Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Cele trei zeci şi şase de diferite Consilii de Miniştri pe cari d. Brătianu le-a avut în curs de patru ani şi jumătate să nu constituie oare un cuvînt destul de temeinic pentru a înregistra ştirile de schimbări ministeriale pe cari roşii singuri le răspîndesc?
A constata că pretexte mari se invoacă în piaţă pentru a masca mica pricină a unei retrageri economicoase şi pentru a realiza în fine visul de aur al roşiilor de-a avea un minister omogen nu credem să-i dea drept „Românului” de-a ne imputa stenahorie, nerăbdare de-a veni la putere şi altele de acestea. Cele trei zeci şi şase de reprezentaţii teatrale cu păpuşi nouă ne îndreptăţesc a aştepta o a treizeci şi şaptea constelaţiune a figurinelor atît de repede uzate ale d-lui Brătianu.
„Românul” zice că d. Brătianu nu are nici o cauză constituţională de a se retrage. Într-un chip admitem şi noi aceasta. D-lui n-are nici un motiv de a se retrage pe cît timp patrioţii [î]şi exercită atît de bine virtuţile lor cam neconforme celor zece porunci, pe cît timp ţara şi Coroana, prin neintervenire constituţională, îngăduie liberul exerciţiu al unor asemenea virtuţi. Cumulul a cîte zece funcţii e în orice caz o virtute; între atribuţiile martiriului modern intră pensiile reversibile şi scabroasele afaceri, mărturisite în Senat de cucernicul Simeon el însuşi; între vieţele sfinţilor fără de arginţi cată a se număra deputaţii ce au speculat la bursă cu ocazia răscumpărării; între cuvioşi cel puţin caută a fi trecuţi acei politici cunoscuţi cari răspîndesc ştiri despre scăderea rublelor, le cumpără cu aur din bani publici şi le vînd, după apariţiunea unui comunicat economicos în
„Monitor”, cu 4 şi 5% cîştig. Acestea şi multe altele sînt faptele apostolilor cari pătimesc de virtuţi civice, de iubire de adevăr şi de evangelică onestitate. Prin asemenea patimă ajung a face în doi-trei ani avere din nimic, punînd la mijloc capitalul de ştiinţă a patru clase primare şi o doză de… patriotism care nu se află decît în Academiile de corecţiune de moravuri din San Francisco.
N-o zicem noi aceasta. Ţara toată o ştie, presa toată, afară de cea oficioasă, o repetă zilnic. Inocenţele californiane nu se schimbă, din nefericire, nici prin „stenahoria sfărîmăturilor partidei conservatoare”, nici prin alte graţiozităţi de acelaş gust. Ele sînt ceva constant, inerent naturii partidului roşu, pe care „România liberă”-l descrie în modul următor:
Nemernici sînt mulţi în turma roşie; ei formează maioritatea şi încă ce maioritate ! Oameni cinstiţi şi culţi sînt doi-trei; nişte insule pierdute în pustia neagră a nerozilor şi gheşeftarilor… A doua zi după cădere ei se pun pe lucru spre a se ridica, „Orice mijloc este scuzabil numai s-ajungem iarăşi la putere” le strigă Şeik-ul-Islam şi-i vezi pe toţi lucrînd pe brînci spre a pune mîna pe visteria ţării. Minciuna, calomnia, toate sînt bune pentru dînşii, orice armă este permisă celui care cutreieră cîrciumele şi cafenelele spre a agita. . . Sînt agitatori fără scrupul, şarlatani politici.
Cînd dar, după mărturisirea „României libere”, avem a face cu nişte aşa de cinstite feţe, mai poate fi serios vorba de motive constituţionale de retragere? Am mai înţelege dacă asemenea motive pentru o retragere generală s-ar afla în paragrafii unor alte legiuiri, mai voluminoase, cari reglementează laturea umbrei sociale, circumscriind-o în anume institute cinstite unde onorile militare se fac cu arma încărcată. Dar paragrafi constituţionali de drept public? Aceştia să motiveze retragerea roşilor de la putere? Aida de! Doar nu trăim în ţara ingenuităţilor!
Dreptul public (cu factorii lui esenţiali) stă rece şi nepăsător în faţa desfrîului patriotic ca o statuă de marmură în mijlocul unui teatru de farse. În afară de zidurile acestui stabiliment trece mulţimea deziluzionată, sărăcită, căreia i s-a răpit aspiraţiile ei cele mai sfinte, începînd cu credinţa în altarul creştinătăţii şi sfîrşind cu speranţele ce le dura altădată la leagănul copiilor.
Aşadar, precum se vede din cele de mai sus, o cauză constituţională de retragere nu există, de vreme ce domnia virtuţii californiane îi dă partidului roşu încrederea ţării.
O asemenea cauză ar fi rămas să fie neînţelegerile între membrii cabinetului în cestiunea dunăreană. Dar d-nii miniştri sînt toţi de-o opinie, precum ne asigură „Românul” şi precum am asigurat şi noi. Unde nu sînt opinii desigur că singura care există cată să domineze. E drept că de astă dată d-nii miniştri sînt de-o opinie cu ţara, însă această conformitate de vederi e cam ieftenă. Se ştie că cestiunile navigaţiei pe Dunăre au drept for competent Comisia Europeană a celor şase mari puteri şi de astă dată majoritatea acelor puteri nu înclină a da dreptate cerinţelor Austro-Ungariei. E într-adevăr moale, avînd de o parte majoritatea puterilor, de alta sentimentul ţării, în fine prudenţa şi circumspecţiunea diplomaţiei austriace, de- a dovedi că guvernul e eminamente patriotic. Această dovadă am fi dorit s-o avem cu ocazia cestiunii evreilor sau a concesiei Strusberg. Ocaziile de a dovedi patriotism erau strălucite şi e păcat că d. Brătianu le-a lăsat să-i scape din mînă.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI