Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Miercurea viitoare, 12 noiemvrie, d. Louis Wiest dă în teatrul cel mare un concert vocal şi instrumental, al cărui program foarte atrăgător îl vom da în numărul viitor.
Este pentru public o datorie să meargă miercuri la teatru spre a mîngîia pe bătrînul artist de lovitura ce a trebuit să primească aproape de sfîrşitul carierii lui atît de strălucite. Se ştie că Wiest, omul de adevărat talent care a făcut o carieră de o viaţă întreagă, care de la începutul teatrului nostru şi pînă acuma şi-a ţinut fără rival şi cu cea mai mare demnitate locul de primă vioară în orchestră, Wiest, unul dintre cei dîntîi cultivatori ai muzicii naţionale şi de la care ni vor rămîne atîtea bucăţi încîntătoare de stil original românesc, Wiest a fost, printr-o simplă măsură administrativă, expuls din teatru şi aruncat pe strade. Pentru noi şi pentru orice om cu bun-simţ care cunoaşte lumea, mai ales cea din ţara noastră, incidentul lui Wiest este un motiv de indignare, dar nicidecum de mirat. Wiest trebuia s-aibă soarta mai tutulor oamenilor de talent, trebuia să cază şi el victima acelei conjuraţii eterne a nulităţilor invidioase, a nerozilor răi, a neputincioşilor de minte, a capetelor inepte, ce prigoneşte fără omenie, fără milă şi fără ruşine pe omul care se distinge prin merit propriu şi a cărui existenţa, le stă ca un ghimpe în sufletul lor sec şi netrebnic. În toată lumea civilizată conjuraţia aceasta, convinsă de nimicnicia sa, îşi urmăreşte ţintele mai cu sfială, mai pe dedesubt şi mai de la întunerec; urzirile ei sînt mai totdeuna neutralizate prin împrejurarea că publicul imparţial, luminat sau cel puţin plin de respectul autorităţii este totdeuna un reazim solid al meritului şi al reputaţiei adevărate. La noi însă această stărostie de secături veninoase, de „onorabile” nimicuri, de idioţi înfumuraţi, tronează, taie şi spînzură ziua-n amiaza mare; ei compun juriurile de artă, ei sînt paşalele instituţiilor naţionale, de la ei atîrnă soarta acelor nenorociţi cari, tîrîţi de adevărată chemare, îşi cheltuiesc viaţa ca să facă ceva ce nu se poate face fără voia celui de sus. Închipuiască-şi oricine soarta aceastora. Şi ne mai mirăm că nu e artă la noi şi ne mai plîngem că se ivesc aşa de greu începuturi de artă. Exemplul lui Wiest este de faţă. Aceasta este rezultatul muncii inteligente şi zdrobitoare a unei vieţe întregi; asta este răsplata adevăratului Bene-Merenti în ţara românească. E foarte încurajator acest rezultat pentru naturile înzestrate din generaţiile ce se ridică.
De aceea încă o dată zicem publicului că este dator să dea reazim bătrînului artist lovit şi maltratat şi să manifesteze energic pretenţia de a se repara nedreptatea necalificabilă ce s-a făcut lui Wiest.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI