Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Toamna cu căderea frunzelor, această bătrîneţe a anotimpului ce arată în toate mişcările ei ostenire şi întristare, descurajează de la aventuri şi întreprinderi. Se pare că e toamnă şi în politica europeană. Frunzele veştede ale notelor privitoare la vechea cestiune a Dulciniului, încetarea răsunetului discursului de la Cherbourg şi a cuvintelor rostite ca răspuns de împăratul Germaniei, toate acestea par a prevesti că viaţa cestiunilor arzătoare e suspendată pînă la primăvara viitoare.
Aceeaşi mortală tăcere s-a răspîndit asupra cestiunilor ce ne privesc pe noi: cea dunăreană şi cea a Arab-Tabiei. Cine mai vorbeşte azi de Arab-Tabia? Ea se temporizează cu atîta îndemînare încît într-o dimineaţă o să ni se pară că n-a existat nicicînd şi că n-a fost decît visul unei nopţi urîte. Tot astfel a tăcut ştirea alianţei cu Austria şi Germania, nelăsînd decît oarecare aşezături a unor nouă proiecte de drum de fier ce se vor cere de la Cameră. Vor înceta şi zgomotele despre demisia d-lui Brătianu din cauza unor grave conflicte internaţionale, cărora presa noastră are obiceiu de-a le da o importanţă atît de mare ca şi cînd ar fi vorba de hotărîrea Franţei ori a altei puteri de-a încheia alianţe sau a face război.
Din cîte ştim noi despre ilustrul nostru prim-ministru cu apucături de mare cancelar crează-ni-se una. Ilustrul conte, care a participat cu aer melodramatic şi cu figură sinistră la conspiraţia de la Opera comică şi de la Ipodrom şi care a urmat lecţiunile d-lui Allix asupra melcilor simpatici, nu e un om atît de primejdios pe cît se pare de departe. Mai depărtarea Apusului Europei, mai mulţimea de gazete cu strigătele totdeuna asurzitoare ale actualităţii, mai fonduri secrete şi alte chiţibuşuri îi dau o aparenţă care ar amăgi poate pe un onor. consiliar comunal al republicii Ploieştilor, dar nu înfiorează pe nici un om politic. Acuzarea ce i se face de-a fi voit să încheie alianţe ar fi adevărată dacă i le-ar fi oferit cineva. Vorba lui Nae Postuleanu „şi dacă n-am decoraţii, este că… nu mi le-a dat”.
Adversarii noştri cată să recunoască că am fost unicii cari, din capul locului, am spus-o că ,,de dragul ochilor noştri nimeni dintre vecini nu-şi va încorda relaţiile sau nu le va strica; nici una din puteri nu s-ar compromite faţă cu adversarele ei, cu cari stă pe un picior formal de prietenie şi pace, printr-o alianţă cu România”. Ceea ce unele au încercat a fost să capete, prin pretextarea de concesii politice, foloase economice în cestiunea dunăreană, în aceea a nouălor drumuri de fier ş.a.m.d.
Vorbe or fi fost într-adevăr şi dintr-o parte şi dintr-alta… dar nimic decît vorbe. După cît cunoaştem pe d. Brătianu, d- sa n-ar fi în stare de-a rezista la nici o propunere serioasă de alianţă, şi c-o egală uşurinţă de inimă şi-ar întinde mîna prietenoasă şi peste Prut şi peste Carpaţi.
Să ne înţelegem. Ce voieşte d. Brătianu? Binele ţării, se zice. Dacă l-ar voi pe acesta ar trebui sau să ne mirăm de ciudatele procedimente ale partidului său pentru a ajunge la un asemenea scop, sau să desperăm de bunul său simţ, căci o picătură de bunsimţ tot trebuie să aibă.
Ce mai rămîne să vrea decît mănţinerea cu orice preţ la putere? Ei bine, şirul de expediente pentru a se mănţinea nu s- a sfîrşit încă.
Finanţele stau într-adevăr rău, dar iată Banca Naţională, care va emite expedientul banilor de hîrtie şi va mai unge de pe o zi pe alta maşina guvernamentală.
Administraţia e sub orice critică, dar spiritele se mai pot molcomi prin o nouă configuraţiune ministerială. Moldova e nemulţumită, dar o călătorie a perechii domneşti în acea parte a ţării ar mai îmblînzi nemulţumirile.
Cînd însă toate s-ar înfunda, cînd Banca ar introduce curs forţat, administraţia şi-a[r] încurca roţile şi ar sta locului, şcolile s-ar preface în prăvălii, Adunarea în Bursă, Consiliul de Miniştri în teatru de păpuşi, cînd ar suna ora falimentului negustoriei de principii mai rămîne un mare expedient pentru a distrage atenţia publică, a scuza golul finanţelor, a electriza păpuşile, a uita pe o clipă mizeriile mici pentru marea mizerie;
acest expedient e alianţa şi aventurile. Într-un asemenea moment credem că d. Brătianu ar primi alianţa nu a unei puteri serioase europene, dar a împărăţiei Chinei numai pentru a se manţinea şi mai departe.
Aşadar ferimu-ne de iluzii! Dacă pînă azi nu există alianţe e că nu i le-a oferit nimenea d-lui Brătianu şi, între noi vorbind, nici d-lui baron. Nu va mai fi vorba de ele decît atunci cînd sacul cu expedientele de guvernamînt al marilor oameni de stat va fi ajuns la fund. Atunci vor reapărea spre a nelinişti şi distrage iar spiritul public pentru cîteva săptămîni.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI