Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Corespondenţa pe care am estras-o ieri din „Le Temps” arată însemnătatea escepţională a călătoriei M. S. împăratului Austriei în Galiţia. Ea va fi dovedit îndeajuns că, cu toate tăgăduielile oficioase, nici călătoria M. S. R. Domnitorului nu poate fi lipsită de misiune politică. Cuvîntul nu numai principal, dar unic, pentru care „Românul” nega o asemenea misiune era lipsa unui ministru în suita M. Sale. Călătoria d-lui Boerescu în străinătate invalidează însă şi acest cuvînt.
Judecînd după maniera de a procede a d-lui I. Brătianu nu avem dreptul de a spera că, în aceste aranjări de estremă importanţă, ţara va mai fi consultată. Precum concesia Stroussberg s-a dat fără consimţămîntul Parlamentului, iar convenţia ruso-română s-a încheiat după spatele Corpurilor legiuitoare, a cabinetului întreg, ba chiar a ministrului de esterne, tot astfel bănuim că un tractat de alianţă poate fi chiar semnat şi ratificat, rămînînd numai ca Parlamentul să-l înregistreze la timpul cuviincios.
Daca ar mai trebui încă o serie de fapte pentru a demonstra tenziunea latentă între cele două grupuri de puteri citarea ar fi uşoară. Care e în adevăr înţelesul cabinetului Taafe în Austria? În ajunul unei conflagraţii statul austriac caută să se împace cu naţionalităţile. De-acolo legea pentru introducerea obligatorie în administraţie şi justiţie a limbei ceheşti în Boemia, Moravia şi Silezia, de acolo călătoria, salutată cu entuziasm, a împăratului în Galiţia şi în Bucovina. În Bucovina îndeosebi s-au operat asemenea unele schimbări în favorul naţionalităţii româneşti. Astfel numirea mitropolitului nou, un român care pentru sentimentele sale naţionale a fost espus chiar unui atentat, e o dovadă că pînă şi în această particulă a împărăţiei era nevoie de împăcarea elementului oprimat, aceasta poate pentru că în Bucovina există un număr oarecare de ruşi. Numai de românii din Ardeal şi din Ţara Ungurească nu pare a se ţine seamă nicidecum. Dimpotrivă, tocmai timpul din urmă e mai bogat în legi vexatorii îndreptate contra lor, precum legea introducerii silnice a limbei maghiare în şcoalele confesionale şi latitudinea ce se dă guvernului unguresc ca, prin aplicarea ei, să depărteze pe învăţătorii ce nu-i vor plăcea din şcoale cari nu sînt ale statului şi în cari el n-ar trebui să aibă nici un amestec.
În linie generală însă politica internă a Austriei consistă în momentul de faţă în împăcarea naţionalităţilor, pentru că peste puţin poate statul va avea nevoie să apeleze la abnegaţiunea şi sacrificiile lor.
Tot atît de puţin asigurătoare sînt relaţiile dintre Franţa şi Germania.
Am reprodus ieri o parte a discursului d-lui Varnbüler, fost ministru prezident al regatului Würtemberg, care lămureşte gravitatea situaţiei.
În adevăr, în ziua în care d. baron Haymerle a sosit la Friedrichsruhe, baronul Varnbüler, om de încredere al principelui Bismarck, povesteşte alegătorilor săi din Ludwigsburg cumcă s-a dovedit în mod oficial că Rusia grămădise, două ceasuri depărtare cu drumul de fier de la graniţă, o oştire gata de război de 300 000 de oameni, care în trei zile putea intra în Germania pe la Breslau. Rusia ar fi oferit cabinetului din Paris o alianţă ofensivă şi defensivă contra Germaniei, însă Waddington i-a comunicat principelui Bismarck propunerea rusască. Cancelarul întrerupe numaidecît cura sa la Gastein şi aleargă la Viena spre a încheia o alianţă cu Austro-Ungaria, iar Waddington e răsturnat de Gambetta. De-atunci încoace Gambetta şi-a ţinut discursul de la Cherbourg, în care apelează la justiţia istoriei.
„Neue freie Presse” cercetează dacă d. de Varnbüler se poate considera ca un martor irecuzabil. Foaia vieneză arată în adevăr cît de mult crezămînt cată să i se dea bătrînului om de stat. Ca ministru prezident în Würtemberg d. de Varnbüler era, ca toţi colegii săi din micile state germane, adversar al Prusiei; a fost în contra războiului Prusiei cu Austria în anul 1866. După aceasta însă a încheiat un tractat de alianţă ofensivă şi defensivă cu Prusia, deşi în anul 1870 a căutat să se opună unirii Germaniei, înainte de-a se fi hotărît soarta războiului dintre Franţa şi Germania. Opt ani după aceasta însă îl vedem între sfătuitorii cei mai de încredere ai principelui Bismarck, ale cărui planuri economice le-a sprijinit şi cu vorba şi cu fapta. Acestea sînt lucruri de notorietate publică, cari nu mai lasă nici o îndoială că d. de Varnbüler a cunoscut pe deplin intenţiile cancelarului german. E adevărat că destăinuirile sale au avut de scop a justifica în faţa alegătorilor votul său în cestiunea sporirii bugetului militar. Însă e un om prea cuminte pentru a împodobi fapte trecute prin aserţiuni imprudente, cari l-ar face să piarză pentru totdauna încrederea principelui de Bismarck. Afară de asta vorbele sale corespund cu ceea ce s-a petrecut într-adevăr. Aducă-şi cineva aminte de conversaţia principelui Gorciacof cu jurnalistul francez Louis Payramont în Baden- Baden, aducă-şi aminte de războiul dintre gazetele germane şi cele ruseşti, de întîlnirea împăraţilor în Alexandrowo, cari preced călătoriei principelui Bismarck la Viena, şi în fine aducă-şi aminte că în anul acesta ţarul n-a călătorit în Germania, ceea ce în alţi ani fusese obicei. Venim deci la concluzia că d. de Varnbüler nu numai c-a spus adevărul, ci avea totodată siguranţa că-i este permis să-l spuie.
În acest din urmă punct consistă importanţa destăinuirilor sale, căci prin asta se dovedeşte că principele Bismarck nu mai are nevoie de-a tăinui cauzele alianţei austro-germane.
După ce dar oameni autorizaţi şi consacraţi cu totul în misterele politicei cancelarului german arată că pericolul unei conflagraţiuni nu numai a existat, dar există încă şi, după ce se arată în contra cui e îndreptat ascuţişul alianţei austro- germane, oficioşii tot cred a putea avea naivitatea să tăgăduiască misiunea politică a călătoriei M. S. Regale.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI