Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Zi cu zi ştirile despre seriozitatea mişcării albaneze cîştigă consistenţă. La 7 mai foile din Viena au primit mai multe dări de seamă telegrafice conform cărora albanejii s-ar fi lepădat în mod formal de dominaţiunea turcească, şi ar fi proclamat independenţa statului lor. În aceeaşi zi foaia oficială „Scodra” (Scutari) a apărut pentru prima oară în două limbi, cea turcească şi cea albaneză, iar în fruntea foii stătea o lungă proclamaţie a Ligei şi a comitetului acesteia. Această proclamaţie declară că Albania a încetat de-a fi sub suveranitatea padişahului. Mai departe zice că toţi funcţionarii turci cari nu sînt de naţionalitate albaneză sînt a se considera ca depărtaţi din funcţiunile lor, esceptîndu-se însă aceia cari au dovedit că sînt amici ai şchipetarilor. Ordinelor Ligei trebuie să li se dea ascultare; pe lîngă ea bătrînii neamurilor rămîn ca pîn-acuma singurii legiuitori.
Cu toată atîrnarea de împărăţia turcească, albanejii au păstrat în parte instituţiile lor vechi, constituţionale. Instituţiile acestea s-au cam diversificat la deosebitele neamuri sau plaiuri, poate în urma diversificării în confesiuni religioase. Neamurile nu plăteau dări împărăţiei turceşti, dar erau obligate de-a intra în armată. În sine, sistemul vechi al instituţiilor albaneze e democraţia în înţelesul antic al cuvîntului, căci poporul exercită puterea supremă în plaiuri, în adunările sale parlamentare, numite cuvînde (din lat. conventus, româneşte cuvînt, care înseamnă şi „adunare” şi
„discurs”). Plaiurile mai au, afară de aceste adunări generale, cîte un sfat de bătrîni, al căror cap e în genere ereditar şi se numeşte voievod, adecă duce. Organizaţii analoge par a fi existat şi la noi pînă tîrziu, deşi izvoarăle sînt foarte insuficiente. Dar Vrancea, Cîmpulungul (Bucovinei), Lăpuşna par a fi fost asemenea mici republice de plai, ca cele din Albania. În comune administraţia o poartă bătrînii familiilor, precum şi alţi membri aleşi pentru averea sau influenţa lor, dar aceştia au mai puţină autoritate decît căpeteniile plaiurilor ortăşeşti.
Poporul însuşi nu se numeşte albanez, ci şchipetar. Acest nume pare derivat din cuvîntul şchiipe sau şchipe, care însemnează „stîncă”, deci „munteni”. Dar se află în dialectul ghegic cuvîntul arberi pentru popor, Arberia pentru Albania. Deşi ramurile naţionalităţii sînt numeroase, totuşi cele mai principale sînt gheghii şi toscii, ca purtători ai celor două dialecte principale. Toscăria cuprinde Albania de sud, Ghegăria sau Ghegănia – cea de nord. Aceşti din urmă sînt catolici, cei dentîi greco-răsăriteni. Alte două ramuri mai însemnate sînt arberii şi ceamii. Ciamăria se numeşte în limba albaneză Epirul. În fine se vorbeşte adeseori de mirdiţi, neam ostăşesc catolic, al căror nume înseamnă „binecuvîntaţi”, benedicti, căci miră înseamnă în limba albaneză „bine”. Numele populaţiunii s-a luat de la formula lor de salutare.
Amestecul foarte mare şi pestriţ al limbei albaneze, care întrece pe al celei engleze, se va fi născut din două împrejurări cari concurg: întîi din vechimea poporului însuşi, care în viaţa sa lungă a avut ocazia de-a primi foarte multe influenţe străine, al doilea din numărul cel mare al popoarelor cari parte coexistă, parte au locuit pe rînd în Peninsula Balcanică. Din limbă se dovedesc nenumărate atingeri cu cea română vorbită în evul mediu de poporul nostru, foarte numeros pe atuncea în Peninsulă. Un învăţat german a cercetat de ex. 261 de numiri albaneze de animale şi a găsit că dintre acestea 47 se ating cu cuvinte româneşti, multe cu alte cuvinte romanice, 21 italiene, 41 vechi greceşti, înrudite însă originar, 38 medii şi neogreceşti.
Dintre toate abia 30 se păreau de origine curat albaneză.
Am zis că pînă acum albanejii au stat de obicei în serviciu străin, s-au luptat pentru interese străine. Astfel, în vestitul război de eliberare al Greciei, eroii Botzaris, Kanaris, Miaulis şi Sutzos au fost albaneji.
Proclamaţia despre care vorbim mai sus e iscălită de Ali Paşa, Hodo Bei, Prenc Bib Doda (şeful miridiţilor), Mufti Hafiz Effendi, episcopul Porten, Nicolae Geaba, în numele notabililor şi al poporului atît de con fesiune moametană cît şi de confesiuni creştine.
Trupele din tabăra de la Coplica a lui Hagi Osman Paşa au trecut cu toate în partea Ligei; casele publice au fost confiscate, funcţionarii osmani depărtaţi. Consulatelor li s-a propus apărare militară, însă pîn-acum n-a avut loc nici o dezordine publică.
La 9 mai Prenk Bib Doda a plecat din Scodra la Tusi cu 3 000 de miridiţi, iar la Scodra s-au concentrat 6 000 de albaneji din Dibra şi Matia.
Hodo Bei s-ar fi jurat că, în caz dacă muntenegrenii ar încerca o agresiune, el ia ofensiva şi-i trece pe toţi sub ascuţişul săbiei.
Sub data de 11 mai „Politische Correspondez” primeşte din Scodra o telegramă care modifică întrucîtva ştirea despre proclamarea independenţei. Noutatea despre separarea completă a deosebitelor triburi albaneze de sub suveranitatea sultanului nu este absolut exactă. Manifestaţiunile ce le-au făcut albanejii pîn-acuma au de scop organizarea provinciei în principat, sub suzeranitatea sultanului, cu Ali Paşa din Gusinie ca principe al Albaniei.
Valiul Izzet Paşa, asupra căruia se plîngea asemenea nota muntenegreană, ca şi asupra lui Hagi Osman, n-a voit să recunoască pîn-acuma demarşele făcute de albaneji pe lîngă el, deci s-a văzut silit de-a se retrage, c-un număr nesuficient de trupe turceşti, în castelul de la Scodra, unde aşteaptă ajutoare.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI