Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
O literatură întreagă de articole, notiţe şi telegrame roieşte prin jurnalele engleze, franceze şi germane asupra presupuselor intenţiuni ale misiunii diplomatice a ilustrului cancelar de la Măgura, fără ca să ne lămurească acest mister ostentativ, căci nu e îndoială că ostentaţiune se face multă.
Locul întîi îl dăm primului Viena al unui ziar austriac recunoscut că stă în oaricari relaţiuni cu Ministerul de Externe al monarhiei şi care e anume „Fremdenblat”:
Iată ce zice acest ziar:
Călătoria actuală a ministrului prezident al României a dat impulsiune presei europene la combinaţii numeroase, în parte foarte hazardate; mai cu seamă însă oprirea în Viena şi în Berlin a d-lui Brătianu au dat naştere celor mai aventuroase ştiri. Majoritatea ziarelor europene a crezut că trebuie să considere ca ceva fără de nici o îndoială că în prima linie vizitele omului de stat conducător în capitala Austro-Ungariei şi în aceea a Germaniei au de scop „intrarea României în alianţa austro-germană”; numai clar nu vedea nici unul din acele jurnale dacă această
„intrare în alianţă” o doreşte România mai mult sau o doresc cele două împărăţii. Ba ziceau că d. Brătianu a sosit la Viena ca să-şi ofere „adeziunea la alianţă”, ba, ziceau alţii, ministrul preşedinte ar fi fost provocat de a-şi pune condiţiile. D. Brătianu, mai zicea o versiune, nici n-a gîndit la adecă să facă pe România de a intra în alianţa celor doi împăraţi; scopul de căpetenie al călătoriei sale e de a cîştiga pentru principele său coroana regală,, şi atît în Viena cît şi în Berlin i s-a dat a înţelege că sînt gata de a-i îndeplini dorinţa aceasta dacă noul regat se va pronunţa pentru intrarea sa în alianţa austro-germană. Se-nţelege de la sine că toate scrutările acestea, cari se iveau sub chipul unor informaţiuni, nu făceau nici în Paris, nici la Petersburg o impresiune tocmai înveselitoare. Mai cu seamă lîngă Neva impresia era neplăcută dar şi la Paris erau indispuşi. „Le Temps”, care stă în relaţii cu ministerul francez, găsi chiar ocazie de a da României un sfat binevoitor. „Adevăraţii amici ai României, zicea acreditata foaie pariziană, nu pot aproba silinţele de a preface Principatul în aliat al celor două împărăţii căci România ar pierde prin aceasta foloasele unei neutralităţi cari o scutesc de orice aventură hazardată” .
Sfatul e desigur sincer, e însă puţin justificat. Afară de asta nimini lîngă Seina n-are cea mai mică cauză de-a privi cu neîncredere la tratările pe cari ministrul prezident al României le-au avut la Berlin. Deşi nu sîntem consfinţiţi în amănuntele acelei pertratări pe cari d. Brătianu le-au avut cu oamenii de stat dirigenţi de la noi şi din Germania, totuşi putem asigura cu toată hotărîrea un lucru: că nici României nu i s-a făcut propunerea de-a intra în alianţa austro- germană, nici din partea României iarăşi nu s-a făcut propunerea de-a intra ea în această alianţă. Atît aci cît şi în capitala Germaniei d. Brătianu au avut desigur ocazie de-a se esprima în privirea direcţiei pe care România va urma-o în politica exterioară pe cît el şi amicii săi vor fi la putere şi cine-a urmărit cu atenţie intimă dezvoltarea raporturilor de partid şi manifestările opiniei publice din Principatele dunărene nu va fi nici un moment în îndoială asupra spiritului şi caracterului destăinuirilor ministrului prezident român.
Numărul partizanilor actuali ai Rusiei în România se reduce la o minoritate ce dispare de mică ce este. Nu numai partidul de coaliţie pe care se reazemă cabinetul actual dar şi conservatorii, cari înainte de puţin timp încă vedeau mîntuirea României numai într-o strîns[ă] alipire către Rusia şi în sprijinirea politicei orientale ruseşti 1 s-a convins în fine că dezvoltarea priincioasă a Principatului n-o pot afla decît în păzirea conştiinţioasă a tractatelor europene. Ca dovadă cît de puţin teren are azi o alianţă rusească în populaţiunea României merită să relevăm faptul că Grigorie Sturza, actualmente partizanul de căpetenie al Rusiei în România, trebuie să sufere să i se zică de către aproape toată presa română că e cumpărat de Rusia ( ?! Nimeni n-a zis asta). Dar nu numai partizanii Rusiei, ci şi apostolii doctrinelor revoluţionare au pierdut toată influenţa, pe cînd înainte aflau în Principatele dunărene un teren foarte roditor pentru activitatea lor (N. B. Sînt la putere). Visurile panromâne, cari aveau de obiect fondarea Regatului dacoromân, sînt asemenea învinse ca şi fantaziile mai mult or mai puţin republicane despre o confederaţie danubiană. Toţi politicii de oarecare vază şi influenţă din Principatele dunărene au recunoscut astăzi că România nu poate conta la o configurare priincioasă a viitorului ei decît urmînd o politică esterioară în adevăr conservatoare, bazată pe respectul tratatelor europene. Declaraţiile pe care d. Brătianu le va fi făcut nu pot să fi avut alt înţeles decît acesta. Aceasta corespunde şi cu lămuririle pe cari foile guvernamentale din Bucureşti le dau asupra călătoriei ministrului prezident. Foarte demn de însemnat e un articol al „Presei” din Bucureşti ce ni s-a semnalat deja pe cale telegrafică. Foaia ministerială, apăsînd asupra tezei că România nu trebuie să facă nimic din toate cîte ar putea s-o lipsească de libertatea ei de acţiune sau ar putea să-i prejudece viitorul, zice că principala datorie a guvernului din Bucureşti e de-a păstra ţării poziţia ce i s-a creat prin Tractatul de la Berlin. România – continuă „Presa” – trebuie să se ţină într-o respectuoasă rezervă faţă cu toate puterile şi să aştepte evenimentele ce vor veni. Natura acţiunii sale viitoare va atîrna de aceste evenimente şi de interesele combinate cu ele, căci „interesele şi existenţa unui popor mic nu se apără prin alianţe secrete, încheiate de mai-nainte, ci numai printr-o atitudine cuminte şi hotărîtă cu scopul de-a rămînea în marginile tractatelor şi de a le manţinea”.
Acestea sînt cuvinte pre cît de cuminţi pe atît de demne. Programul cuprins în ele corespunde şi cu interesele României şi cu cele europene. Ceea ce cere Austro-Ungaria de la România, împreună cu toate puterile iubitoare de pace, este ca ea să respecte în mod sincer tractatele cărora le datoreşte existenţa sa ca membru autonom şi egal îndreptăţit.
1 Pentru că informaţiile ziarului vienez se datoresc desigur, indirect cel puţin, destăinuirilor ministrului nostru prezident îi mulţumim pentru această calomnie retrospectivă.
în concertul popoarelor europene. Dac-o va face aceasta, atunci împlineşte principala condiţiune preliminară a misiunii ce i s-a pus şi, dacă vor mai veni vreodată complicaţiuni internaţionale, ea poate conta cu încredere că Europa, în al căreia interes va fi lucrat România, va crede de cea mai de căpetenie a sa datorie de-a opri orice vătămare a intereselor române. Nici o alianţă secretă, oricît de sărbătoreşte ar fi consacrată prin documente, nu va putea să-i dea României o protecţie egală cu aceea pe care i-o garantează o politică esterioară leală, corectă, corespunzătoare cu tractatele europene.
Declarînd că ne e peste putinţă de-a vedea vreo lămurire în acest articol care, prin vraful de cuvinte, nu cuprinde decît o calomnie la adresa trecutului partidului conservator şi o parafrazare a unui articol din „Presa”, trecem la alte ziare cu informaţiuni mai materiale.
Astfel „National Zeitung” din Berlin află următoarele:
Se pare că misiunea d-lui Brătianu în Berlin ar fi avut succes, căci reprezentanţii români din străinătate, cari pîn-acuma nu voiau să ştie nimic despre planul de a ridica România la rangul de regat, încep să mărturisească existenţa acestui plan.
