Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
E sigur că nu numai partidul guvernamental, dar chiar şefii lui, d-nii Rosetti-Brătianu, au o cunoştinţă deplină despre turpitudinele cari se-ntîmplă sub regimul lor; ba despre d. Brătianu îndeosebi putem presupune că are chiar facultatea de-a le aprecia din punctul de vedere al statului. Cumulul neruşinat al multora din membrii tagmei patriotice, lefurile mari ce şi le-au aşternut în familie directorii Băncei Naţionale, fără a se pricepe cîtuşi de puţin în materii tehnice şi financiare, corupţia sistematică a administraţiei, uşurinţa cu care s-a sporit bugetul cheltuielilor în trei ani cu 34%, incalificabila tăinuire a unor sume de milioane în sămile visteriei, precum suma de 8 milioane primită de la Rusia, toate acestea sînt fenomene ale unei vieţi publice cari se impun de sine şi cari nu pot lăsa oamenilor de stat din partidul guvernant nici un fel de iluzie asupra perversităţii elementelor de cari se servesc. E asemenea evident că nici unul din aceste păcate nu i se poate imputa fostului regim catargiesc. Cauza pretinsă pentru care acest guvern ar fi căzut, ingerinţa în alegeri, e un adevărat merit alături cu organizaţia electorală a partidului roşu, bazată pe coruptibilitatea şi intimidarea corpului electoral, precum şi pe falsificarea listelor. Astfel, în provincii s-a întîmplat următoarele cazuri. Oameni c-o avere mică, o casă în oraş şi zece pogoane pămînt pe vro moşie au fost înscrişi în colegiul I. Au votat şi ales – pentru guvern se-nţelege – trei-patru ani de-a rîndul, fără să plătească nici o dare, necum cea corespunzătoare colegiului în care fuseseră înscrişi. În sfîrşit fiscul procedează la încasarea dării restante. Abia atunci se dovedeşte însă în faţa cui stă. Casa e de mult vîndută, cele zece pogoane asemenea, onorabilul alegător al colegiului I e un om care n-are nici o avere şi care ar trebui să figureze în colegiul IV cel mult, nu în cel întîi. Dar restanţa aceasta, falsă prin chiar natura ei, se împlineşte cu toate acestea. De la cine însă? De la comuna rurală în care alegătorul este înscris. Va să zică tot comunitatea ţărănească plăteşte dările mari ale alegătorilor frauduloşi trecuţi de guvern în listele colegiului I pentru a-şi asigura majorităţile locale.
Să nu ni se zică aci că guvernul nu ştie nimic de toate acestea, că primul-ministru e străin de maşinaţiunile locale ale partidului său. Putem dovedi că o serie întreagă de relele ce ne bîntuie au fost chiar formulate de miniştri actuali. Astfel într- una din şedinţele Adunării d. Brătianu, pe atunci ministru de finanţe, au găsit ocazie de-a face următoarele mărturisiri caracteristice:
În faţa unei nevoi atît de mari, nu numai a nevoilor tezaurului de astăzi, dar şi a nevoilor sociale, nu am ce face. Noi ne-am întins mai mult decît mijloacele noastre de producţiune pot să sufere, ne-am făcut o administraţiune pe un picior cum au făcut-o societăţile acele cari au ajuns la o dezvoltare atît de mare că sînt puţine în analele istoriei, ca Franţa, Englitera etc. Prea am copiat legile acelor societăţi şi am creat un personal pe care nu avem cu ce-l plăti.
Dar, se va zice, ce să facă acei nenorociţi? Ei, apoi de ce să zicem aceasta numai de funcţionari? Ce fac acei nenorociţi arendaşi cari au sărăcit? Şi ei au făcut tot cum a făcut administraţiunea, au cheltuit prea mult; familii numeroase şi bogate, cu capitaluri, au ajuns să ceară. Ce fac comercianţii români cari au ajuns în starea în care-i vedeţi? Societatea întreagă s-a pus pe un picior care ne-a adus unde sîntem astăzi. Toate clasele societăţii sufăr; nu mai vorbesc de ţărani, cari-n o parte a României au ajuns să fie adevăraţi vagabonzi şi sînt robiţi pe toată viaţa cu munca, singurul lor capital ce le-au mai rămas. . .
De ce finanţele noastre sînt într-această stare? După mine, una din cauze este că bugetele sînt rău făcute şi nici pot fi altfel. Cum se fac în alte ţări bugetele? Nu numai pentru fiecare minister, dar pentru fiecare ramură a unui minister sînt consilie superioare cari pregătesc lucrările, este Consiliul de Stat care elaborează legile bugetare şi tocmai în urmă se prezintă Camerei.
În Franţa le lucrează opt-nouă luni oamenii cei mai competenţi.
La noi însă cum se fac? Poate ministrul de finanţe să facă un buget? Sînt capii de secţiuni cari le fac şi ministrul le-aduce în Cameră.
D-voastră numiţi o comisiune bugetară, şi cît lucrează? 10, 15, 20 de zile sau o lună, fie chiar două luni. Dar în acea comisiune sînt oameni cu totul noi în acele afaceri şi astfel lucrarea lor e foarte superficială. În faţa unui buget care este făcut orbeşte, o declar, căci o ştiu aceasta, fiindcă am fost de mai multe ori ministru de finanţe, ce voiţi să facă aceşti opt sau zece deputaţi cari sînt străini mecanismului fiecărui serviciu din acel buget şi nu au nici timpul material, lucrează pe apucate?
Una din greşelile noastre a fost că am desfiinţat Consiliul de Stat şi sper că odată, cînd va fi să facem o modificare a Constituţiunii, vom căuta să reînfiinţăm Consiliul de Stat.
Iată dar d. Brătianu devenit reacţionar, care zice ceea ce zicem noi de ani întregi, că prea ne-am întins; prea am copiat legi şi instituţii străine, ale căror cheltuieli nu stau în nici un raport cu producţiunea noastră, care recunoaşte că producătorul nostru agricol a ajuns în stare de robie, care recunoaşte că bugetele, deci şi cele ale cheltuielelor, se fac orbeşte, se votează orbeşte, iată d. Brătianu care cere înfiinţarea unei instituţii ce e în contrazicere cu principiile partidului său, Consiliul de Stat.
D. Brătianu dă apoi vina societăţii întregi. Dar oare omul de stat, dacă voieşte în adevăr să lucreze pentru binele poporului său, are să reprezinte societatea, are să reprezinte exigenţele abecedarului Costinescu, focul de cumul al d-rului Sergiu, vînătoarea după decoraţii a roşiilor de mîna a treia şi vînătoarea după funcţii a celor de mîna a patra? A confunda suma de individe din cari se compune societatea cu organismul natural al poporului moştenitor, a încărca exiginţele şi turpitudinile societăţii pe umerele poporului, a pune interesele unei împreunări schimbătoare de indivizi deasupra intereselor poporului ereditar, a vinde pe sute de ani înainte viitorul poporului, pentru a face plăcut prezentul societăţii de Costineşti nu însemnează a fi om de stat, ci cel mult om de partid în înţelesul cel mai rău al cuvîntului.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI