„Românul” în ajunul alegerilor a ajuns în doaga copiilor. Fie frica ce-o are de alegeri, cari promit a nu ieşi pe placul radicalilor cu toate influenţele şi numirile de funcţionari ad hoc, fie lipsa de judecată înnăscută şi moştenită de la stîrpiturile transdanubiane cari au prestat rolul de părinţi radicalilor din România, fie din cauze psicologice sau fiziologice, destul că-n doaga copiilor a ajuns şi se leagă de vorbele noastre chiar acolo unde ele nu au o însemnătate politică, ci se referă la descrierea realistă a oamenilor şi împrejurărilor.
Dacă îndrăznim a zice că generalul Florescu de ex. are nu numai o arătare simpatică, ci şi aristocratică, ni se spune că răspîndim un aer de servilism. Mai ştim încă şi alte mistere despre general, care asemenea sînt în stare a-l compromite în ochii liberalilor. Generalul are totdauna o îmbrăcăminte îngrijită, pe cînd liberalii nu-şi pot permite acest lux decît atunci cînd sînt la putere. dacă şi aserţiunea aceasta e o crimă contra libertăţii, o mărturisim cu căinţă, dar nu ne putem îndrepta. E vina generalului dacă nu poate semăna, nici în privirea arătărei sale esteri oare, nici în privirea culturei şi manierelor, cu d-nii radicali, ba că s-a-nfruptat într-atîta de blestemata de civilizaţie încît după ce s-a atins de un radical simte trebuinţa foarte esplicabilă de a-şi spăla mînile; dar toate aceste mici crime contra libertăţii, egalităţii şi fraternităţii sînt atît de naturale încît, departe de a le condamna, noi aflăm din contră cuvinte de-a le esplica în mod firesc.
Cît despre arhondologie şi Regulamentul Organic al muscalilor, declarăm de mai nainte că le dăruim pe amîndouă dd-lor radicali, ca fiind foarte potrivite cu firea d-lor. Tocmai vremea Regulamentului este aceea care au favorizat boierirea lichelelor a căror fii sînt liberalii de astăzi. Regulamentul a fost acea legiuire impusă de muscali care era îndreptată contra elementelor istorice din ţară şi avea scopul de-a desfiinţa puternica clasă superioară din România, pentru a substitui în locu-i caracudă semiliberală. Regulamentul Organic- deşi încă destul de restrîns- inaugurează deja epoca domniei ciocoieşti şi a căderii claselor istorice din ţară.
A doua aiurire a „Românului” pare a zice că noi declarăm a fi foarte liberi sub regimul radical. Deie-ni-se voie a o spune că noi nu sîntem numai acuma liberi, ci am fost totdauna neam de neamul nostru, încît actele de eliberare succesivă au privit pe grecii, bulgarii, sîrbii, albanezii şi deosebiţii redactori ai „Telegrafului”. Pururea românul a fost în ţara românească pe deplin liber. Claca sau boierescul n-a fost decît o formă de învoială economică; dar nu se ştie caz ca un clăcaş la noi în ţară, în orice timpi ar fi trăit, să nu poată ajunge la cele mai nalte vrednicii ale statului, numai vrednic să fi fost. Egali nu erau românii, dar liberi au fost totdauna. Dacă ne plîngem de libertatea prea mare a acelora cari împiedica lucrarea sănătoasă, fie intelectuală, fie economică a naţiei, noi ştim foarte bine ce zicem şi vom ilustra-o oricînd cu cazuri dacă liberalii poftesc.
Sînt oameni cari au comis crime grave şi cu toate astea rămîn somităţi roşii, se primblă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de-a-şi petrece viaţa la puşcărie. Sînt militari cari şi-au călcat jurămîntul făcut Domnului lor şi i-au pus pistolul în piept, sînt alţii cari au proclamat răsturnarea lui şi republica. sînt iar alţii asupra cărora planează bănuiala verisimilă de-a fi fost mituiţi şi de-a fi vîndut pe bani viaţa şi munca oamenilor la străini, c-un cuvînt oameni, precum unul din ei s-a definit însusi, „cari mănîncă carne de om şi gura-i miroase a eau de Cologne”, şi aceştia ne .sînt nouă prea liberi, pe cînd după toate legile omeneşti şi dumnezeieşti ar trebui să putrezească la ocne. Libertate materială au românii destulă; nimeni nu e-mpiedecat de-a se ocupa cu orice ramură productivă, fie plugărie, fie meşteşug, fie negustorie, fie artă sau ştiinţă ; ceea ce împiedecă însă şi face a se închirci libertatea materială este impunitatea crimelor, este necesara lipsă de respect cătră autoritatea statului născută din această impunitate, din care rezultă apoi slăbiciunea absolută a statului înlăuntru şi-n afară.
Noi susţinem că slăbiciunea statului român înlăuntru e mai mare decît în vremea fanarioţilor şi cu mult mai mare decît înzilele lui Mihai Sturdza sau a lui Vodă Ştirbei.
Cităm un caz din vremea lui Vodă Caragea. Vestitul George Lazăr trecuse în Ţara Românească, deschisese şcoală şi i se deduse numaidecît o boierie. Nu ştim acuma cum se făcea pe atuncea dezlipirea de cetăţenia austriacă, destul că consulul austriac îl pretindea ca pe un supus al guvernului imperial, l-au ademenit între zidurile consulatului şi l-au închis. Vodă Caragea, auzind, a poruncit prefectului de poliţie ca pe orice austriac va întîlni pe uliţă să-l bată la falangă, ceea ce s-au şi întîmplat întocmai. Numaidecît George Lazăr a fost liber, căci ope-raţia poliţienească nu era să se oprească la un austriac. Astăzi- întîmplîndu-se aşa caz- el ar da loc la un lung conflict diplomatic, pe cînd atuncea falanga era de ajuns pentru a mănţine autonomia internă a românilor, iar notele diplomatice erau floare la ureche.
În zilele lui Mihai Sturdza în fine „Foaia sătească”, al cărei redactor era d. M. Cogălniceanu, cuprindea zilnic decrete de esmitere peste Dunăre de vagabonţi şi escrochi ovrei, încît cu sutele îi luau slujitorii din urmă şi-i depuneau pe pămîntul fericit al Dobrogei. Astăzi ar ţipa toată Europa, escitată de Alianţa izraelită, de liberalii lumei întregi şi de jurnalele acestora.
Ei bine, această estremă slăbiciune înlăuntru şi înafară s-a născut din ura şi vrajba introdusă în pămîntul nostru de secta roşie, din discompunerea vechei societăţi române prin legi de-un estrem liberalism, din impunitatea crimelor, din împrejurarea că ne guvernă oameni cari nu pot impune respectul autorităţii nici prin naştere, nici prin ştiinţă şi inteligenţă, nici prin avere.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X