Răspunsul (publicat în revista esternă) a principelui Bismarck la interpelaţia deputatului Richter a făcut atâtea semne vecinilor imperiului încât trebuia să producă o lămurire a situaţiei.
Întâi principele a pronunţat cuvântul mare: că dacă deputatul Richter ar putea proba aserţiunea sa (că Rusia doreşte cuceriri) atunci politica întregei Europe ar fi alta. Pân – acuma însă, nefiind faţă decât declararea împăratului Alexandru că din parte ‘şi renunţă la orice cucerire, principele crede că nu are nimenea dreptul de a se îndoi încă de sfinţenia acelui cuvânt de onoare. Rusia e caracterizată prin cuvintele principelui ca o mandatară a Europei, chemată a realiza în Turcia reformele în favoarea creştinilor pe cari le doresc toate puterile creştine în unanimitate. Deci misiunea conferenţei din Constantinopole era asemenea desemnată în conturile ei principale – adecă: ea are a determina forma sub care realizarea acelor schimbări să se şi asigure pe deplin. Numai în caz de neunire sau de o rezistenţă a Porţii de-a pune în aplicare concluziile acelora Rusia ar fi putut procede sua sponte pentru a crea garanţiile cum am zice materiale pentru punerea în lucrare a dorinţelor Europei.
Afară de acestea cancelariul au dat a înţelege că Germania nu are în Orient interese ce-ar fi ecuivalente cu încheieturile nestâlcite ale unui muschetar din Pomerania. Aceasta însamnă însă că oricare din amicii Germaniei ar încerca să câştige în Orient foloase pentru sine, va fi lăsat în voia sorţii sale, în voia tuturor complicaţiilor la cari ar da naştere. Acest aviz au fost făcut atât Angliei cât şi Rusiei. Pentru o situaţie cu totul nouă Germania ‘şi păstrează deplina libertate de acţiune şi nu promite nici unui amic alianţa contra celuilalt amic.
Era evident că un discurs atât de plin de avizuri trebuia să producă un efect neaşteptat, dar şi foarte lămuritor în apele turburi ale Orientului.
Alaltăieri după amiazăzi trâmbiţele din Constantinopole au sunat a pace. În 1/13 decemvrie s-au început se vede preliminarele conferenţei, sub preşedinţa lui Ignatief. În acestea s-au luat hotărâri unanime din partea tuturor puterilor, al căror senz se zice că e următorul:
1) O rectificare de margini prin cesiunea cătră muntenegri a douăsprezece districte din Herţegovina. Aceste districte nu credem să fie mai mari decât plăşile la noi.
2) Evacuarea imediată a teritoriului sîrbesc, prelungirea armistiţiului până la încheierea păcii şi cedarea micului Zvornic, loc care de jure şi este al Sîrbiei, şi pe care turcii l-au ţinut fără rânduială până acuma.
3) În fine Bulgaria va căpăta un guvernor creştin, iar Rusia primeşte din parte ‘şi ca ocuparea acelei provinţii să se facă de cătră trupele unui stat cu neutralitatea garantată de Europa, c-un cuvânt de un stat care să fie în condiţiile Sviţerei sau a Belgiei.
Un alt stat însă în asemenea condiţii nu mai este decât doar România. Ţara noastră într-adevăr e avizată la neutralitate prin natura ei – rămâne numai ca Europa să-i deie acuma toate garanţiile neutralităţii sale, între cari ştergerea vasalităţii sale nominale faţa cu Înalta Poartă este cea dentâi. Se poate deci cumcă trupele româneşti să fie chemate la misiunea onorifică de-a ocupa Bulgaria până la realizarea reformelor.
Ştirile de mai sus le dăm se ‘nţelege sub toată rezerva şi lăsăm ca vremea şi discuţiile membrilor conferenţei să li deie corectura necesară. Destul numai că vorbele săhastrului de la Varzin au început să-şi aibă efectele binefăcătoare şi să calmeze o prea mare şi interesată încordare din partea puterilor cari sunt direct amestecate în afacerile turceşti.
Duminică la 28 noiemvrie 1876 a încetat din viaţă G. Costaforu. Născut la anul 1821, Costaforu a fost unul din cei dintâi care, după studii serioase în Paris, a venit să aprindă în această ţară făclia ştiinţei dreptului. E cunoscut îndeobşte că a fost unul din cei mai buni jurisconsulţi, că a fost în mai multe rânduri ministru, deputat, senator şi agent al ţării în străinătate.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 158