Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
„Românul” ne somează să-i spunem o sumă de lucruri. Ce politică esterioară avem? Ce gândim în cestiunea Dunării, în cestiunea războiului greco-turcesc, dacă ne convine programul stabilit în articolul publicat de d. Maiorescu publicat în „Deutsche Revue”, care sunt membrii cei mai însemnaţi ai partidei, dacă d-nii Carp, Cantacuzino, Al. Lahovari şi Maiorescu fac ori nu fac parte din partidul conservator etc. etc.
Aceste declarări – zice foaia guvernamentală – sunt cu atât mai cerute cu cât la noi au fost mai totdauna trei partide: una care se inspira de politica Austriei;
alta de politica Rusiei; alta de politica naţională.
Acum avem partita d-lui Maiorescu, care s-a declarat că face parte din cea dendâi ; pe a d-lui Grigore Sturza din cea de a doua;
şi pe cea cu politica naţională (Cariagdi, Pherechydis, Giani, C.A. Rosetti, Carada) etc., care din fericire a crescut (împreună cu înmulţirea străinilor în ţară) şi se măreşte pe toată ziua (prin jidani şi bulgari).
De aci urmează că românii fac politică străină – rusească ori nemţească; iar Cariagdi şi Carada politica naţională. Fiul lui Mihai Vodă Sturza e vândut Rusiei se ‘nţelege ; Carada însă are un caracter prea stoic pentru a fi accesibil la farmecul rublei ; Maiorescu, fiul ardeleanului Ion Maiorescu din Bucerdea, face politică nemţească, iar
D. C.A. Rosetti, al cărui părinte nu ştia româneşte, carele în tinereţe se ocupa cu traducerea de poezii neogreceşti (Astfel ţi-este sexul nu e vina ta) şi care e atât de puţin românizat încât nici organul gurii nu e adaptat climei noastre şi fonologiei române, ci ne pronunţă limba cepeleag, ca orice grec, d. C.A. Rosetti face politică naţională se ‘nţelege.
Acum cheme-vă cum v-o chema, numai de-aţi fi oameni de treabă.
Ia s-o descurcăm odată dezgheţat şi româneşte. De ce Caradalele şi Cariagdii au fost şi au trebuit să fie liberali şi egalitari în ţara aceasta? Pentru că nu erau români. Pentru că inima lor de străin, fără tradiţii hotărâte, fără patrie hotărâtă, fără naţionalitate hotărâtă, nu putea să sufere acei stejari de seculi, pe acei boieri mari, stâlpi ai ţării, cum se numeau, neîndoiţi de furtună cu toate vijeliile vremurilor, plecându-se uneori bătăilor neînduratului Dumnezeu, nefrângându-se niciodată ! Aceasta este istoria fanarioţilor, a căror misiune era de-a dezrădăcina şi corumpe pe boieri; aceasta a fost misiunea voastră şi aţi îndeplinit – o. Înzecit, însutit de mari greutăţi publice trebuie să suporte poporul românesc nedându-i-se nimic în schimb, pentru ca în locul boierilor mari aţi venit voi. Şi, fiindcă Costinescu n-are moşie, ia venitul unei moşii mari de la patrie, fiindcă Carada n-are moşie, ia rentă de moşier de la patrie, fiindcă Stătescu n-are moşie patria trebuie să-i creeze veniturile de boier mare.
Este acesta înţelesul d-voastră economic şi social, onorabile Caradale cu politica naţională, da ori ba? Dacă este, ce ne umblaţi cu întrebări de politică exterioară, ce Dunăre, ce regat, ce politică rusească ori nemţească? La Mazar Paşa juraţi în numele turcului… Suntem turci, turci în puterea cuvântului, ţipa d. C.A. Rosetti la gazetă şi când colo… ce să vezi? Iese frumuşel cu capul pe tipsie înaintea împăratului rusesc, oferindu-i pâne şi sare. Părintele d-sale n-a ştiut desigur să-i spună că pâne şi sare nu se cade a se oferi decât Domnului legiuit al tării, zicându-i-se oarecum „din pânea şi sarea Ta mâncăm Doamne, în zilele Măriei Tale, ale Tale dintru ale Tale”, o străveche rămăşiţă din principiul juridic că „dintru început tot pământul ţării domnesc au fost”, o amintire din veacul de aur când o legătură strînsă de credinţă şi de drept unea pe cel mai mare din ţara aceasta cu cel mai mic.
Aşadar, ce mai [la] deal, la vale? Iancu Negură v-a definit pentru de-a pururea: „În opoziţie conspiraţi cu ţara în contra tronului, la putere fiind, conspiraţi cu străinii în contra ţării. Aceasta vă este politica naţională”.
Şi acum, când o jumătate a universului stă să s-arunce asupra celeilalte, d-voastră, nobili confraţi, aţi opri pe cutare ori cutare să nu-şi aibă ideile lui asupra unei conflagraţii europene? Voyons !
Prinţul Grigorie Sturza, uite, nu vrea directorat de bancă ori de drum de fier. Nici prin gând nu-i trece. Dar i-o fi trecut prin gând desigur întrebarea: E bine ca, atunci când mijlocul, sudul şi întreg nord estul Europei e plin de slavi, să rezistăm cu oarecari sorţi de reuşita valurilor acestui ocean de ginţi? Şi va fi răspuns: Nu e bine. Se ştie totuşi că din capul locului am declinat solidaritatea cu programul de politică esterioară a prinţului.
D. Maiorescu iar ştie că în anume timpuri civilizaţia Apusului a fost destul de puternică pentru a învinge curenturile aproape fatale şi constante de cuceriri ce vin din Răsărit şi crede că acest curent va fi învins… de astă dată se ‘nţelege… prin o civilizaţie relativ mai tânără care mai are încă idealuri, prin armele şi inteligenţa germană.
Ori unul ori altul poate să se ‘nşele. Sunt ipoteze care se pun în vederea unor evenimente ascunse în sânul viitorului, cari poate nu se vor întâmpla nicicând. Rezultă însă de aci că un partid, mai ales când nu e la putere şi nu cunoaşte de visu oarecum configurarea puterilor europene, să stabilească un program absolut, în ciuda evenimentelor, în ciuda norocului războaielor, în ciuda şanselor pentru ori contra, în ciuda diplomaţiei europene?
Vorba ceea: Dă-ţi popo pintenii şi bate iapa cu călcâiele.
Şi aceşti pinteni sunt rezerva pe care şi-o impune partidul conservator ca atare în faţa cestiunilor esterioare.
În calculul algebric al cărui rezultat căutat e neatârnarea ţării şi dezrobirea neamului românesc de sub influenţele străine, în calculul politicii naţionale intră, onorabililor, mulţi termeni cunoscuţi şi necunoscuţi. A calcula în vânt, a făgădui în vânt, a vorbi vânt, a semăna vânt, precum faceţi d-voastră fiind în opoziţie, numai pentru ca s- ajungeţi, ca şoarecele lui Gr. Alexandrescu, în caşcavalul de Parma a bugetului, e treaba d-voastră, nu a noastră. Cătaţi-vă de treabă pe cât timp puteţi şi nu ne mai întrebaţi unde e buricul pământului.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII