Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Cineva de la redacţia „Românului” cată să fi intrat în anul morţii. Acest ziar, care-n opoziţie nu cruţa numele şi onoarea nimărui din ţară, începînd de la ,,agentul d-lui de Bismarck” şi sfîrşind cu oricare cetăţean care n-ar fi fost din gaşcă, a ajuns de-o vreme-ncoace să nu mai dea decît lecţii de urbanitate presei opoziţionale.
Iată cum descrie ,,Românul” pe ziaristul din opoziţie:
…. el uzează de nepedepsirea asigurată presei sub guvernul actual afirmînd că cutare e un tîlhar, că cutare altul a făcut un gheşeft, că guvernul a trădat ţara în cutare cestiune, că ,,se zice” că ar fi făcut un anume lucru ce compromite cele mai sacre interese ale ţării etc.; apoi după ce-a izbit astfel în onoarea omului, după ce-a rostit cele mai revoltătoare calomnii în contra persoanelor şi a guvernului, pentru împăcarea conştiinţei sale se mulţumeşte a adauge că guvernul sau particularul să dezmintă prin publicitate faptele afirmate dacă ele nu sînt exacte… Cetăţeanul cel mai prob poate să fie izbit oricînd în tot ce are el mai sfînt şi drept satisfacere să nu-i rămînă alt mijloc decît de a se justifica întocmai ca un culpabil.
Onoarea este pentru om, prin urmare şi pentru un guvern, ceva mult mai preţios decît averea, decît viaţa chiar…
… Cineva se vede lovit în onoarea sa – avere morală mai preţioasă decît averea materială – şi cu toate acestea nu-i rămîne decît a- şi scoate prin dezminţiri şi probe ceea ce este dreptul său, fără ca tîlharul averii morale, mai culpabil după noi decît tîlharul averii materiale, să aibă a se teme de cea mai mică răspundere, de cea mai mică penalitate.
Toate acestea din penele unui ziar care acum cinci-şase ani acuza, evident fără urmă de probe, pe însuşi şeful statului de-a-şi fi apropriat avere de-a epitropiei brîncoveneşti, cînd cu cumpărarea Pietrii-Arse. Cităm aceasta pentru ca publicul să-şi aducă aminte ce zicea acelaşi ziar, fără umbră de probe, în contra miniştrilor şi a altor funcţionari ai statului.
Sînt felurite mijloace de-a spune neadevărul, zice „Românul”; sînt felurite mijloace de-a-şi apropria averea publică, adăugăm noi, şi a releva practica patrioţilor în această privire poate să fie foarte jignitor acelei onori a d-lor, mai preţioasă decît averea, decît viaţa chiar, însemnează însă a spune adevărul, iar nu a calomnia.
Unul din mijloacele de-a-şi apropria pe nedrept avere de-a statului este cumulul. Astfel am espus cum un patriot roşu, ajutorul primarului capitalei, are şapte funcţii plătite, incompatibile una cu alta, şi acest onorabil concetăţean n-a găsit de cuviinţă să întîmpine nici o vorbă.
Am dovedit că alt patriot ocupă unsprezece funcţii, din cari cele mai multe plătite, incompatibile una cu alta, şi onor. concetăţean n-a găsit de cuviinţă a ne dovedi că l-am calomniat.
Un alt mijloc de apropriare a averii statului e crearea de lefuri, diurne etc. de-o mărime cu totul disproporţionată cu puterea de muncă şi cu înţelegerea individului întrebuinţat. Astfel vedem un advocat director de drum de fier, care nu pricepe nici cîtu-i negru sub unghie din ramura aceasta, luînd o leafă de trei ori mai mare decît a unui ministru. Onorabilii diletanţi întru ale drumului de fier iau binişor cîte 36 000 franci pe an, fără să se jeneze cît de puţin de acea onoare care-i mai scumpă decît averea şi decît viaţa.
Am susţinut că funcţionarii înalţi ai statului s-au folosit de ascendentul pe care li-l dă poziţia lor asupra inferiorilor pentru a scoate de la ei procure false, spre a cumpăra în temeiul lor acţii de-ale Băncii Naţionale şi pentru a vota cu acele procure, şi „Monitorul” n-a găsit de cuviinţă a apăra onoarea acestor concetăţeni.
Cu asemenea procure s-a ales director de bancă un om cu patru clase primare, fost corector la „Românul”, şi acest onor. cetăţean n-a găsit de cuviinţă a-şi arăta atestatele spre a dovedi că ar fi studiat undeva finanţele şi economia politică, pentru a aspira la directorate de bancă şi la portofolii ministeriale, deşi onoarea e mai scumpă decît viaţa.
Onor. mucenic Simeon Mihălescu ridică în Senat numai un mic colţ al vălului ce acopere scabroasele afaceri şi patrioţii preferă a rearunca vălul pe ele, deşi onoarea unui guvern e mai scumpă decît averea şi viaţa.
Într-adevăr, ciudate onori sînt acestea. Şapte, opt ori unsprezece însărcinări publice pe cari abia şapte-opt oameni le-ar putea îndeplini cu conştiinţă grămădite pe un singur patriot, crearea de lefuri colosale pentru meritul estraordinar de-a şti Codul cît un student de la drept, scoaterea de procure false de la subalterni, acoperirea scabroaselor afaceri în sfînta umbră, gerarea în om mare cu adîncimile bucoavnei în cap, toate acestea sînt semne de-o onestitate înnăscută, profundă, pe care să nu cumva să le atingă tîlharii onorii de la gazete, pentru că e mai scumpă decît averea şi viaţa.
Onoarea, confraţi cu conştiinţele gingaşe, nu e opinia ce-o au alţii despre corectitudinea faptelor noastre, ci această corectitudine însăşi. Această onoare poate fi atinsă, dar nu va fi nicicînd nimicită. Dar cine vede cum golanii de ieri au ajuns oameni cu averi în patru ani de guvern acela, oricît de tîrziu ar fi la pricepere, ştie ce opinie să-şi formeze asupra acestei onori ce-o invocaţi. N-aveţi de ce vă indigna pentru că lumea nu are altă opinie despre dv. decît aceea pe care meritaţi s-o aibă.
Dar ocoliţi legea penală, dar sînteţi destul de puternici şi de compacţi pentru a închide ochii justiţiei? Închideţi-i. De judecata morală nu scăpaţi, şi aceasta vă condamnă prin gura tuturor, a amicilor politici chiar. Nici amici[i] politici nu negă ce sînteţi; dar, urmînd regula lui Horaţiu: video meliora proboque, deteriora sequor, ei vă condamnă moralmente, dar, legaţi prin interese, vă urmează. Judecata morală se impune oricărui om normal şi sofismele cele mai subţiri ale naturilor perverse vor îndupleca instinctele rele ale celor slabi, dar nu le vor convinge conştiinţa!
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI