Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Varii în adevăr şi din foarte deosebite puncte de vedere sunt concepute apreciaţiile pe cari ziarele din capitală le-au făcut asupra reluării conducerii partidului conservator de către ds. Lascar Catargiu.
În gruparea după izvoare dăm întâietate „Românului”, fiind organul diametral opus cu vederile noastre politice.
Acest ziar zice:
Este înveselitor pentru noi ca, atunci când partida conservatoare şi organul ei tratează pe toţi ai noştri de ignoranţi, s-o vedem alegând de căpetenie pe d. Lascar Catargiu.
Este o mare mângâiere pentru noi ca, atunci când suntem trataţi de partida conservatoare şi de organul ei ca nişte oameni lipsiţi de capacitate şi de inteligenţă, să, vedem aceeaşi partidă negăsind altă personalitate de pus în capul ei decât pe d. Lascar Catargiu.
Pasajul e destul de clar, deci omenia omenie cere şi cinstea cinste.
şi ‘nainte cu câteva zile „Românul” avusese modestia de-a zice că, dacă d. Costinescu (cel cu patru clase primare şi cursul de violoncel) nu merită a fi director de bancă, desigur nici d. Catargiu nu merită a fi şef de partid.
La aceasta nu avem de observat decât puţin lucru. Organul guvernului e desigur liber a admite că d. Lascar Catargiu nu are capacitate sau inteligenţă. E natural ca tot ce un om nu ‘nţelege să i se pară incapabil sau neinteligent şi sunt o sumă de oameni pentru cari adevărurile cele mai elementare sunt ca scrisoarea cu şapte peceţi. D. Lascar Catargiu a dovedit pururea că înţelege foarte just, ca cumpăna chemică, orice cestiune de interes public, şi de aceea n-a răscumpărat drumuri de fier, n-a avut Basarabii de cedat, nici categorii de împământenit; a dovedit pentru ţară îndestul că o minte clară şi o inimă dreaptă plătesc în viaţa unui popor mai mult decât o mie din frazele oratorice ale Flevilor ori din încercările stilistice ale Caradalelor, de aceea lipsa de înţelegere pentru superioritatea calităţilor înnăscute pe care o manifestă redacţia „Românului” nu poate dovedi nimic. Cu totul altfel stă cu diplomele universitare.
În adevăr societatea modernă, pentru a-şi asigura mersul ei regulat, cere de la demnitarii publici a căror inteligenţă n-o poate constata altmintrelea învăţătură. Noi înşine am zis: din generaţia trecută s-a ales tot ce se putea alege bun; aproape toţi fruntaşii partidelor politice [î]i aparţin ei. Va să zică criteriul pe care timpul [î ]l oferă prin zecimile de ani petrecuţi în serviciul ţării e şi pentru noi şi pentru oricine suficient spre a dovedi inteligenţa şi caracterul unui om. Acest criteriu al timpului aparţine însă trecutului.
Din trecut s-a ales d. Brătianu şef de partid, iar Serurii şi Caradalele plebe, din trecut s-a ales d. Catargiu şef de partid din miile de contimporani cu cari a copilărit şi cari au rămas necunoscuţi.
Dar oare tânărul Costinescu are dreptul de a pretinde să fie măsurat cu aspra măsură a trecutului? Născut alături cu liceul şi cu universitatea, n-a avut tânărul unde-şi căpăta diploma? Măsura modernă e mult mai îngăduitoare decât cea veche. Ea nu cere de la om sa fie născut cu minte şi cu caracter din mila lui Dumnezeu, ci se mulţumeşte cu atestate cari dovedesc urmarea regulată a studiilor. Înaintea măsurii vechi onor. d. Costinescu rămâne foarte îndărăt, căci e cam mărginit din fire şi caracterul consistă în aptitudinea de-a vâna funcţii şi întreprinderi cât se poate de grase. Aşadar, pentru măsura trecutului nu întruneşte nici o condiţie pentru a sta unde stă. Din punctul de vedere al învăţăturii testimoniul celor patru clase primare nu-i dă dreptul la nici o aspiraţie… Aşadar cum rămânem? Desigur că nu modestie aşteptăm de la confraţii noştri. Ilustrul Sihleanu e un om prea cuminte pentru a-i putea pretinde să recunoască contrariul, ilustrul Costinescu prea învăţat pentru ca să aibe bunul simţ de-a nu se compara cu generaţia de oameni care s-au născut în timpul instrucţiei private, pe când nici un titlu academic nu se putea câştiga în ţară. Însă pentru noi trebuie să fim drepţi: n-am pretins nicicând de la bătrâni să scoată diplome dintr-un timp în cari ele nu se puteau căpăta şi, dacă am combătut pe d. Brătianu ca geniu universal, n-am făcut-o pentru că n-a avut cum şi unde învăţa, ci pentru că pretinde a şti tot fără să aibă măcar bunul simţ comun. D-sa e strateg, e financiar, e tecnic, e totul într-o persoană, pre când singurul talent real pe care-l posedă e acela de diplomat de şcoală bizantină, diplomat al intrigii de caracter personal, lipsită de orice idee mai mare şi mai generoasă.
Pe aceeaşi clină, mai temperată însă, o aflăm pe „Presa”. Ea zice:
Trebuie să fim drepţi, deşi noul ales nu posedă o cultură întinsă şi variată, deşi n-are nici măcar talentul oratoriu, el este însă un bărbat de stat distins, un om care de zecimi de ani, fiind în diverse funcţiuni publice, cunoaşte foarte bine ţara sa, are un spirit practic şi conciliator şi, mai presus de toate, este un om de treabă, un om cinstit.
Merci de atestatul de bună purtare!
Asupra culturei întinse şi variate care caracterizează universalismul breslei advocaţilor am avea însă de observat că există oarecari Cartagini delende şi oarecari „acusativum cum infinitivum” care ne-au făcut a nu prea regreta lipsa acestui surogat al adevăratei ştiinţe. Când timpul, nu diplomele, a fost însărcinat a constata aptitudinile unui om şi le-a constatat pe deplin, când acest timp, în îndelunga fierbere a împrejurărilor şi în sclipitoarea lui nestatornicie, în care cei mai mulţi jucau rolul de giruete, a dovedit la un om şi mai mult: un caracter drept şi statornic sau, ceea ce relevă „Presa”, un om de treabă şi cinstit într-o generaţie în care cei mulţi sunt de-a dreptul maloneşti, iar o minoritate oarecare se mulţumeşte cu mănţinerea aparenţelor onestităţii, credem că ne putem dispensa şi mai mult de venerabilele piei de viţel ale culturii întinse şi variate şi a ne mulţumi cu cunoştinţa de ţară şi oameni şi mai cu seamă cu acea calitate ce distinge pe omul de stat înaintea ambiţiosului şi a curtizanului: cu integritatea şi energia caracterului.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI