[„ADUNĂRILE LEGIUITOARE SUNT CONVOCATE… ] – de Mihai Eminescu [31 octombrie 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Adunările legiuitoare sunt convocate, prin decret regal, pentru ziua de 15 noiemvrie.

Nu ne facem iluzii asupra activităţii „breslei vesele şi uşoare” din care consistă majoritatea.

Chiar dacă ar fi altfel decum sunt şi dacă am putea presupunea la cei mai mulţi dorinţa de-a face bine, ea ar deveni iluzorie faţă cu completa lipsă de idei şi de cunoştinţe, proprie partidului roşu îndeosebi, dar proprie asemenea şi unei însemnate părţi a ţării. Am compara starea noastră cu acea a lunatecilor cari trec cu ochii închişi pe lângă prăpăstii, dar se ‘nfioară şi se retrag cu spaimă în mersul lor când se ating de-un obstacol mic.

Răul fundamental al ţării, lipsa de organizare socială, prin aceasta lipsa de diversificare a muncii, reducerea ei la esploatarea unilaterală a pământului, aruncarea păturilor superioare ale societăţii în ramuri de activitate improductivă, toate acestea nu preocupă pe nimenea.

Am spus în mai multe rânduri că semibarbaria noastră este mult mai rea decât barbaria deplină. Oriunde manufactura dispare, precum dispar la noi pe zi ce merge industriile de casă şi meseriile, şi unde creşte necesitatea de-a esporta productele într-o formă crudă, nepregătită, omul recade în barbarie. În asemenea ţări averea scade an cu an, scăzând necontenit şi valoarea omului, care devine din ce în ce mai mult sclavul aproapelui său.

Şi când o rasă a căzut prin inepţii economice atunci i se scoate ponosul că e leneşă, fatalistă, ignorantă.

Inzii sunt leneşi. Turcii sunt moametani şi fatalişti, incapabili de-a face concurenţă englejilor şi împrejurările acestea ni se citează ca cauze a slăbiciunii lor crescânde.

Cu toate acestea acum o sută de ani turcii aveau aceeaşi religie şi comerţul cu ei era unul din cele mai căutate.

Maurii din Spania erau moametani şi religia lor nu era o piedecă de-a ajunge la o civilizaţie relativ foarte înaltă. De religii deosebite şi de origini deosebite, sub alte clime şi sub alte latitudini geografice, statele omeneşti se aseamănă numaidecât îndată ce li se retrage putinţa de-a diversifica şi a înmulţi ocupaţiile cetăţenilor, de-a le da putinţa de-a se dezvolta orice individualitate. Mărginiţi apoi numai la agricultură, au trebuit să-şi esporte productele în forma cea mai crudă, lucru prin care pământul osteneşte, productivitatea scade, venitul muncii devine din ce în ce mai mic.

Activitatea industrială ne lipseşte, lipseşte piaţa în care braţele să se ofere şi să găsească întrebuinţare. Mijloacele de comunicaţie, drumuri de fier, navigaţia pe Dunăre în loc dea-fi un bine sunt, în lipsa actuală de organizare, un rău. Mijloacele de comunicaţie s-au îmbunătăţit în Irlanda bunăoară; dar la orice pas spre îmbunătăţirea comunicaţiilor se înmulţeau lipsurile şi boalele epidemice până ce, la completarea reţelei de drum de fier, se născu o foamete atât de cumplită cum nu mai fusese niciodată.

Tot astfel se întâmplă în India. Drumurile de fier au scopul de-a întinde tot mai mult esportul materiilor brute precum şi puterea centralizatoare a negoţului, lucru căruia-i urmează sărăcia pământului, scăderea puterii de asociaţie, decadenţa comerţului dinlăuntrul ţării. Precum noi esportăm grâne, India esportă bumbac. Puţina manufactură locală a trebuit să dispară repede; bumbacul pleacă de la producătorul din centrul Indiei, ocoleşte prin Calcuta, Bombay, Manchester, spre a se întoarce manufacturată, la nevasta, la copiii producătorului chiar. Tot astfel lâna noastră ocoleşte lumea pentru a se întoarce manufacturată la noi şi a fi plătită înzecit. Cu cât mai multe drumuri de fier şi căi de comunicaţie se vor deschide, cu atât mai puţin se va întreb[uinţ ]a munca, cu atât mai mic va fi preţul productelor noastre. Toate ţările cari n-au comerţ înlăuntru şi cari sunt avizate la esport la pieţe depărtate decad intelectual, economic, moraliceşte chiar.

Negoţ, comunicaţii, drumuri de fier sunt ca veninurile tari: vindecă bine întrebuinţate, nimicesc rău întrebuinţate. Pentru state bine organizate, în care producţia internă e foarte diversificată, orice drum nou aduce un spor de putere şi de dominaţiune asupra naturii; în state rău şi inept organizate orice drum nou, orice comunicaţie nouă e un nou canal prin care se storc sucurile sale vitale, precum se ‘ntîmplă cu Irlanda, cu Africa de nord şi de vest, cu Turcia, cu noi, cu multe alte ţări.

În adevăr nu ne putem îndestul mira când vedem acea şcoală veche de cenuşeri ignoranţi aplaudând crearea oricărui nou drum de fier, orice pas care adaogă în mod firesc înstrăinarea brazdei lor, reducerea muncii locuitorilor la cea mai simplă, mai greoaie, mai puţin rentabilă formă.

De aceea şi acum, când breasla uşoară a advocaţilor de duzină şi a postulanţilor deputăţiţi se va aduna în Dealul Mitropoliei, vor ploua proiecte nouă de drum de fier, de răscumpărări ş.a. Tot tendenţa aceasta o are cestiunea Dunării, tendenţa de-a preface esportul nostru într-un monopol austriac, mai târziu şi importul. Pe lângă aceasta se vor înfiinţa iarăşi sute de posturi improductive pentru braţele ce rămân neocupate şi se va stabili încet – încet pe de-o parte atotputernicia claselor de mijlocitori, pe de altă parte robia şi mizeria claselor producătoare.

Vârtejul negrei specule care domină România în toate, departe de-a fi descurajat, se încurajează prin toate actele pretinse politice şi, orice se face, în interesul ei se face.

Nu putem dori decât ceea ce e cu putinţă. Nu e în putinţă ca spiritul acestor Adunări să se schimbe, pentru că nu e cu putinţă a le face să înţeleagă că, sub pretextul progresului şi îmbunătăţirilor, ele comit cele mai mari erori, cari în materie socială şi politică sunt, după Taleyrand, „crime”.

Când se auzea că d. Brătianu ar fi ajuns în fine a fi în dizacord cu d. C.A. Rosetti ni s-a părut că în cel dendâi s-au ivit o slabă fulgerare de om în adevăr de stat, că au văzut în urmă-i rezultatele concesiei Stroussberg şi a altor erori, că în locul empirismului său de pân’ acum, consistând în jucăria cu ambiţiile şi reputaţiunile indivizilor, i s-a deschis pe-un moment înaintea ochilor perspectiva unei reorganizări sănătoase sociale şi economice. O asemenea reorganizare ar fi putut să prezerve rasa română de esploatarea din partea imigraţiunii de mijlocitori de tot felul, cari văd în ţara lui „om şi om” un Eldorado al activităţii lor nimicitoare.

Dar d-nul Brătianu a fost învins; a trebuit să recunoască că e mai uşor a guverna cu slăbiciuni, ambiţii şi apetituri; că e mai puternic sprijinul străinătăţii când urmează această cale, şi s-a alăturat din nou pe lângă iubitele sale Caradale.

Efectele acestei nouă alăturări le vom vedea în sesiunea viitoare şi nu ne îndoim că ele vor fi tot atât de rele ca şi în trecut.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.