Şedinţa de ieri a Camerei n-a fost consacrată decît ascultării unui lung discurs al d-lui Boerescu, cu care şedinţa s-a-nceput şi s-a sfîrşit. Acest discurs, care a ţinut patru ceasuri şi mai bine, a arătat duplicitatea în genere a proiectului guvernului care, după aserţiunea d-lui ministru de esterne, împacă exigenţele internaţionale cu trebuinţele dinlăuntru ale ţării. În urma unei lungi espuneri generale a acestei teze, în care d. ministru a spus că puterile nu sînt mulţumite cu înscrierea principiului, ci vor neapărat aplicarea lui, că, deşi părerile asupra marginelor aplicării sînt deosebite, totuşi aplicarea o cer toate cabinetele, că însuşi guvernul Rusiei, cel mai imparţial dintre toate, ne-au sfătuit de-a ne înţelege cu puterile şi de-a ne conforma Tratatului de la Berlin, d-sa a apărat pe rînd toţi paragrafii proiectului m contra atacurilor ce i-au venit din partea opoziţiunii din Cameră.
Deşi argumentaţiunea d-lui ministru de esterne nu era lipsită de oarecare fineţă, cată să mărturisim că acea argumentaţiune era atît de difuză şi incoerentă, atît de puţin concentrată şi atît de puţin energică, încît în locul d-sale un orator bun ar fi espus-o într-o jumătate de oră cu mai multă izbîndă. Din lungimea estraordinară, din prisosul de cuvinte, din apropourile rău alese răsărea pentru auditorii cei mai binevoitori chiar siguranţa că proiectul e susţinut mai mult din datoria formală de a-l susţinea decît prin opiniile intime ale oratorului.
Importantă ni s-a părut pentru lămurirea discuţiunii declararea d-lui ministru că tratînd asupra întinderii aplicării a admis întotdeauna punctul de vedere al naturalizării, nu pe acela al emancipării. Căci emanciparea, introdusă ca principiu, ar fio cauză înscrisă în legi a cărei urmare ar fi încetăţenirea de drept a tuturor celor cuprinşi sub acea dispoziţie, precum de ex[emplu] egalitatea drepturilor confesiilor creştine a fost eo ipso şi fără alte dispoziţii cauza emancipării armenilor.
Teza aceasta, apărată de d-nul ministru de esterne, face parte din programul opoziţiei şi cititorii [î]şi vor aduce bine aminte că partidul roşu e singurul care a susţinut cu mare foc emanciparea pe categorii.
Dar, odată admis că „naturalizarea individuală” e principiul pe care-l introducem la noi m urma silei internaţionale a art. 44, d. ministru de esterne a trebuit însuşi să mărturisească că listele sînt partea slabă a proiectului, de vreme ce naturalizarea nu se poate face, în sine vorbind, decît după cererea respectivă a celui ce voieşte a fi naturalizat.
Această mărturisire, făcută de chiar apărătorul natural al proiectului de lege, ne scuteşte pe noi de combaterea acestui defect intern. Metehnele celelalte ale lui sînt în genere cunoscute.
Efectul produs de discursul d-lui Boerescu asupra Adunării a fost rău, atît de rău încît membrii partidului guvernamental, convocîndu-se în şedinţă de partid, nu s-au adunat decît in număr de vro şasezeci; pe cînd, din contra, adunarea opoziţiei, făcută tot în scopul de a discuta discursul, a ajuns maximul ei pîn-acuma, adică numărul de 58 deputaţi.
În realitate singurul motiv coercitiv al apărătorilor guvernului este acela al ameninţării cu intervenirea puterilor. Se ştie că dacă cestiunea izraelită ar fi putut fi invocată ca pretext al vreunei intervenţiuni (cauză n-ar fi fost nicicînd) starea generală a relaţiunilor actuale dintre state fac[e] pretextul acesta cu neputinţă, căci această stare a neutralizat cauza probabilă a unei asemenea intervenţiuni, adecă dorinţa de sporire a forţei politice prin întinderea asupra teritoriului nostru. Poporul românesc, înzestrat cu atîta bun-simţ, nu se va mai lăsa indus in eroare prin spaime deşerte, cînd nu există nici o cauză care să le justifice. Intervenţiunea în favorul aplicării articolului 44 e o armă guvernamentală ajunsă la atîta discredit încît chiar pensionarii bătrîni ai statului o întrebuinţează cu oarecare sfială, nu atît pentru meritul in sine al argumentului, cît pentru a da oarecare picanterie conversaţiunilor de cafenea. A mai vedea apărînd acest argument in discursuri parlamentare e cel puţin hazardat şi această apucătură ar trebui lăsată cu totul în seama jurnalisticei roşie, unde puţinătatea gîndirii are neapărat nevoie de fraze devenite atît de mult de domeniul ironiei publice încît merită a constitui zestrea intelectuală a unui scriitor roşu.
Daca dar ţara e asigurată în contra unei soluţiuni prin surprindere a chestiunii izraelite, aceasta are a o mulţumi opoziţiei în genere, opoziţiei conservatoare îndeosebi. Daca-şi aduce cineva aminte cum „Românul”, ca organ al guvernului, susţine egalitatea de drepturi civile, deci şi facultatea pentru orice străin de a-şi cumpăra moşii mari şi pămînturi răzăşeşti, că susţine emanciparea pe categorii etc., atunci va rămînea convins că proiectul guvernului chiar, deşi lax şi cu două înţelesuri, e un produs al presiunii opoziţiei, care-a silit pe guvern, a silit pe majoritatea roşie de-a merge, în aparenţă cel puţin, alături cu ţara.
Cu atît mai mult ne miră atitudinea „Presei”, al organului personal al d-lui ministru de esterne, cînd acuză opoziţia ba de calomnie, ba de dorinţă de-a veni la putere, ba de trădare chiar, cînd scriitorii acelui organ ştiu mai bine decît oricine că dacă ţara a putut şi poate cîştiga o poziţie sigură în cestiunea izraelită numai opoziţiei are a mulţumi, opoziţiei care din cestia evreilor n-a făcut nici armă de partid, nici cestiune ministerială, pe cînd, din contra, există o seamă de ilustre personaje, neesceptînd pe
D. ministru de esterne, cari s-au folosit de această cestie pentru a urca scările măririi omeneşti. În orice caz „Presei” nu-i şed deloc bine lecţiile de patriotism cînd chiar naţionalitatea a o seamă din scriitorii ei e atît de problematică încît au avut nevoie de- a fi trecuţi în listele guvernului.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X