[„S-AU ÎMPLINIT OPT ZILE…”] – de Mihai Eminescu [22 aprilie 1879 ]

S-au împlinit opt zile de cînd în coloanele ziarului nostru s-au făcut oarecare distăinuiri asupra afacerii scandaloase privitoare la rechiziţiile de care pentru armata rusească şi pînă în ziua de astăzi nu s-a făcut nimic pentru ca ţara să primească satisfacţia cuvenită cît mai curînd.

Aşteptăm ca puterea publică să-şi facă datoria.

Sperăm totodată că-şi vor face datoria toţi oamenii oneşti în mînele cărora se află dovezi privitoare la această afacere, căci vorba e de a repara buna reputaţie a ţării.

Îndeosebi sperăm că d. C. Caramanlău va binevoi să lămurească opinia publică asupra motivelor pentru care şi-a dat demisiunea din postul de prefect al districtului Vlaşca, deoarece se asigura chiar pe atunci că această afacere scandaloasă ar fi fost cauza demisionării d-sale şi că d-sa posede acte privitoare la rechiziţiile de care şi la activitatea d. Andrescu, comisarul antreprenorului Warşavschi. Onestitatea d-lui C. Caramanlău e mai presus de orice bănuială şi nu ne îndoim că şi cu această ocazie vom avea mulţumirea de a constata că sînt şi între „liberali” oameni de caracter. A tăcea acum, după distăinuirile făcute, ar fi un fel de complicitate şi sperăm că d. Caramanlău va respinge orice bănuială privitoare la persoana d-sale.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X, Pag. 24

Mihai-Eminescu.Ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.