Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Agenţia Havas ne comunică prin o telegramă că alaltăieri seara consiliul comunal din Iaşi, după lungi dezbateri cari au ţinut două zile, a respins legea lichidării celor zece milioane lei vechi acordaţi Iaşilor de către Constituanta din 1866.
Telegrama, în laconismul ei, întrebuinţează termeni improprii. Consiliile nu dezbat, deci nu resping legi; aceasta-i de competenţa Adunărilor legiuitoare. Cestiunea, după cît ştim, stă astfel: Dreptul comunei Iaşi la o indemnizare de zece milioane lei vechi a fost votat de-o Adunare constituantă; e deci un drept cuasiconstituţional, care nu se poate modifica sau ştirbi prin o lege votată de-o Adunare ordinară. Rămăsese însă ca o Adunare ordinară să voteze legea de aplicare a acelui drept cîştigat, şi consiliul comunal e desigur competent de-a cerceta dacă legea specială păzeşte pe deplin dreptul acordat de Constituantă, dacă petecele de moşie avizate comunei Iaşi fac într-adevăr zece milioane de lei vechi. Legea rămîne în vigoare, fondurile rămîn destinate a se da comunei Iaşi, cestiunea este numai dacă comuna le primeşte ca echivalent al sumei ce i s-a votat de către Constituantă, şi se vede că ea nu le primeşte. Vor fi trebuind întregite sau i s-a luat c-o mînă ce i se dedese cu alta: nu ştim încă motivele; dar terenul de drept pe care consiliul comunal se pusese, după ultimele noastre informaţiuni, era pe deplin corect şi apreciarea era la locul ei. „Mîţa-n sac” nu se primeşte pe acolo, căci consiliul comunal de acolo, compus în mare parte din oameni foarte independenţi şi foarte oneşti, nu seamănă deloc cu cel de Brăila sau chiar de Bucureşti, unde toată cearta consistă în lupta patrioţilor pentru întreprinderi şi daraveri. Consiliul comunal din Iaşi – de orice coloare politică ar fi fost, numai roşie nu, căci nici jupînul Herşcu Goldner, nici d- nu Gheorghian nu sînt membri în consiliu – a dovedit totdeuna o extremă seriozitate în îngrijirea intereselor comunei, de unde provine că oraşul, deşi mare şi cu mijloace restrînse, e mai bine pavat, mai curat, mai îngrijit decît orice alt oraş din ţară. Aşadar numai uşurinţă patriotico-democratică, numai tendenţă de risipă a banilor publici nu i se poate imputa acestui consiliu. Cu mijloace puţine a gospodărit totdeuna bine.
Iată însă cum apreciază „Românul” acest act de neatîrnare:
Serviciul nostru telegrafic ne aduce din Iaşi ştirea unei fapte rele.
Fapta este rea pentru că un mic număr de oameni au sacrificat interesele oraşului Iaşi pasiunilor şi intereselor lor personale politice.
Fapta consiliarilor cari au respins cele zece milioane acordate Iaşului în domenie este rea, este culpabilă; nime n-are dreptul a compromite interesele materiale ce-i sînt încredinţate pentru satisfacerea intereselor sale personale, fie acele interese şi numai politice etc.
Înainte de toate, de unde ştie şi cu ce drept susţine ,,Românul” că s-au sacrificat interesele oraşului Iaşi, că s-au compromis interesele lui materiale?
Renunţat-au consiliul comunal la cele zece milioane votate de Constituantă? Nu.
Încăput-au domeniile în cestiune pe mîna tătarilor sau a turcilor, de la cari numai primirea din partea consiliului le-ar fi scăpat?
Asemenea nu.
Acele domenii, pendente în mare parte de biserici din Iaşi chiar, sînt în apropiarea oraşului, şi tatarii nu le-au ocupat încă, afară doar dacă „Românul” ar fi voind să susţină că averea publică pe mînă de tatar sau de guvern roşu e tot pierdută, de aceea să se grăbească oricine de-a lua repede ce i se dă, pînă nu se risipeşte, vorba ceea: „de la datornicul rău şi un sac de paie”.
Din vorbele „Românului” rezultă neapărat că cine refuză de-a primi fără beneficiu de inventar din mîna guvernului roşu averea ce i se cuvine poate să se spele pe mîini de ea. El şi-a sacrificat interesele, şi-a compromis averea.
Poate că reversibilii redactori s-or fi cunoscînd pe ei înşii şi vor fi ştiind că e periculos pentru banul străin de-a se afla în mînile lor.
Iată dar la ce se reduce votul consiliului din Iaşi. Nu vor fi voind oamenii să primească, sub denumirea de zece milioane, o avere cu mult mai neînsemnată şi vor fi insistînd asupra dreptului lor, votat de Constituantă. Să nu se crează că aci e vreo favoare deosebită şi nemaipomenită acordată Iaşilor. Acele petece de moşii despre cari se pretinde c-ar fi preţuind zece milioane de lei vechi, sînt pendente, în cea mai mare parte cel puţin, de biserici din Iaşi; chiar şi veniturile se întrebuinţau, înaintea secularizării, conform obiceiului vremii, pentru cult şi pentru şcoale; astăzi s-ar întrebuinţa pentru şcoale în prima linie, apoi pentru cult: iată dar toată deosebirea. E oarecum un drept natural al oraşului Iaşi, şi de la un consiliu comunal ca cel de acolo nici nu se putea aştepta decît o atitudine demnă, un control serios în privinţa aceasta.
Cumcă „Românul” caută a preface votul într-o manifestare politică e treaba sa. Capetele radicale nici nu pot esplica ceva altfel decît cu tipicul cunoscut al intereselor personale; ele cred că cheia ce se potriveşte la Mărgăriteştii şi Costineştii de toate categoriile se va fi potrivind şi la naturi de-un caracter mai înalt şi de inteligenţă mai mare. Nu există capete roşii la Iaşi, şi cîte vor fi existat s-au scurs încoace în mlaştina coreligionarilor întru ignoranţă şi pişicherlîc, căci acolo n-ar avea ce căuta.
Ne mirăm cum individualităţi reversibile, cari nu dispun de altă cultură, şi avere decît de cele douăzeci şi patru semne ale bucoavnei, îndrăznesc a critica actele unui consiliu în care aproape fiece membru are mai multă ştiinţă de carte, mai multă neatîrnare de caracter şi mai mult patriotism decît toţi gazetarii, deputaţii şi miniştrii roşii la un loc!
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI