[„«PSEUDO – ROMÂNUL » NE CERE”] – de Mihai Eminescu [16 mai 1882]

„Pseudo – românul „ ne cere un mic curs de istorie naţională, lucru pe care cu dragă voie îl facem.

Dar buni, dulci şi nobili protivnici – zice foaia guvernamentală de ieri – contra alor noştri s-au ridicat Domnul Tudor cu sătenii săi?

Contra a lor voştri, v-am spus-o o dată şi v-o repetăm ş’ acum.

La 18 martie 1821 Tudor intră în Bucureşti cu 3000 de panduri olteni şi trase la Emanuel Brâncoveanul. Iată ce zice în proclamaţia de la 20 martie acelaşi an:

Aşadar, ajungând şi în Bucureşti, care este capitala ţării, şi unde am găsit mulţi boieri patrioţi cari s-au găsit şi se găsesc de aceleaşi simţiri cu mine, pentru fericirea ţării, cu cari împreună chibzuindu-ne pentru împlinirea greutăţilor ce se cere de împrejurările de astăzi, s-a găsit de cuviinţă ca prin mine să se împlinească contribuţie obştească de la fiecare fără deosebire.

Aşadar la întrebarea „Pseudo-Românului” răspunde chiar Tudor; căci aceste vorbe scrise şi iscălite de el sunt autentice. El au găsit mulţi boieri patrioţi de aceleaşi simţiri cu dânsul cari, constituiţi în sfat, l-au autorizat să perceapă dări de la toţi fără deosebire, sancţionând astfel prin votul şi adeziunea lor puterea pe care moşneanul din Gorj şi-o asumase.

Şi pentru ce scop s-au ridicat Tudor? Aci îl punem tot pe el să răspunză.

Nu pentru alt scop decât pentru întoarcerea drepturilor acestei de Dumnezeu păzite ţări, cari din vechime le-a avut şi niciodată de nimeni cu sabia nu i s-au luat, ci mai vârtos cu sabia şi cu sângele strămoşilor şi a celor vrednici de toată slava cu sfinţenie s-au păzit.

Dar în sfârşit în petiţia către Poartă Tudor vorbeşte foarte clar :

Cătră prea strălucita Poartă alergăm noi tot poporul Ţării Româneşti, spuind cu mare jale necontenitele şi neauzitele patimi şi chinuri ce suferim neîncetat de la Domnii greci, cum şi de la suita ce aduc cu dânşii şi de la toţi grecii, neamul lor, ce s-au încuibat în pământul nostru.

Oare nu-i asta destul de clar pentru d-nii Giani, Cariagdi, Carada, Pherechydes, C. A. Rosetti etc. etc.? Oare gura lui Tudor, pana lui, nu sunt destule dovezi pentru a se şti în contra cui era îndreptată mişcarea?

Lecţie de istorie voiţi, onorabililor? Lecţie de istorie vă dăm.

Teoria despre pătura superpusă de străini cari formează partidul roşu în ţară, fără tradiţii şi fără moralitate, este din nenorocire o teorie exactă şi stârpiturile din cafeneaua Procope nu sunt decât urmaşii străinilor în contra cărora Domnul Tudor s-a ridicat.

Dar, se ‘nţelege, s-au înălţat ca pluta pe apă. Ypsilant i-a găsit, îndărătul trăsurilor boierilor pământeni, batjocură şi ruşine încă neauzită de locuitorii Eladei precum zice în proclamaţia ce le-o adresează; iar azi sunt membri la Curţi, ambasadori şi nu mai ştim ce. Au ştiut chiar să suplanteze aristocraţia străveche şi istorică a ţării; dar nu face nimic, onorabililor, adversus hostem aeterna auctoritas esto! zice fragmentul din legea Duodecim Tabularum şi nu ne îndoim că poporul român va şti, într-un secol poate, să şteargă până şi urmele ruşinii sociale de-a fi fost stăpânit de greci şi de jidani. Mulţi ochi ce strălucesc încă nu se vor închide până nu vor fi văzut rasa română, care se destinge de promiscuitatea radicală, învingând în această ţară şi impuindu-şi, îndărătnică şi mare cum a fost odinioară, modul ei de-a fi, dreptul ei, seriozitatea ei morală regimului de sustractori şi de hetere care ne stăpâneşte acum.

Ei, când cineva îşi dă osteneala a răsfoi istoria acestui pământ, acela e de mai nainte sigur cine va stărui pe el şi cari sunt elementele efemere. La 300 goţii, la 375 hunii, la 500 gepizii, la 567 longobarzii şi avarii, la 700 francii şi moravii, la 800 ungurii, la 900 pecenegii, la 1 000 cumanii, apoi tătarii şi slavii! Ei, ce s-au ales de toţi? Ceea ce se va alege de d. C. A. Rosetti, de Giani şi de Carada. Nimic. Rasa română e cea istorică în aceste ţări, e cea care îşi impune caracterul, limba şi datina, şi să nu se crează că acest caracter energic şi drept, această minte de-o înnăscută claritate şi iubire de adevăr, vor putea fi pe mult timp întunecate de tertipurile, apucăturile sofistice şi mizeria de caracter a stârpiturilor bizantine ce ne guvernă azi. Domnia acestor oameni e o domnie a străinilor cari şi-au romanizat numai pielea – dovadă banchetul C.A. Rosetti -, dar nu e în natura lucrurilor ca aceste elemente debile, intelectual sterpe şi fizic degenerate, să rămâie în perpetuitate deasupra unui popor tânăr şi îndărătnic, al cărui spirit de dreptate a fost atât de viu încât de la 1300 şi până în secolul al XIX-lea n-a avut nevoie nici de cod pentru a se judeca, nici de recrutaţie pentru a se bate, nici de şcoală pentru a fi mai cu minte decât toţi vecinii lui.

Dar ca un merit pentru popor citaţi că aţi cerut împroprietărirea?

Nu împroprietărirea ar fi cerut-o un român cuminte, ci ceea ce era înainte de Regulament: posesiunea ereditară în condiţiile vechi, istorice. Prin împroprietărire s-au atomizat societatea şi s-au rupt legăturile străvechi dintre cultivatorul mare şi cel mic. Ba, sub regimul actual al eredităţii, poporul e ameninţat de diviziune în infinit a pământurilor şi de proletarizarea tuturor.

Cu toate acestea nu acesta e răul mare ce l-aţi introdus în ţară, căci orice rău ce derivă din regim prin regim se poate îndrepta. Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este moral, e demagogia. Din începutul istoriei române şi până în suta noastră n-au existat mişcări demagogice în ţară, nu i-au venit în minte măcar românului că, fără muncă şi fără merit, omul poate ajunge la ceva. Din Purice Ştefan Vodă a făcut Movilă şi Movileşti, dar pentru un merit oarecare. Domnul au dat caracterului acelui aprod locul ce i se cuvenea şi pe care Movileştii au dovedit că-l meritau.

Numai în zilele voastre individualităţi fără talent, fără caracter, fără muncă ajung miniştri şi oameni mari; numai voi daţi zilnic poporului învăţământul că nu trebuie decât vicleşug şi mizerie de caracter pentru a ajunge oriunde. Voi aţi făcut din felonia nocturnă de la 11 fevruarie un merit, voi arătaţi prin zilnică pildă că corupţia e mijlocul cel mai lesnicios de trai în România. Acesta este spiritul cel rău care desface societăţile omeneşti şi le nimiceşte pân-în sfârşit; acesta e veninul care dă loc la mişcări sociale şi la nemulţumire. Orice om ce are patru clase primare în ţara aceasta e blesat că unul, în condiţii egale cu el, e director de bancă. Orice om ce ştie numai paragrafii Codului şi nimic încolo e atins când vede pe omul ce nu ştie mai mult decât el director de drum de fier. Decorarea feloniei nocturne este o insultă pentru orişice soldat onest; canonizarea afacerilor Warszawsky – o injurie adusă justiţiei. Toate acestea contribuie a destrăma spiritul public, a-l face să nu mai crează nici în drept, nici în bine, a nu mai aştepta nimic de la muncă, totul de la tertip şi de la apucături. Ce să munceşti când e destul să aperi afacerea Cernavoda chiustenge ca să faci parale? Ce să-ţi pui osul ori creierul la jug când cu negustorie de vorbe capeţi pensie reversibilă? Ce să te ocupi de meserii când poţi, actor caraghioz, scuipând pe un senator în faţă, să aibi mii de franci pe an din Casa Pensiilor?

Când dar toate acestea se ‘ntâmplă, când un popor întreg asistă la priveliştea de-a vedea risipindu-se banul public între feneanţi, cumularzi, reputaţii uzurpate, caraghioşi, plagiatori şi abecedare aristocratizate, de ce să nu pretindă şi ţăranul ca un stat care hrăneşte pe nulităţi cu câte zeci de mii de franci pe an şi pe C. A. Rosetti cu câteva mii de galbeni să-l hrănească şi pe el, dându-i moşiile statului fără bani?

Acesta e dar răul ce l-aţi introdus în poporul românesc. Adevărat că e popor tânăr, care are puterea de a rezista acestui venin social, dar tinereţea nu e o garanţie absolută în contra boalei. Demagogia la un popor bătrân îl descompune repede, dar unuia tânăr îi ia pentru câtva timp minţile. Căci, în adevăr, ce e mai periculos decât iluzia la care dă naştere Costinescu, Carada, Stolojan e tutti quanti, că fără muncă, fără merit, fără un dram de creieri sănătoşi poţi ajunge milionar? Este visul moleşitor al minelor de aur câştigate prin astuţie care întunecă mintea poporului românesc, încât nu vede că singura cale a avuţiei e munca, singura a înălţării sociale meritul.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989

Vol XIII
 
image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.