Oricum am întoarce cestiunea evreilor şi din orice lature am privi-o, caracterul ei adînc imoral nu i se poate lua şi, oricît de mici şi neînsemnate ar fi concesiile făcute în această privire, ele totuşi vor fi recompensa unui act de trădare, votată de cătră cei trădaţi. Puterile europene ştiau bine că aşa este: ba oricare din ele, în poziţia noastră, ar fi refuzat net de a da ascultare unor asemenea cereri, iar pe iniţiatorii unor asemenea cereri i-ar fi aşteptat în alte ţări, după loc şi oameni, ici spînzurătoare, dincolo Sibiria, dincolo iar închisoarea pe ani ori pe viaţă. Acest caracter îi păstrează cestiunea şi conştiinţa juridică a ţării, credinţa ei în dreptate e adînc rănită, orice spirit onest e indignat de procedarea evreilor, cari răsplătesc ospitalitatea ce li s-a dat în ţara aceasta, fără ca ei s-o merite, prin cea mai neagră ingratitudine, atîrnînd cestiunea lor ca o sabie a lui Damocle asupra creştetului nostru.
Puterile europene însă au o scuză. Îndată ce am pune cestiunea pe acest tărîm, ne-ar putea răspunde: „De ce v-aţi înfierbînta oare atîta, cînd vedem că în ţara voastră trădarea, cea mai neagră trădare, e în genere recompensată? Oare cei ce-au pus pistolul în pieptul lui Vodă Cuza nu au căpătat recompense naţionale? Oare nu sînt ei bine văzuţi în societate, nu sînt ei senatori, deputaţi, nu pot ajunge miniştri? Dacă dar pînă şi oamenii ce şi-au călcat jurămîntul lor militar, cei cari au proclamat răsturnarea domniei şi republica, se bucură de deplină impunitate şi-şi împodobesc pieptul cu semnele de distincţiune cari nu se dau decît fidelităţii absolute, de ce evreii să nu aştepte asemenea justa recompensă a actului lor de înaltă trădare? Înţelegeţi dar o dată că voi nu intraţi nici în rîndul, nici în logica altor ţări. Pentru voi e bine ceea ce pentru alţii e rău: la voi adevărul e minciună şi minciuna adevăr, la voi amăgitorul cel mai mare e totodată omul cel mai mare; la voi o bandă cosmopolită de esploataţie se numeşte partid naţional-liberal; este dar în logica dezvoltării de la voi ca evreii să pretindă că ei sînt adevăraţii coloni ai lui Traian, adevăraţii români, şi că voi sînteţi cei cari uzurpaţi drepturile lor”.
Şi acest răspuns nu ni l-ar putea da numai puterile europene; ni-l dă chiar „Românul”, organul oficios al partidului
Warszawsky Mihălescu, în n-rul lui de la 30 mai, unde umple două coloane şi jumătate cu acuzări de înaltă trădare la adresa partidului conservator. Intră oarecum în logica acestor oameni de-a numi trădători tocmai pe bărbaţii aceia cari neam de neamul lor, prin veghearea şi fidelitatea lor nestrămutată, au mănţinut ţările acestea în independenţă aproape deplină de la 1290 începînd şi pînă în zilele noastre, adecă curs de şase secole aproape.
Iată ce zice „Monitorul Văcăreştilor” la adresa noastră:
Chiar dacă ne-ar lipsi orice informaţiune pozitivă despre întreaga urzire a complotului ale cărui unelte a primit a fi conservato rii, chiar dacă nu am avea ştiinţe despre fapte şi nume cari joacă un rol în această întunecată istorie, înfăţişarea actuală a partidei conservatoare, apucăturile ei de astăzi în Camere şi în ziare ne-ar da cheia mecanismului secret care-l face a se mişca.
Noi somăm pe onor. redactori ai „Monitorului Văcăreştilor” (alias „Românul”) să binevoiască a ne împărtăşi în termen de 48 de ceasuri ce informaţiuni pozitive despre întreaga urzire a complotului au, ce ştiinţă au despre fapte şi nume care joacă un rol în această întunecată istorie?
Daca nu ne veţi răspunde clar şi fără încunjur sînteţi nişte infami calomniatori!
Iată calea de a vă reabilita în opinia publică. Daţi pe faţă toate scrisorile, toate actele, toate numele, pe cari negreşit trebuie să le fi avînd dacă cutezaţi a arunca asupra conservatorilor acuzarea înţelegerii cu străinii.
Cari sînt apoi apucăturile partidului conservator, cari sînt planurile lui ascunse, cari lovirile ce nu vrea a le distăinui?
Ce avem de tăinuit, ce de destăinuit? Cum că conservatorii nu vor să stea de vorbă cu voi e foarte natural, căci aceasta ar presupune că voi sînteţi de bună-credinţă şi, nefiind decît amăgitori, oameni ai silei şi protectori de escrocherie, purtîndu-vă în Camere chiar ca bandiţii de codru, introducînd în mijlocul vostru oameni cari au fost aleşi prin călcarea unor texte pozitive de lege şi prin înşelăciune, vă daţi pe fiece zi testimoniul că un om onest nu poate sta la vorbă cu voi în înţelegere amicală, ci numai public, în faţa lumii, ca înaintea tribunalului.
Conservatorii, stînd cu voi de vorbă în particular, ar face efectul unor gazde de hoţi, ar acoperi cu numele lor turpitudinile voastre, v-ar da mîna ca să vindeţi Moldova cum aţi vîndut pe ţăranii din opt ţinuturi lui Warszawsky, precum aţi înstrăinat Basarabia, precum sînteţi în stare a vinde tot pentru ca să staţi la putere şi să aveţi pînea de toate zilele, pe care pe cale onestă nu sînteţi în stare a o cîştiga.
Şi vă miraţi de ce conservatorii sînt mîndri şi rezervaţi? Dar cum poate fi altfel un om onest care e silit de interesele supreme ale ţării de a sta alături cu partidul Warszawsky Mihălescu?
E, poate fi împărtăşire frăţească de opiniuni? Aveţi voi opiniuni? Aveţi voi în genere pic de onoare care să dea tărie cuvintelor voastre, pentru ca un om să vă poată crede?
Vorbit-aţi de cînd sînteţi o singură dată adevărul? Mai aveţi voi, cei înfieraţi cu semnul lui Cain, cu semnul fratricizilor, dreptul de a pretinde lămuriri de la cineva?
Aveţi voi dreptul de a suspecta pe cineva cînd toată existenţa voastră e o sumă de acte suspecte şi vrednice de pedepse?
Am arătat pîn-acuma în ce consistă soluţiunea propusă de „Românul”. D. Costinescu, după o coală de tipar de calificaţiuni rele la adresa evreilor, urmînd principiul sofistic că cel pe care îl aperi cată să-l batjocoreşti ca să nu bage de seamă lumea că-l aperi, vine la concluziuni atît de evreofile cum nici Alianţa izraelită nu le-ar fi dictat mai cu asprime pentru români. Trece-va fără nici o rezervă, fără nici o tranziţiune deplina egalitate civilă prin Camerele actuale?
Nu ştim.
Ştim numai că pericolul e cumplit de mare şi radicalii cumplit de corupţi.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X