
„Timpul” înregistrează ştirea adusă de jurnalele din Berlin că junele Alexandru Beldiman, student în drept la Universitatea de acolo, a obţinut premiul Întâi cu medalie de aur pentru o disertaţiune în materie de drept. Tânărul român este nepotul poetului Alexandru Beldiman, cunoscutul autor al”Jalnicei tragedii” în care se descrie Eteria de la 1821; afară de aceea Alexandru Beldiman Bătrânul au mai tradus pe Orest în versuri, romanul”Numa Pompilie” (tipărit) şi romanul”Căsuţa din codru”, foarte citit în vremea aceea şi care se găseşte în biblioticele boierilor bătrâni în numeroase esemplare manuscrise (nefiind tipărit niciodată). În special ne bucurăm de succesul ştiinţific al nepotului, iar în teorie generală vedem în acest caz o nouă dovadă a mult contestatei ipoteze despre moştenirea calităţilor intelectuale.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 87