Curînd se va prezinta în Cameră următorul proiect de lege de o importanţă de căpetenie.
Art. I. Clauza penală este prohibită în orice fel de contract fără nici o distincţiune şi fără consideraţiune dacă obligaţiunea care naşte dintr-însul este civilă sau comercială.
Judecătorul este ţinut a pronunţa nulitatea şi nu a condamna în caz de obligaţiune bănească decît la dobînda legală prevăzută de art. 1589 Cod civil, iar pentru obligaţiunile de a da sau de a face, la daunele interese prevăzute de art. 1089 Codul civil.
Art. II. Se adaogă la art. 1089 Codul civil aliniatul următor:
Clauza prin care s-ar stipula de mai nainte dobîndă la dobînzi sau la venituri viitoare este nulă.
Din espunerea de motive a d-lui raportor D. Giani estragem următoarele:
Nu mă voi ocupa de importanţa şi necesitatea acestei legi mai cu deosebire cînd privim la populaţiunea noastră rurală, pentru care fatala clauză penală, cînd constă în bani, aduce mizeria şi perspectiva unui proletariat, iară cînd constă în prestaţiuni în natură, atunci efectul este. vexaţiunea, degradaţiunea omului şi încătenarea libertăţii lucrului. Toate aceste consideraţiuni sînt atît de bine puse în vedere prin espunerea de motive a guvernului încît ne-a determinat pe toţi a lua proiectul în consideraţiune. Ceea ce îmi voi permite a arăta printr-acest raport sînt cuvintele care m-au autorizat să merg dimpreună cu onorabilul comitet al delegaţilor ceva mai departe în această privinţă decît proiectul guvernului.
Toată lumea va conveni că în materia aceasta două mari principii sînt puse în joc: principiul libertăţei convenţiunilor şi principiul libertăţei omului ; toată lumea asemenea va conveni cu cel dintîi este subordonat celui din urmă; fără oameni nu pot exista convenţiuni. Guvernul recunoaşte cu noi dimpreună acest adevăr cînd spune că o persoană care subscrie o clauză penală nu poate avea consimţimîntul liber. Cum într-adevăr se poate susţine că cineva ar consimţi la ceea ce nu poate intra în prevederile sale la epoca cînd contractează? Orice om onest se obligă în credinţă de a plăti şi c u toate acestea clauza penală îl sileşte a prevedea neplata. Sila nu este voinţă şi nevoinţa este negaţiunea libertăţei. Dacă pe lîngă aceste consideraţiuni filozofice ne-am uita că în sistemul actual al legislaţiei noastre este posibilă o clauză penală care să curgă de drept, fără somaţiune sau chemare în judecată, tot în virtutea libertăţei convenţiunilor, atunci spectacolul ar deveni înfiorător.
Proiectul ca proiectul, dar consideraţiunile filozofice ale d-lui Giani sînt într-adevăr admirabile!
Poate ni s-ar objecta- urmează d-sa- că nu am făcut nimic cu această prohibiţiune, deoarece clauza penală poate fi înglobată în capital chiar cînd se contractează obligaţiunea. Răspunsul însă este uşor de făcut: anevoie consimte cineva să subscrie pentru o sumă pe care nu o pipăie, dar uşor subscrie pentru ceea ce ia în realitate; în cazul dîntîi dezastrul, calamitatea este înaintea ochilor săi, în cel de al doilea el este mai depărtat şi de ochii şi de credinţa sa, care este totdauna pentru plată.
Să venim acum la consideraţiunile filozofice ale d-lui D. Giani. Înainte de toate ne-am întreba ce scop urmăresc ele într-o prozaică dare de seamă asupra unui proiect de lege relativ la clauza penală, dare de seamă în care date statistice şi consideraţiuni economice ar fi fost mai cu cale decît fraze ieftene, pe care d. D. Giani, cu sentimentul său de modestie, binevoieşte a le numi filosofice. „Principiul libertăţii convenţiunilor e subordonat principiului libertăţii omului”! Asta s-ar părea că vrea să zică ceva, dar în fond nu zice nimic. În realitate omul e tot aşa de puţin liber precum e picătura de ploaie ce cade sau unda ce curge la vale, iar nu la deal, aşadar despre o libertate absolută, în sens metafizic, nu poate fi nici vorba, prin urmare nici despre o libertate a omului supraordinată libertăţilor lui. Foarte cu greu ni s-ar putea da definiţia unei asemenea libertăţi abstracte şi absolute şi, chiar dacă ni s-ar da, ea n-ar putea fi exactă, căci ar trata despre un obiect a cărui existenţă nu s-a putut dovedi pînă acuma. Libertatea omului e mai mult o noţiune istorică decît filozofică, o serie de acte de eliberare succesivă, un şir de libertăţi coordonate şi cîştigate în curgerea timpurilor şi în acest şir e cuprinsă şi libertatea tranzacţiunilor.
Vorbind sans phrases proiectul este o mărginire a libertăţii tranzacţiunilor şi o mărginire salutară, pentru că nici averea noastră, nici cultura generală nu ne-a făcut încă maturi pentru exerciţiul deplin al acestei libertăţi.
D. D. Giani ar fi făcut mai bine să consulte pentru darea sa de seamă dezbaterile Reichsratului din Viena şi a Dietei galiţiene asupra legei cametelor, precum şi escelena scriere a d-rului Platter asupra Cametei în Bucovina. Cel puţin în cestiuni practice am trebui să renunţăm de la fraze ieftene, care aleargă uliţele rostite de toţi şi nepricepute pe deplin de nimenea.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X