Puţine zile încă şi ţara va fi ales mandatarii ei ce noi, trimişi anume pentru rezolvarea cestiunii izraelite.
Mai puţin decît oricare din ziarele opoziţiunii, noi am lăsat cestiunea aceasta afară de orice discuţiune, noi am fost aceia cari n-am făcut o armă de partidă din ea.
Liberă e ţara să nu dea nimic ovreilor, să mănţie articolul 7. să respingă stipulaţiunea art. 44 din Tractatul de la Berlin. Şi într-adevăr aceasta ar fi fost opinia noastră, de-a mănţine articolul 7, de-a respinge art. 44 al Tractatului de la Berlin; asta ar fi fost opinia noastră statornică, nestrămutată, dacă am mai trăi în vechea Românie, cu organizaţia ei de bresle, cu solidaritatea de interese, cu obiceiurile ei drepte, cu datinele ei naţionale. Dar din acea epocă încoace s-au prăsit în ţara noastră, împreună cu ideile demagogice, şi reprezentanţii acestor idei, s-au prăsit soiul de oameni fără pic de simţ istoric, cari au stricat tot rîndul şi tot bunul trai din ţara aceasta, s-au prăsit secta roşie, care nu dă-ndărăt nici înaintea crimei, secta în mijlocul căreia ignoranţa şi smintirea sînt titluri de recomandaţie, trădarea de Domn un merit răsplătit cu recompense naţionale, revolta şi răsturnarea un brevet, un privilegiu pentru a deveni om mare.
Iată dar ceea ce face ţara noastră slabă înlăuntru şi în afară. Toate puterile apusene ştiu că posedăm deja, înlăuntrul nostru veninul discompunerii sociale, că la noi domneşte demagogia, domnesc naturile catilnare, toată lumea ştie că prezidentul Consiliului de Miniştri a fost amestecat în conspiraţiile contra împăratului Napoleon III şi în multe altele, că şeful partidului ce ne guvernă face parte din demagogia internaţională care împînzeşte Europa, c-un cuvînt că aceşti oameni sînt ei înşii promotorii tuturor tendenţelor de distrugere şi de anarhie.
Ce-i pasă, ce-i poate păsa Europei de o ţară căzută în asemenea stare?
Prin decăderea dinlăuntru sîntem siliţi a transige.
Ceea ce am cerut aşadar de la partidul roşu nu mai este de a nu transige, ci de a spune lămurit, pe faţă, ce voieşte să facă.
La aceasta n-am căpătat pînă acuma decît răspunsuri evazive. Chiar acuma, imediat înaintea alegerilor, „Românul”, organul demagogiei noastre, nu găseşte decît vorbe late, pentru a amăgi buna-credinţă a românilor.
El ne citează cuvinte din discursul d-lui Brătianu cari nu susţin nimic, precum nu dovedesc nimic, şi pe cari le reproducem, spre a se vedea cum fraza înlocuieşte la aceşti oameni orice cugetare pozitivă.
Iată-le dar:
Europa poate oare să exige de la noi ca dintr-o trăsătură de condei să rezolvăm această cestiune?
Dar cîte secole n-au trebuit Europei ca s-o rezolve ea însăşi! Şi cînd a rezolvat-o? După ani de progrese şi numai după ce mai toate statele, trecînd prin foc şi prin sabie, se scăpaseră de mare parte de evrei. Nu vă miraţi dar că, atunci cînd a venit un plenipotenţiar în Congres şi a propus o soluţiune, Congresul a respins-o şi a pus un articol în care este numai un principiu, iar nicidecum o soluţiune. Mai întîi, membrii Congresului ştiau gravitatea cestiunii şi aveau credinţă că naţiunea română întreagă, dacă Congresul ar fi dat în cunoştinţă de cauză o soluţiune cestiunii prin Tratat, ar fi respins Tratatul din cauza acelui articol.
Credeţi oare, d-lor, că Europa nu va înţelege, nu a înţeles chiar, cu toate uneltirile unora, că ar fi a ne sinucide dacă am da astăzi împămîntenirea la toţi izraeliţii în masă, aşa cum pare că le e frică, la cîţiva, că unii români ar fi dispuşi să o facă? Aceasta este o supoziţiune monstruoasă, inadmisibilă, care nu poate fi rădicată aci decît ca o armă de partidă.
Cum aţi putea crede că Europa ar veni a ne impune să deschidem deodată porţile ţărei şi să dăm drepturi în masă la toţi aceşti izraeliţi?
Cînd ar veni deputaţii izraeliţii în Cameră, ei care nu au încă dezvoltate simţimîntele româneşti, ei care sînt mai toţi străini de ţara aceasta, şi prin limbă, şi prin moravuri, şi prin viaţa lor, nu s-ar rezuma decît pe acei 500 000 de coreligionari, cari mai toţi sînt cu totul străini de această ţară. Credeţi d-voastră că Europa nu ar vedea în aceasta un pericol naţional? Care din marile puteri ar putea cere de la noi ca, pentru amorul unui principiu, să ne ucidem naţionalitatea?
Toţi sîntem de opiniune să facem omagiul acestui principiu ; trebuie ca religiunea să nu mai fie un obstacol la împă mîntenire. Diferim numai în privinţa mijloacelor, în privinţa precauţiunilor de luat ca să îngrădim naţionalitatea noastră şi interesele noastre economice şi sociale.
Dezlegarea cestiunii izraelite este o operă foarte laborioasă, care nu se poate rezolva într-un mod definitiv decît în timp,
poate de o jumătate secol.
Trebuie să vă chibzuiţi şi să luaţi măsuri de apărare, fără însă a se mai putea zice de inamicii noştri că facem per secuţiune religioasă.
Iată dar programa d-lui I.C. Brătianu, o programă care consistă din întrebări.
Poate oare Europa exige?
Credeţi oare d-lor că Europa nu va înţelege?
Cum aţi putea crede că Europa ar veni a ne impune?
Credeţi că Europa nu ar vedea în aceasta un pericol naţional?
Şi această mizerie intelectuală, acest joc cu credeţi sau puteţi crede, e în ochii roşiilor un răspuns pozitiv, un program?
Dar de cînd întrebările sînt în lumea aceasta un răspuns?
Cel mai ieftin răspuns al nostru, al căruia contrariu nu ni-l va putea proba d. Brătianu, este aceasta, că Europa se moque de d. Brătianu şi de toţi radicalii din România şi le-a impus imposibilul, ştiind că numai oamenii mincinoşi, fără de caracter şi tărie, numai parveniţi şi naturi catilinare pot amăgi o naţie cu neruşinare, pot realiza imposibilul. Dar se-nţelege că pe asemenea oameni nu-i poate crede nimenea pe cuvînt, ci numai pe fapta împlinită. Alianţa izraelită este aceea care susţine în România pe radicali şi-i susţine ca să-şi facă treburile.
Şi ştiţi cum microcefalii redactori ai „Românului” numesc acea jucărie de cuvinte?
Iacă o programă lămurită; ea este programa partidei naţionale, care face omagiu principiului, dar îngrădeşte în acelaşi timp naţionalitatea, îngrădeşte interesele politice, sociale, economice şi chiar morale, cu garanţii care să le proteagă în contra oricărei atingeri, în contra oricărei slăbiri periculoase pentru viitor.
Pe temeiul acestei programe şi sprijinită pe măreţul ei trecut de luptă pentru ideile naţionale, se prezintă partida liberală înaintea alegătorilor şi cere a-i reînnoi încrederea de care s-a bucurat pînă acum, în tot cursul vieţei noastre politice de la 1848.
Iacă o programă lămurită; ea este a partidei naţionale!
Nu ştim, zău, să rîdem sau să plîngem. Am rîde într-adevăr, dar ni se strînge inima cînd gîndim că asemenea capete, care dovedesc prin făptura lor semnele cele mai caracteristice a decăderii fiziologice şi anatomice, înmuierea de creieri şi atrofia oaselor craniului, conduc Soarta naţiei aceştia.
Iar cît despre măreţul trecut de luptă, îl vom ilustra numaidecît prin citeva fraze din Proclamaţia de la 22 iulie 1848 (no.
338), din care se va vedea cum vorba goală şi sforăitoare acopere lipsa de curaj, laşitatea liberalilor.
Iată acele fraze:
Popolul din capitală, asemenea mare şi sublim ca totdeuna, îşi apără şi astăzi drepturile cu eroismul timpilor primitivi ai creştinismului, care în inimile lor este şi astăzi tare şi puternic ca şi atunci, şi popolul român va birui, căci Dumnezeu ne-a zis că cu credinţa vom strămuta munţii!
Înalta Poartă iarăşi ne făgăduieşte ne-ncetat prin glasul Excelenţei Sale Paşa că va face tot pentru fericirea noastră .
Iscălit C. A. ROSETTI
Acesta e protestul la intrarea turcilor în ţară sub paşa de la Rusciuc. Iată dar un popol mare şi sublim, care strămută munţii şi pentru fericirea căruia glasul Escelenţei Sale Paşa face tot!
Acesta este măreţul trecut de luptă al partidului radical.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X