Primim din partea onor. Consulat c.r. austro-ungar din Iaşi următoarea adresă sub no. 6465:
Conform cererei d-lui rectore Universităţii c.r. în Cernăuţi, din 26 septembrie a.c., sub no. 2, am onoare a vă comunica pe lângă aceasta un esemplar despre ordinea prelecţiilor la acea Universitate, pentru semestru de iarnă 1876 – 1877, rugânduvă să binevoiţi a face ca conţinutul catalogului lecţiunilor să fie cunoscut, şi că în Universitatea c.r. Frantz Iosef în Cernăuţi se vor ţinea prelegeri regulate asupra limbei şi literaturei române, asupra Filologii compurative române şi asupra dreptului civil francez. Primiţi etc.
Omenia omenie cere şi cinstea cinste. Deşi adresa reprodusă inventează ştiinţe nouă, precum”filologia comparativă română” (care poate va fi cea comparativă a limbelor romanice), deşi numele M. Sale se scrie cu z şi nu tz („Frantz” Iosef), totuşi vom sta la vorbă bună şi vom întreba cum de ni se întâmplă nepomenita onoare de a fi rugaţi să reproducem catalogul de lecţii al mult cinstitei Universităţi de Cernăuţi, şi aceasta încă în ajunul serbărei dureroase a uciderii lui Grigorie Ghica VVd. Ştim cu toţii că acel institut a fost creat drept recompensă pentru manifestaţia din anul trecut, ştim că profesorii toţi, înainte de a fi numiţi, a trebuit să-şi scoată sufletul în palmă şi să declare că preste un timp oarecare vor ţinea prelegerile în limbă germană, chiar la facultatea teologică. Acuma vedem că la această facultate, în care limba germană e aşa de trebuincioasă ca piperiu ‘n ochi, trei din profesori, d-nii Isidor Onciul, Eusebiu şi Constantin Popovici au şi început a ţinea prelegeri în numita limbă, deşi consistoriul metropolitan s-au învoit la prefacerea în facultate a institutului său teologic numai cu condiţia ca limba de propunere să rămâie cea românească. Vedem că deşi condiţia a fost admisă de către d. Stremeyer, totuşi astăzi se întîmplă contrariul. Ştim apoi că însuşi limba şi literatura română se vor propune în limba germană şi că singura cauză din care d. I. G. Sbiera a rămas numai suplinitor al acestei catedre este că a refuzat de a ţinea în limba germană cursul său. Toate acestea le ştim aicea şi totuşi – totuşi [de ce] nu suntem dispenzaţi de onoarea de a înregistra redeschiderea unui institut cu tendinţe germanizatoare, în care opiniile politice ale profesorilor sunt lucrul principal şi ştiinţa lucru secundar? Poate pentru că d. Schiffner propune dreptul privat francez? Dar propuie – l câtu – i place. Juriştii noştri din ţară sunt atât de familiarizaţi cu literatura dreptului francez, încât mulţi din ei ar putea fi profesori în Franţa, necum la noi. Poate că numitul domn gândeşte să ne înveţe carte franţuzească astăzi, când am început a ne plânge de estrema galomanie a cercurilor noastre culte? Aceste încercări de a familiariza publicul românesc cu institutul sui generis din Cernăuţi nu ne încălzesc defel când ştim că mediul pe care d. Stremeyer l-a creat universităţii falsifică neapărat izvorul ştiinţei dezinteresate, încât devine indiferent cine se sileşte a tăie acolo mutre filozoficeşti de pe catedră, dacă e d. Tomaşciuc sau d. Havrişciuc sau alţii ejusdem farinae.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 107