Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Ziarele vorbesc despre pretenţiuni pe cari le-ar fi ridicînd călugării Locurilor Sfinte în privirea averilor secularizate ale mănăstirilor noastre închinate după vremi acelor locuri. Fiindcă lucrul se face în mod foarte tainic, nimic pozitiv nu pătrunde în public; iar ziarele guvernamentale păzesc, se-nţelege, tăcerea mormîntului. Îndată ce sînt milioane la mijloc, îndată ce se iveşte vreun pretext de escamotare, ziarele guvernamentale tac, deşi cestiunea e în aer de mai multe luni de zile. Sîntem atît de deprinşi cu această tăcere caracteristică încît nici nu mai îndrăznim a cere informaţiuni prin
„Monitor” sau prin presa oficioasă, precum ne sfiim pe de altă parte de-a înregistra tot ce se vorbeşte despre legăturile şi spetele ce sfinţii părinţi au ştiut să-şi cîştige în sferele guvernamentale, pînă la ministru în sus. Cestiunea testamentului mitropolitului Dosithei Filitis ne-a dovedit deja accesibilitatea sferelor guvernamentale, pe cari le rugăm să nu crează că vom face lucrurile uitate.
În cestiunea aceasta a pretenţiunilor Locurilor Sfinte părerea noastră – fără a intra cîtuşi de puţin în detalii e de-a le respinge pur şi simplu. Chiar dacă Cuza Vodă a oferit, din graţie domnească, un dar din partea ţării spre a îndulci inimele clerului grecesc pentru pierderile meritate, acel dar, refuzat odată, nu constituie nici un drept pentru Locurile Sfinte. Dreaptă sau nedreaptă, bună sau rea, secularizarea s-a aplicat în toate ţările Apusului european, faţă cu o biserică cu mult mai puternică decît cea grecească din Constantinopol, faţă cu o biserică, în sfîrşit, care e unitară în privire ierarhică, ceea ce biserica orientală nu este. Unitatea bisericei răsăritene consistă în identitatea canoanelor şi a credinţelor religioase, încolo nu există nici o legătură între bisericile autocefale. Dovada răsăritenii din Austria, cei din Rusia etc. Din nenorocire, biserica constantinopolitană n-a avut nicicînd un caracter universal, ea a fost o restrînsă biserică special grecească şi e natural că, de vreme ce n-a căutat a-şi da o importanţă umanitară, îngăduitoare, universală, nimeni nici nu i-a dat-o. Papa de la Roma nu era un arhiereu italian; patriarhul din Constantinopol însă nu-i nimic alt decît au arhiereu grec.
Daca deci secularizarea s-a îndeplinit în ţări catolice, cu cît mai mult era şi naturală şi justă faţă cu autorităţi ecleziastice străine şi poporului şi statului nostru, autorităţi cari reprezentau o naţionalitate şi în decadenţă şi antipatică popoarelor Peninsulei.
Dar, precum am zis, dreaptă sau nedreaptă, bună sau rea, secularizarea a trecut în dreptul public al statelor, mai ales faţă cu averile religiei domnitoare. Toate pretenţiile acestea au drept bază umanitatea lui Vodă Cuza, care voia să le dea ceva, nu ca despăgubire, căci o asemenea nici n-aveau dreptul de-a o pretinde, ci ca dar făcut unei biserici străine, cu care nu avem nici o legătură şi nici nu putem avea. A fost o adevărată nenorocire că o legătură cît de slabă s-a stabilit cîndva şi că Ţara Românească n-a mers din capul locului pe calea lui Roman Vodă al Moldovei, care, din momentul în care a organizat biserica ţării sale, a şi declarat-o autocefală.
Revenind asupra cestiunii, vom vedea că şi amănuntele se grupează în favorul respingerii pur şi simplu a unor asemenea pretenţiuni, nejustificate prin nimic.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI