar putea fi înlăturată prin observarea unor „împrejurări penibile”, ci o neînlăturată necesitate politică.
Dacă restabilirea relaţiunilor diplomatice nu formează pentru Roma un folos pentru care s-ar plăti un preţ, vom renunţa d-a o mai propune vreodată şi nu vom mai reveni asupră-i.
Semnat: de Bismarck
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI