Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Constatăm că amîndouă foile oficioase, „Românul” şi „Presa”, caută a reduce vizita M. Sale R[egelui] la Rusciuc la cea din urmă espresie a unui act de curtenie sau curtezie, precum se esprimă unul din aceste organe.
Nici noi nu vom da proporţii exagerate însemnătăţii acestei vizite; dar tocmai atît de neînsemnată precum o reprezintă cele două foi sau nu este, sau n-ar trebui să fie. Înainte de toate trăim în pace cu bulgarii şi, cu toate certurile mici, trase de sfori străine, ei sînt un popor cu care sîntem avizaţi de-a trăi pe de-a pururea alături şi de-a ne-nţelege, de bine de rău, asupra tuturor cestiunilor de interes comun cîte ne privesc. O coliziune de interese adevărate asemenea nu există, iar pretextele invocate în timpul din urmă pentru a aduce discordie sînt de o zădărnicie atît de manifestă şi de transparentă încît, prin natura lor factice, sînt osîndite să dispară mai curînd ori mai tîrziu.
Singura preocupaţiune de-o gravitate oarecare ce se răsfrînge din nenorocire asupra tuturor relaţiilor ce le vom avea cu popoarele Dunării este că, aproape totdeuna, se află dindărătul fiecăreia cîte cineva cu care înţelegerea e mult mai grea. Protectoratele ascunse după întreg aparatul parlamentar şi guvernamental al popoarelor de la Dunăre, iată ceea ce e mai trist pentru noi, pentru ele şi pentru întregul viitor al Orientului Europei, iată izvorul neînţelegerilor lor, iată în fine de ce cestiuni de nimic, cari s-ar putea rezolva cu bună învoială, iau dimensiuni de grave cestiuni internaţionale, la a cărora soluţiune nu mai e vorba nici de echitate, nici de adevăr, nici măcar de cumpănirea unor interese bineînţelese, ci de oarbă şicană şi de zizanie întreţinută în mod artificial.
Dacă ar lipsi aceste protectorate, şi poate că ele vor lipsi cîndva, atunci desigur că întrevederile a doi suverani din ţările Dunării ar fi mult mai bogate în bune rezultate decum promit a fi acuma.
Cu toate acestea o sumă de interese economice şi politice cari privesc pe amîndouă ţările în mod egal ar putea forma obiectul unor temeinice şi cordiale înţelegeri.
Cestiunea dunăreană, acea a jurisdicţiunii consulare în ţările balcanice în genere, acea a legăturilor drumurilor de fier, apoi cestiuni de negoţ, altele de drept comun se vor ivi unele după altele şi nu vor putea fi dezlegate decît prin sincera dorinţă de-a da o satisfacere echitabilă cerinţelor reciproce.
Dacă e vorba ca să existe vreodată o aprop<r>iare mai mare între grupul de naţionalităţi balcanice, ea va trebui pregătită de mai nainte prin tendenţa de-a unifica sistemul de guvernămînt şi de legislaţiune.
Ştiinţele istorice vor trebui asemenea să concurgă ca să lămurească legăturile ce-au existat în trecut între noi, ca să desemne liniamentele legăturilor viitoare. Astfel se va emancipa spiritul popoarelor balcanice de atîrnarea în care se află astăzi, astfel mergînd pe picioarele lor proprii, nesprijinite de amiciţii prea puternice pentru fiecare din ele, vor putea să formeze un mănunchi de forţe într-adevăr neatîrnate în afară, stăpîne pe soarta lor, libere de-a se ocupa în pace cu interesele lor materiale şi morale. Înainte de-a fi vorba de legături politice ar trebui ca spiritul public din aceste ţări să urmeze linii convergente cătră un scop comun.
Pînă acum însă nu putem înregistra nici un fapt care ar dovedi o asemenea convergenţă. Ciudat e în relaţiile dintre popoarele balcanice că ele nu se cunosc între sine, că străinătatea le cunoaşte pe toate mai bine decum ne cunoaştem noi înde noi. Astfel, străini unii de alţii, urmînd fiecare inspiraţiilor lui proprie, fără nici o idee care să ne unească, e natural ca puterile străine, în urmărirea intereselor lor, să ne opuie pe unul în contra altuia spre paguba noastră reciprocă şi spre folosul străinătăţii, e natural ca să fim priviţi cu toţi la un loc şi fiecare în parte ca obiecte de compenzaţie, ca teritorii numai bune spre a fi exploatate şi împărţite, ca populaţiuni făcute ca să fie cucerite pe cale economică şi politică.
Există oare la oamenii de stat de dincoace şi de dincolo de Dunăre cunoştinţa clară despre rolul trist la care sîntem reduşi cu toţii, de-a ne lovi şi slăbi reciproc în folosul altora?
Judecînd după atitudinea pe care o iau foile oficioase în faţa întrevederii celor doi principi dunăreni nu ni se pare probabil că o asemenea convingere ar fi început a se înrădăcina şi departe pare a fi ziua în care cunoştinţa reciprocă să ne inspire respect reciproc şi voinţa de-a hotărî numai noi între noi raporturile şi interesele ce ne sînt comune.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI