Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Desigur că relaţiile dintre Rusia şi Austria, cei doi vecini puternici pe cari-i are ţara noastră, trebuie să ne intereseze pe noi românii într-un grad escepţional. De aceea reproducem din „Le Temps” pasaje dintr-o corespondenţă ce acest ziar o primeşte din Petersburg şi care cuprinde amănunte foarte importante asupra tenziunii care există în timpul de faţă între cele două mari puteri:
Atenţia publică, zice corespondentul, se concentrează asupra depeşilor ce ne vin din Cracovia. Se comentează cu vioiciune voiajul împăratului Austriei în Galiţia, primirea entuziastă pe care i-o face nobilimea poloneză, ovaţiunile al căror obiect este şi graba pe care-a pus-o Francisc Iosif de-a merge înaintea acestor manifestaţii pseudonaţionale. Oamenii la noi nu sînt departe de-a considera prezenţa împăratului Austriei în mijlocul supuşilor săi polonejii ca o demonstraţie în contra Rusiei, destinată a accentua sciziunea întîmplată în Tripla Alianţă. În orice caz favoarea cu totul deosebită pe care-o arată Francisc Iosif elementului polonez al provinciilor limitrofe va deveni un izvor de dificultăţi şi de încurcături pentru Rusia în regatul Poloniei.
Comparaţia între tratamentul pe care-l au polonejii dincoace de graniţă şi între cel pe care-l au dincolo nu va fi desigur în folosul guvernului nostru. Oarecari concesii, cari nu erau decît drepte şi pe care ar fi fost dibaci a le acorda, între altele concesii privitoare la întrebuinţarea limbei naţionale şi la exerciţiul cultului catolic, au fost refuzate provinciilor, cari sînt tratate tot ca rebele. După sîngeroasa insurecţie de la 1863-64, liniştea nu s-a făcut în toate spiritele. Miniştrii noştri au păcatul de-a-şi prea aduce aminte de trecut.
S-a comentat mult faptul că împăratul Rusiei n-a trimis, după obicei, pe un membru al familiei imperiale ca să complimenteze pe suveranul care se găsea în vecinătatea graniţei ruseşti. Principele Albedinski, guvernatorul general al Varşoviei, e cel însărcinat cu salutarea lui Francisc Iosif. Prezenţa principelui Czartorisky la serbările din Cracovia, preveninţele al căror obiect a fost, graba cu care împăratul Austriei a primit cererea magnatului polonez de-a acorda naturalizaţia fiului său şi de-a-l face supus austriac, toate acestea sînt semne rele pentru înţelegerea austro-rusască. Dezacordul, din latent ce era, devine vizibil. E un simptom turburător pentru pacea Europei şi ar fi bine să se oprească aci.
Împărţeala Poloniei, completînd teritoriul Rusiei, stabilise o legătură de solidaritate cu Prusia şi Austria. Această solidaritate a subsistat în cursul unui lung şir de ani; chiar pe atunci cînd existenţa ei nu ieşise la lumina zilei, ea era în fond aceea care regula raporturile dintre cele trei state. Tranzacţiile, mai mult ori mai puţin scrupuloase, cari au pus capăt neatîrnării regatului Poloniei creaseră o complicitate de interese între cei ce beneficiaseră de împărţeală. Punctul slab, şi al Austriei, şi al Rusiei, a fost mult timp Polonia. „Orice desordine interioară în Austria o să trezească imediat o reacţie la noi. Toate întreprinderile revoluţionare plănuite contra Austriei vor izbucni neapărat în Polonia. Aceste consideraţii au adus între noi oarecare apropiere” (Document secret asupra politicei prezentului, mai 1864, publicat în „Rundschau” ).
E de prisos de-a mai urma în amănunte istoria relaţiilor dintre Austria şi Rusia, de-a reaminti revirimentele pe cari le-au suferit ele. Politica principelui Gorciacof a fost o politică de rancună. Această rancună pătrunde pînă şi memoriul asupra războiului din Crim, scris de mîna sa dreaptă, baronul Jomini. „Deşi Lombardia e o răsplătire destulă pentru Basarabia, ranele ce le-am primit de la Austria în timpul războiului din Orient sînt pururea dureroase”.
După 1870 principele Bismarck a produs o apropiere. S-au stabilit bazele unui acord, aceea ce s-a numit înţelegerea între cei trei împăraţi (la Reichstadt). De la creaţiunea încă a acestei alianţe, după conferinţe prelungite şi în faţa unor programe amănunţite, contele Andrassy a rezumat poziţia respectivă a Austriei şi a Rusiei într-un cuvînt care a făcut ocolul sferelor politice pe vremea aceea. „Din partea d-voastră nu faceţi slavism, din partea noastră nu facem polonism, iar chestia Orientului la calendele greceşti”. Se ştie cum a executat Rusia din parte-şi acest program, cum ea a făcut slavism, ajutată prin ambiţia contelui Andrassy de-a anexa Bosnia şi Herzegovina, în dorinţa sa de-a plăcea împăratului Austriei, dînd două provincii monarhiei care, de la 1859, n-a făcut decît să piarză provincii.
La 1873 era convenit cu Austria ca ea să nu favorizeze pe polonii din Galiţia, pentru a nu escita aspiraţiile polonilor supuşi Rusiei. În schimb Rusia avea să ţie în linişte elementul slav de care se temea contele Andrassy. „Maşina austriacă e atît de exact balanţată încît un singur slav mai mult preste cei actuali ar aduce dezordine”, zicea contele, ceea ce nu l-a oprit însă de-a anexa Bosnia şi Herzegovina.
De la cel din urmă război oriental încoace raporturile între Viena şi Berlin au devenit mai intime în detrimentul Rusiei, s-a încheiat convenţia austro-germană din noiemvrie 1879. Acuma au crezut la Viena că au mai puţină trebuinţă de-a menaja pe Rusia; deci, rămînînd în bune relaţii în aparenţă, în fond s-a pus la cale această demonstraţie a voiajului împăratului în Galiţia, care e o adevărată infracţiune a înţelegerii de la 1875. A măguli pe polonii din Austria, a le recunoaşte importanţa, a le face concesii, a lua faţă cu ei şi în simpatiile lor locul ce-l ocupa Franţa, asta va să zică a face în cel mai nalt grad politică antirusească.
Spre completarea celor de mai sus reproducem după „Neue freie Presse” un pasaj dintr-o dare de seamă făcută alegătorilor săi de către d. Varnbüler, deputat din Würtemberg.
În rîndul din urmă, zise deputatul din Reichsrat, alegătorii mei au dorit ca sarcinile militare să se împuţineze, iar nu să se sporească. Dar în locul împuţinării a rezultat un spor de 27 000 în timp de pace. E o cestiune foarte serioasă. La aducerea proiectului de lege Gambetta nu-şi ţinuse încă discursul său la Cherbourg, orizonul era cu mult mai senin, dar exista alt pericol. S-a dovedit în mod oficial că Rusia, la două ceasuri depărtare de graniţa germană, grămădise o armată gata de război de-a-lungul drumurilor de fier. A apărut o hartă despre aceasta, făcută de maiorul de Tröltsch, din care se poate vedea cum erau grămădite trupele în aşa chip încît în mai puţin de trei zile trei sute de mii de oameni să treacă graniţa germană pe la Breslau. Aceasta stătea în legătură cu următorul lucru: Rusia a făcut Franţiei propunere de-a încheia o alianţă ofensivă contra Germaniei şi de-a o şi realiza numaidecît; aceasta din cauză că Germania îngăduise Austriei să ocupe Bosnia şi Herzegovina. Propunerea s-a trimis la Paris, iar ministrul francez a trimis-o lui Bismarck la Gastein. Aceasta a făcut-o Waddington, pe care Gambetta l-a răsturnat cu cîteva luni în urmă. dacă există ceva periculos apoi e desigur aceasta. Cît de limpede a văzut-o principele Bismarck se poate vedea de-acolo că numaidecît şi-a întrerupt cura, numaidecît a plecat la Viena şi a încheiat cunoscuta alianţă, ca apărare contra unor asemenea agresiuni. Aşadar a existat pericol. Omul care l-a comunicat principelui Bismarck a fost răsturnat de acelaş Gambetta care acum cîteva săptămîni a ţinut discursul de la Cherbourg.
Argumentarea deputatului german e logic strictă. Afară de asta, nu credem ca un om, care se bucură de o oarecare vază politică să poată spune atît de dezgheţat o inexactitate.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI