În zadar am încercat a afla pîn-acuma ce au de gînd radicalii în cestiunea evreilor. Organul guvernului găseşte că pagina sa întîia stă prea sus ca producţiune literară pentru a se ocupa cu această cestiune de o greutate fără, seamăn şi numai în treacăt a catadicsit a ne spune că programa ziarului este aceea espusă de d. Emil Costinescu într-o adunare electorală şi tipărită într-un suplement al „Românului”.
Acea programă însă e un discurs lung pe o coală-ntreagă de tipar cu garmond în care, per longum et latum, se debitează o mulţime de inexactităţi istorice şi de altă natură, cu cari nu ne vom ocupa, căci minima ştiinţă de carte a liberalului în cestiune ne dispensează de la cercetarea teorilor sale şi superficiale. „N’avem a face decît cu capătul acelui lung discurs, ce cuprinde soluţiunea pe care
Românul” si-o apropie ca program al marelui partid liberal. Tată dar soluţiunea d-lui Costinescu:
Asemene favoruri nu ni le pot cere nişte state civilizate ca Franţa, Italia şi Anglia, ele nu ne pot pretinde să dăm străinilor de religiune mozaică neşte avantagie de care nu se pot bucura supuşii lor creştini.
Egalitatea cea mai perfecta pentru supuşii lor, de orice religie ar fi, iacă ce le dăm. Nici nu se poate cere mai mult, iar noi suntem destul de garantaţi.
Iată cum cred eu că trebuie să procedam
O dată aliniatul II al art. 7 din Constituţie suprimat, orice deosebire pentru cauză de regiune dispare. De aici înainte nu mai avem a face decăt cu străini, de orice religie ar fi ei. Toţi locuitorii ţării cari nu s-au bucurat în trecut de drepturile cetăţeneşti sînt din acel moment nişte străini cari pot dobîndi deopotrivă împămîntenirea, conform legilor ţărei.
Atunci declarăm că în termen de atîtea luni, şase luni spre esemplu, toţii străinii născuţi în ţară cari nu s-au bucurat niciodată de o protecţiune străină, după cum zice art. 8 din Codicele civil şi cari prin urmare au tras pînă acum la sorţi, să vie să-şi producă titlurile la cetăţenia română, deoarece tragerea la sorţi să consideră ca o opţiune pentru naţionalitatea română.
Toţi acei cari nu se vor prezinta în acest termen naintea autorităţilor sau comisiunilor instituite anume, după cum se va crede cu cale, vor fi consideraţi ca străini prin singurul fapt al neprezintării lor şi nu vor mai putea dobîndi drepturile cetăţeneşti decît conform art. 16 din Codicele civil.
Astfel am dat satisfacere Tratatului de la Berlin şi am rezolvat cestiunea evreilor pe baza unor principie de drept solide.
Dar aceasta nu este decît prima parte a soluţiunei ce susţin eu. Vin acum garanţiele ce trebuiesc date intereselor naţionale şi economice ale României. După cît am dezvoltat soluţiunea mea pînă aici, tot rămîne art. 8 în Codicele civil; tot rămîne proprietatea rurală, cea mare şi mai cu seamă cea mică, ameninţată.
Ei bine, eu cer ca art. 8 din Codicele civil, modificîndu-se, să se introducă în Constituţiune. Dacă-l modificăm şi-l lăsam tot în Codicele civil, poate să fie în urmă remodificat de o altă Cameră ordinară, şi atunci evreii iar vor putea să par vină în masă la cetăţenie prin simpla opţiune.
Eu cer dar suprimarea art. 8 din Codicele civil şi adoptarea unui alineat la art, 7 al Constituţiunei, după care străinul de orice religiune, născut în ţară şi care nu s-a bucurat niciodată de o protecţiune străină, să fie dispensat de stagiu, însă tot la Camere să vie să i se acorde drepturile de cetăţean. Prin aceasta am luat o garanţie puternică, fără să ni se poată striga ; persecuţiune religioasă.
Apoi, fiindcă trebuie să dăm timp poporaţiunilor noastre rurale de a se deştepta şi de a ajunge la acel grad de cultură prin care să-şi poată apăra singure interesele în contra cămătarilor şi esploatatorilor de tot felul, trebuie să cerem ca pămînturile ţăranilor să fie declarate prin lege nealienabile încă pentru ,30 ani, sau vînzările să nu să poată face în acest period decît între foştii clăcaşi, şi fiindcă evreii şi străinii în genere n-au fost niciodată clăcaşi, ei nu vor putea să cumpere pămînturile sătenilor.
Prin această a doua garanţie salvăm moşioara ţăranului, singura lui avere. Rămîne acum proprietatea mare rurală.
În alte ţări, în Anglia spre exemplu, proprietatea rurală este un drept politic. Nu poate să fie proprietar rural decît cetăţeanul englez. Ar trebui să facem şi noi acelaş lucru, cu atît mai mult că la noi dreptul electoral, primul din toate drepturile politice, se regulează în colegie după proprietate. Zicîndu-se reprezintantul proprietăţii mari sau proprietăţii mici se zice reprezintantul pămîntului. Ar trebui dar ca pămîntul să nu poată aparţine decît cetăţeanului român, pentru ca să nu fie lipsit de dreptul politic ce este legat de dînsul. Prevăd însă că anevoie se va putea dobîndi aceasta ; greutatea cea mare avem s-o întîmpinăm tocmai din partea proprietarilor mari. Acei cari au să se rădice în contra acestei dispoziţiuni au să fie tocmai conservatorii, cari fac atîta paradă de patriotism astăzi; deja i-am auzit zicînd că printr-o asemenea măsură moşiele ar pierde din valoarea lor.
Mă tem dar că această garanţie vii fi foarte anevoie de luat. Afară de, aceasta ea nu este decît o jumătate de garanţie: din nenorocire se găsesc oameni, tocmai din aceia ce strigă mai tare, ce vor să monopolizeze tot patriotismul în această cestiune, cari se fac mijlocitorii evreilor şi cumpără moşii pe sub mîna pentru dînşii.
Prin urmare, chiar dacă am dobîndi-o, această garanţie nu va fi decît o jumătate de garanţie; garanţie reală şi eficace va fi numai cea luată în privirea proprietăţii ţăranului, care are în adevăr şi cea mai mare trebuinţă de a fi protegiată.
Este încă o garanţie de luat căreia eu unul [ 1 ]i dau o mare însemnătate. Comunele noastre rurale sînt esploatate într-un mod nedemn mai cu seama de cîrcumari străini. Nu mai zic evrei, căci din momentul ce se va modifica art. 7 din Constituţiune, nu va mai fi vorba de evrei ci de străini, de orice religiune.
Ei bine, pentru ca să punem pe cît se poate capăt acestei esploatări a poporaţiunilor rurale, am putea adopta-nu negreşit
prin Constituţiune, ci printr-o lege specială o măsură împrumutată de la poporul cel mai liberal, de la englezi.
În Englitera nu poate nimeni să fie cîrcimar decît în virtutea unei patente reînnoite pe fiecare an de magistratul comitatului.
Dacă se rădică vreo reclamaţiune în contra unui cîrciumar, magistratul coroitatului are dreptul de a-i refuza reînnoirea patentei.
Putem adopta şi noi această măsură, luînd-o de la poporul cel mai civilizat.
Dăm această atribuţiune a magistratului comitatuIui din Englilera consilielor noastre judeţene; şi dacă într-o comună d. Iţik, spre exemplu, se va purta rău, va ruina prin camete pe locuitori sau [l]i va învenina cu băuturi falsific ate, consiliul judeţean va interzice fără apel acelui d. Iţik dreptul de a fi debitant de băuturi spirtoase.
Aslfel vom aplica la noi o lege din civilizată Angliei şi nimeni nu ne va putea zice nimic. Mă rezum.
în ceea ce priveşte acordarea egalităţii tutu lor drepturilor la evrei, cred că trebuie să ne mărginim numai la cei născuţi în ţară, cari nu s-au bucurat niciodată de o protecţiune străină şi cari şi-au dat impozitul sîngelui, trăgînd pînă acum la sorţi, căci de aci înainte mulţi ar trage la sorţi dacă ar şti că aceasta este de ajuns spre a deveni cetăţeni români. Toţi ceilalţi sînt consideraţi ca străini, şi dacă voiesc să dobîndească împămîntenirea, n-au decît să vină a o cere individual de la Camera, ca şi străinii creştini.
Pe de altă parte, cred că trebuie să se înscrie în Constituţiune şi în alte legi garanţiile pe cari le-am enumerat şi altele cari s-ar mai crede necesare.
Aceasta este, d-lor, soluţiunea pe care o cred eu şi de natură a mulţămi pe Europa, şi echitabilă din toate punctele de veder e, şi conformă cu interesele ţărei.
Am o convingere atît de puternică în eficacitatea acestei soluţiuni încît, dacă aş fi partizan al guvernului sau în opoziţiune, dacă aş fi în Cameră sau simplu cetăţean publicist, în orice împrejurări ale vieţei mele, nu voi susţine nici o altă soluţiune, căci numai aceasta, după mine, poate salva naţionalitatea română de orice pericole, numai aceasta poate da satisfacere tutulor intereselor politice, naţionale şi economice ale României.
Ceea ce va fi observat orice cititor din şirurile de mai sus e că pe d. Costinescu îl preocupă drepturile politice, deşi sîntem de mai înainte singuri că evreii nici nu vor aceste drepturi, căci nu ţin deloc la onoarea de a fi concetăţenii d-lor Costinescu, Pătărlăgeanu, Mărgăritescu, Pundescu ş.a.
Iată o cestiune nespus de indiferentă şi pentru poporul român, căci totuna este pentru dînsul dacă palavragii politici ai Bucureştilor vor fi greci, bulgari sau ovrei.
Cît pentru deplinătatea drepturilor civile, cestiunea de căpetenie, d-nu[l] Costinescu admite egalitatea cea mai perfectă pentru toţi supuşii străini de orice religie ar fi.
Şi fiindcă supuşii străini sînt egali cu românii în această privire, iată egalitatea cea mai perfectă între români şi evrei. Noi îl asigurăm pe d. Costinescu că Cremieux şi Montefiore n-ar cere c-o iotă mai mult decît ceea ce dă d-lui evreilor.
Evreii sînt totdeuna gata de a recunoaşte d-lui Costinescu şi tutulor radicalilor privilegiul esclusiv de debitare de palavre politice, numai ei să poată cumpăra moşiile statului şi cele particulare, să puie mîna în oraş şi sate pe orice negoţ şi orice industrie, c-un cuvînt să aibă toate drepturile civile ale românului, fără a avea neplăcuta datorie de-a servi în armată.
Iată dar care va fi urmarea soluţiilor d-lui Costinescu:
1) Moşiile statului, a cincea parte a teritoriului României, scoasă deja în vînzare prin emiterea de bilete ipotecare, se vor cumpăra de evrei.
2) Moşiile răzăşeşti care nu sînt ale foştilor clăcaşi se vor cumpăra sistematic de evrei.
3) Moşiile particularilor vor fi, în Moldova cel puţin, pe aceeaşi cale. Toate acestea sînt însă peste două din trei părţi din teritoriul României.
Să se mai adaoge, pe lîngă toate acestea, acapararea a tot negoţul şi industria şi rezultatul final al singurei soluţiuni care poate salva naţionalitatea română, după d. Costinescu, e lesne de prevăzut.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X