Se tem însă – nu fără cuvînt – de opunerea Rusiei, care, după cum s-au aflat din sondări confidenţiale, s-ar ţine pîn-acuma într-o atitudine feritoare. Principele Carol nu e persona grata, adică nu e bine văzut la Curtea din San Petersburg din cauze deosebite, din cari deja această una ar fi de ajuns, că politica română are în timpul din urmă o atitudine de prietenie ostentativă cu Austria. Adevărat că ridicarea României în genere nu se prea potriveşte în cadrul politicei balcanice a Rusiei, afară doar dacă şi Bulgaria s-ar ridica la rangul de regat, pentru a da o expresie internaţională parităţii rasei romanice cu cea slavă la Dunărea de Jos. Fiindcă însă aceasta ar include o schimbare, formală cel puţin, a Tractatului de la Berlin, abia ne putem închipui că puterile s-ar învoi c-o asemenea procedare; pentru România se naşte apoi întrebarea dacă s-ar plăti o schimbare de formă a poziţiei sale internaţionale cînd un vecin puternic n-ar voi s-o recunoască. D. Brătianu nu şi-a manifestat pînă acum intenţia de a atinge şi Petersburgul în călătoria sa de misiune; după toată probabilitatea el a făcut din capul locului abstracţie de la aceasta.
Ziarului „Augsburger Allgemeine Zeitung” i se scrie din Berlin, tot în privirea misiunii:
Călătoria actuală a d-lui Brătianu, asupra căreia nu trebuie să ne mirăm, de vreme ce sînt încă pendente atîtea cestiuni ale păcii de la Berlin de cari România are un viu interes, mai are de scop şi asigurarea eventuală, a succesiunei în Principat. Căsătoria principelui Carol fiind fără copii, oamenii de stat ai României au nu puţină îngrijire pentru posibilitatea unei vacanţe instantanee a tronului, care ar putea deveni primejdioasă pentru Principat. Pentru a înlătura primejdia aceasta sau pentru a o mărgini cel puţin, au conceput în Bucureşti ideea de-a se-nvoi prin o convenţie ca, în cazul unei vacanţe de tron, să se cheme ca urmaş sau un fiu al principelui ereditar de Hohenzollern sau principele Frederic de Hohenzollern. Pentru scopul acesta d. Brătianu a vizitat atît pe principele moştenitor cît şi pe bătrînul principe Anton de Hohenzollern.
Ziarului „Pester Lloyd” organ chip oficios al guvernului maghiar, i se scrie din Berlin că d. Brătianu ar fi plecat din capitala Imperiului german foarte mulţumit cu succesul călătoriei sale. A izbutit să asigure Principalului României bunăvoinţa Germaniei în gradul de care se bucură deja de mult din partea Austro- Ungariei. Despre o adeziune formală a României la alianţa austro-germană nu poate fi vorba, de vreme ce nu există în acelaşi grad identitatea de interese cari există între cele două mari state din mijlocul Europei; însă Brătianu a cîştigat totuşi în Berlin convingerea că în viitor nu se va mai repeta nicicînd pentru România o situaţie ca aceea din nefastele zile ale lui aprilie 1877, cînd nu-i rămăsese guvernului absolut nici o altă alegere decît aceea de a se arunca în braţele Rusiei. Poziţia României faţă cu alianţa austro-germană seamănă cu aceea a Angliei.
În fine mai ţinem seamă şi de notiţele sumare şi telegrafice ale ziarelor engleze.
„Daily News” anunţă, într-o depeşă primită de la Berlin, că d. Brătianu, după propria sa mărturisire, consideră rezultatul vizitei sale la Berlin ca foarte satisfăcător pentru România. „Standard” reproduce, după o depeşă din Viena, zgomotul că împăratul Rusiei a dăruit principelui Bulgariei un vapor de război, 40 000 de puşti şi cîteva tunuri; lucru care ar sta în legătură cu atitudinea României; „Daily Telegraph” spune că în Viena scopul voiajului d-lui Brătianu se crede a fi regularea ordinei de succesiune la tronul României. Principele Frederic de Hohenzollern, fratele principelui Carol, ar fi designat ca prinţ ereditar. Pe de altă parte o telegramă din Bucureşti a ziarului „Times” spune că d. Brătianu şi-a propus a merge şi la San Petersburg pentru a sumite guvernului rusesc proiectele cari au motivat prezenţa sa la Berlin.
Iată o sumă de notiţe pe cari le înregistrăm pentru a fi compleţi în versiunile răspîndite asupra voiajului cancelarului de la Măgura.
Un lucru se constată din toate: ostentaţiune, fără zapis şi fără chezăşie.
POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI