Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Ziarul „Românul”, cu o solicitudine paternă pentru adepţii săi, a încins o polemică foarte aprigă cu „Binele public” relativ la afacerea Mihălescu. După ce, în articolul său de la 19 curent, afirmă din nou urbi et orbi că partidul liberal, îndată ce un fiu al său cade într-un păcat, îl sacrifică pe altarul patriei, ca odinioară Brutus de clasică memorie, se mai plînge încă că justiţia achită pe de o parte pe d. Mihălescu nefiind probe suficiente, dar că tot în acelaşi timp achită şi pe d. Moldovanu, declarînd că nu este caz de a-l urmări pentru calomnie. Lucrul în aparenţă ar fi ciudat; însă precum doi duelanţi care şi-au schimbat glonţii la o depărtare de cinzeci de paşi, odată ce s-a dresat procesul-verbal de către martori, rămîn cu onoarea satisfăcută, asemenea credem şi noi că susceptibilitatea nervoasă ce o afectează „Românul” nu mai este la locul ei şi ar trebui să dispară. Totuşi s-a crezut necesar ca să se provoace un simulacru de anchetă din partea unei comisii a Senatului ca să mai accentueze testimoniul de onorabilitate al d-lui Mihălescu, cu toate că acest domn, odată verificat şi admis de Senat, intră în numărul onorabililor cari compun Corpurile legiuitoare si, odată admis în sanctuarul acestor Corpuri, se purgează de drept orice bănuială de pecadile mari sau mici şi se poate cu drept invoca în privinţă-i ceea ce pretindea Cezar despre femeia lui.
Daca scormoneşti o mlaştină acoperită cu un strat de putrigai verde faci să iasă şi să se împrăştie o mulţime de miasme pestilenţiale; acelaşi efect s-a produs şi prin ancheta Senatului asupra publicului imparţial; căci ce rezultă în adevăr din acel raport?
- Că d. Mihălescu însuşi, îndată ce s-a văzut denunţat, a provocat intervenirea justiţiei. Am putea găsi lucrul foarte în regulă daca, imediat în acelaşi moment chiar, d. Mihălescu şi-ar fi dat demisia, ca astfel justiţia să fi fost pusă în poziţie d-aş putea face instrucţia nu numai în cancelaria Ministerului de Interne dar şi pe la toate administraţiile din judeţe cari au putut fi mai mult sau mai puţin implicate în această afacere.
- Nedîndu-şi d. Mihălescu demisia din propria sa iniţiativă ar fi fost, credem, de datoria ministrului de justiţie a cere el însuşi cel puţin suspendarea d-lui Mihălescu pe timpul instrucţiunii, precum se urmează oricînd cu funcţionari mai inferiori dacă intervine o acţiune judiciară, şi cu atît mai mult o asemenea măsură era cerută de împrejurări ca probă de sinceritatea guvernului d-a descoperi adevărul, cu cît, din nenorocire, justiţia la noi nu este încă inamovibilă. Totuşi noi, plini de respect pentru lucrul judecat, ne închinăm înaintea autorităţii sale şi credem că onoarea este satisfăcută atît pentru d. Mihălescu cît şi pentru d. Moldoveanu, cu toate că acesta din urmă n-are încă onoare d-a figura între mandatarii naţiunii.
- Cînd dar ancheta Senatului, nemulţumită se vede de sentinţa justiţiei numai întru cît priveşte pe d. Moldoveanu, califică de calomnioase denunţările acestuia, nouă ni se pare că comisia, dintr-un exces de zel, a căzut într-un exces de putere, substituindu-se puterii judecătoreşti.
- În raportul comisiei se denunţă că compania Horovitz ar fi făcut rechiziţii de sute de cară, executîndu-se locuitorii cu călăraşi chiar, fără autorizaţia ministerului şi că, îndată ce aceste fapte au venit la cunoştinţa ministrului de interne, el de îndată a ordonat „a nu se permite luarea carălor cu sila”. Dar aci naşte întrebarea: cum, după toate suferinţele la cari erau expuşi locuitorii prin faptul ocupării şi trecerii de oştiri, constatîndu-se ca antreprenorii, în contra voinţii guvernului, dispun de călăraşi pentru executarea rechiziţiilor, guvernul se mulţumeşte cu un ordin platonic d-a nu se mai face acest lucru în viitor? Dar călăraşul atîrnă de suprefect, acesta de prefect şi acesta de ministru. dacă nu exista complicitate între antreprenor cu unul dintre aceşti diferiţi agenţi, de un ordin inferior sau superior, de ce nu s-a tras numaidecît culpabilii la răspundere ?
Rezultatul final deci al acestei anchete parlamentare a fost cu totul negativ şi nici n-a putut spori nici micşora onorabilitatea dd-lor Mihălescu şi Moldoveanu: Gros Jean comme avant; mult zgomot pentru nimica; iar conştiinţa şi opinia publică cred şi de acuma aceea ce a crezut pînă acuma.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI