Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
E cunoscută tuturor întîmplarea Rusiei cu ciuma din satul Vetlianca. Era pe atunci o încordare de natură cu totul politică între Germania şi Rusia, iar sferele oficiale ale celei dentîi, voind a lovi negoţul de esport al Rusiei, au dat cazului, îndealtmintrelea adevărat, din satul Vetlianca, o însemnătate atît de generală încît la moment toate graniţele se închiseră pentru Rusia. Profesorii de istorie suflau colbul de pe documente şi arătau pustiirile făcute de ciuma neagră în secolii trecuţi, medicii arătau imposibilitatea de-a o întîmpina cu arta vindecării, presa făcea un zgomot ameţitor şi centrele mari ale Europei tremurau de spaimă.
În diplomaţie acela e mai abil care alege pretextul cel mai plauzibil pentru îndeplinirea scopurilor sale politice. O sumă de asemenea pretexte se găsesc în arsenalul bogat al apucăturilor omeneşti; o dată e umanitarismul (cestiunea izraelită), altă dată libertatea popoarelor (cestiunea orientală), o a treia oară răspîndirea civilizaţiei, pentru care fiece popor apusean voieşte a avea oarecum onoarea priorităţii, cu condiţia bineînţeleasă ca, deodată cu cultura, să răspîndească şi botinele respective.
Vestitul La-o-tse, filozoful chinez, în cartea sa intitulată Tao-te-king (Cărarea spre virtute), era un aprig protecţionist. El nu voia nici import, nici export şi, dac-ar fi putut aranja poporul – cel chinezesc, se-nţelege – dupe statul său ideal, nicicînd un fir de grîu chinezesc n-ar fi ieşit din împărăţia Mijlocului, nicicînd botină engleză n-ar fi pătruns în regiunile Fiului Soarelui. Nu ştim dacă cineva mai împărtăşeşte ideile vechiului filozof chinez, dar regula lui economică nu e lipsită de raţiune. În realitate un popor care n-ar esporta nimic ar trăi totdeuna în mare belşug, iar, neimportînd nimic, n-ar consuma decît obiecte pe cari el singur le poate produce, şi toată viaţa economică s-ar consuma înlăuntrul graniţelor sale, fără nici un amestec cu străinătatea.
Nu e îndoială că viaţa ar fi primitivă în feliul ei, dar în statul lui La-o-tse n-ar exista nici sărăcie escesivă, nici bogăţii prea mari. Poate că n-ar fi nevoie nici de parlament, nici de legi, nici de bugete de sute de milioane; oamenii ar trăi cam cum au apucat de la părinţi, necunoscînd alte trebuinţe decît cele pe cari singuri şi le-ar putea îndeplini; şi se ştie că nemulţumirile omeneşti se nasc din proporţia cea mare între cele ce au şi cele ce doresc a avea.
Din nenorocire noi nu mai sîntem nici în vremea lui Mircea Vodă, nici măcar într-a lui Matei Basarab. Drumuri de fier străbat ţara în toate direcţiunile ei, anuităţile străbat bugetul în toate cifrele lui, apoi mai armată, mai şcoli, mai patrioţi reversibili, mai cetăţeni persecutaţi de peste Prut în număr de sute de mii, toţi aceştia ne-au silit să părăsim Tao- te-king, Cărarea spre virtute, în care nu existau nici crime, nici procurori, nici escrocherii, nici tribunale, nici codici, nici necesitate de ele, nici civilizaţie, nici datorii publice, şi să apucăm calea conexiunilor de interese, să vindem productele noastre brute oriunde şi cît se poate de scump, pentru a putea subveni tuturor trebuinţelor sociale şi ale statului.
În acest înţeles am încheiat convenţii comerciale cu statele europene, în prima linie însă cu Austro-Ungaria, pe baza unei perfecte reciprocităţi: adecă liberi noi de-a introduce toată industria noastră, precum dantele, postavuri, pielării, ceasornice, palavre patriotice, liberă şi Austria de-a le introduce la noi. Din nenorocire, nu sîntem tari decît în ramura palavrelor, în celelalte am rămas mai pe jos, încît am renunţat la esportul lor; mai fericită Austria însă, care la ea acasă a pus taxă pe palavre, de vin mai scumpe decît ale noastre, dar încolo ne vine cu de toate celea la noi, pînă şi cu făină, pe cînd noi cată să ne mărginim la grîne, piei brute, lînă, vite cornute etc.
Ce se-ntîmplă însă? Fraţii maghiari sînt asemenea tari în palavre patriotice şi slabi în puntul dantelelor. Există într-adevăr o brumă de industrie prin Ardeal între saşi şi români, cari, neavînd atîta rîvnă patriotică la funcţii şi advocatură, se mai ocupă ba cu pielăria, ba cu postăvăria, ba cu alte de-ale folosului lor şi al altora; dar, fiindcă aceste elemente nu sînt patriotice, ele trebuiesc ruinate, oprind totodată şi esportul nostru de vite, piei şi lînă, adecă vorba voinicului din poveste: „Omoară două suflete c-o lovitură”.
Sub ce pretext însă, căci există o convenţie de comerţ pozitivă?
Unde d. de Bismarck a călcat abia, elevii din Buda Pesta calcă greu cu cizmele împintenate. Pretextul e ciuma bovină orientală. S-a adus şi s-a votat o lege în Camera de la Pesta conform căreia productele noastre brute, între cari pielea şi lîna, sînt supuse unui tratament estraordinar. Pielea trebuie dezinfectată la graniţă chiar, şi această dezinfectare o ia din mîna negustorului, căci [î]i face imposibil transportul la locul unde ar putea s-o desfacă, mai cu folos. Ea trebuie, în urma grozavei dezinfectări, să fie tăbăcită la faţa locului. Lîna iar trebuie dusă de la vamă direct la spălătorie. Las’ că prin spălătură lîna-şi pierde grăsimea animalică, se văpseşte rău şi nu se poate netezi cu folos, încît există alte procedări prin cari se spală şi se colorează totodată, păstrîndu-şi unele din calităţile productului brut necesare fabricaţiunii; dar, pe lîngă toate acestea, spălătura, precum şi dezinfectarea pieilor la vamă, nu se poate efectua decît 5 luni de vară, căci iarna îngheaţă apa. Iată dar comerţul cu aceste producte redus la 5 luni pe an, şi atunci încă îngrădit la marginele ţării!
Această lege maghiară are de scop de-a exercita protecţie asupra culturii vitelor din Ungaria, pe cari le concurăm noi. Dar se ruinează industria ţării lor proprie? Ce le pasă. Maghiarii şi aşa nu fac industrie.
Am voi să ştim numai ce atitudine va avea d. Boerescu faţă cu aceste ocoliri, nu tocmai măiestre, executate de Parlamentul din Pesta în detrimentul negoţului nostru?
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI