Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Puţinul succes pe care politica d-lui Gladstone l-a avut pîn-acum în Peninsula Balcanică dă neapărat ocazie partidului conservator din Anglia de-a ilustra cu argumente şi ironie zădărnicia ei.
Unul din oamenii noştri de stat care-a avut onoarea de-a fi primit de primul ministru al Engliterei şi are talentul de-a înţelege din cîteva vorbe şi apucături trăsăturile fundamentale ale unui caracter omenesc a avut ocazia de-a-şi da părerea intimă asupra acestui spirit atît de mare, atît de adînc şi atît de agitat în adîncimile lui. D. Gladstone nu este un calculator rece, un torcător şi întinzător de fine şi periculoase mreje de paianjen, ci un om de-o energie elementară, pusă în serviciul unui spirit hotărîtor idealist. E ceva din sentimentul religios al puritanilor în el, sînt înclinaţiuni religioase cari s-amestecă cu putere în maniera lui de-a înţelege natura statului, precum şi în modul său de-a viza la soluţiunea cestiunilor esterioare. Tăria şi nestrămutarea cu cari se-nrădăcinează în spiritul său convingerile ne arată pe d. Gladstone ca pe idealul unui puternic şef de partid, precum trebuia să răsară din mijlocul unui popor mare şi liber, în care curenturile opiniei publice cată neapărat să ajungă la putinţa de-a se realiza, curenturi puternice cari au nevoie de oameni puternici în caracterul şi convingerile lor.
Asemenea oameni vor avea, ca toţi ceilalţi muritori, defectele inerente virtuţilor lor, şi defectul principal al unei naturi puternice este o lipsă mai mare ori mai mică de adaptabilitate la împrejurări. Asemenea oameni sînt făcuţi ca să schimbe faţa universului, nu să se conforme cu ea. Se-nţelege că există cazuri în care această faţă a lumii să nu prea voiască să se schimbe şi atunci oameni de asemenea natură sînt siliţi sau să renunţe la planurile lor şi să se retragă, sau să facă concesii prea mari împrejurărilor, cari tocmai pentru ei sînt mai periculoase, pentru că tocmai asupra caracterelor consecuente se răzbună mai mult orice neconsecuenţă.
Aceste concesii par a fi început. Cartea roşie, publicată de Ministeriul Afacerilor Străine a Austriei, avea să cuprinză, pe vro 75 de pagine, instrucţiunile date flotei de demonstraţie precum şi notele privitoare la propunerea d-lui Gladstone de-a se impresura Dulciniul; dar guvernul englez n-a voit să permită celui austriac publicarea acestor documente. Pe cînd cartea se tipărea, sir H. Elliot a alergat la Pesta pentru a stărui să se suprime acele piese. Pe cît timp delegaţiunile discută în capitala Ungariei, ambasadorul Angliei, al Franţei şi al Germaniei au sosit asemenea acolo. Ambasadorul Franţei are misiunea specială de-a hotărî modul revocării flotelor de demonstraţie din apele Mării Adriatice, pentru că guvernul francez voieşte ca, la convocarea Adunărilor legiuitoare, toate angajamentele lui internaţionale să fie rezolvate. De voie, de nevoie, cabinetul englez va trebui să se asocieze acestei măsuri, şi această asociare e egală cu recunoaşterea că politica austro-germană precumpăneşte în soluţiunea cestiunii orientale. În asemenea împrejurări nu e de mirare dacă ministeriul englez începe a căuta să-şi recîştige încrederea şi sprijinul Austriei, ne îndoim însă dacă le va mai putea cîştiga. Cu tonul energic al omului de partid, actualul prim-ministru al Angliei a rostit, pe cînd era în opoziţie, cuvinte atît de amare la adresa nu numai a politicei austriace, dar pînă şi la aceea a persoanei, în toate privirile respectabile, a împăratului, încît, dacă împăratul le-a putut ierta şi îngădui, nu credem că le va putea şi uita.
Odată pe clina concesiilor şi a adaptării cu împrejurările, cabinetul englez nu poate evita de-a se vedea persiflat cu cruzime de adversarii săi politici, „Mai bine se trimiteau şase căzi de baie cu cîte un steguleţ înaintea Dulciniului decît o flotă europeană; ar fi avut acelaş efect”, zice cu răutate marchizul Salisbury; o idee pe care a esprimat-o acum 60 de ani şi principele Metternich: „în cestiunea orientală n-ajută demonstraţii cu coji de nuci pe apă”.
Se crede în genere că la convocarea Parlamentului, cabinetul englez nu va putea rezista furtunei şi va cădea. în cazul acesta constelaţia europeană promite a redeveni aceeaşi care-a fost în timpul încheierii Tratatului de Berlin.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI