Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
În urma încărcării programelor cu fel şi fel de studii elementare şi neelementare din domeniul celor mai deosebite ştiinţe, statele apusene au ajuns a simţi că liceul nu mai e un institut de educaţie, ceea ce-a fost în secolii trecuţi, ci un institut al învăţării pe de rost a mii de lucruri cari n-au nici un efect asupra dezvoltării normale a inteligenţei sau asupra formării caracterului.
Faţă cu o asemenea stare de lucruri s-au născut două curenturi opuse în lumea pedagogică. Curentul materialist renunţă la educaţie; el ar vrea înlăturarea obiectelor cari au de scop dezvoltarea inteligenţei pentru ea însăşi şi punerea aparatului intelectual într-o stare în care să se poată adapta cu uşurinţă oricării probleme. Curentul materialist voieşte a da elevilor numai cunoştinţe de-o utilitate materială; curentul opus află, din contra, ca în şcoala primară şi în liceu numai obiectele acelea sînt folositoare cari au o influenţă sigură asupra creşterii.
Efectele acestei stări de lucruri amestecate au început a se resimţi pretutindenea. Ar fi de prisos a discuta teza că omul e în esenţa lui o fiinţă eminamente ideală. Ceea ce face un om de bunăvoie, sub impulsul naturii sale morale, nu seamănă nicicînd cu ceea ce face silit, numai pentru plată sau numai pentru cîştig. Se vede dar cîtă importanţă are educaţia care tocmai îl deprinde a face de bunăvoie, fără speranţă de plată sau teamă de pedeapsă, ceea ce e bun, drept, adevărat. Învăţătura numai ca atare nu are a face cu creşterea. Învăţînd pe de rost numirile tuturor oraşelor de pe pămînt şi toate formulele chimice, toate numele speciilor de plante şi de animale, această masă de cunoştinţe, oricît de nouă ar fi pentru o inteligenţă, n-o fac nici mai iubitoare de adevăr, nici mai îndemînatecă de-a judeca şi de-a distinge drept de strîmb. Învăţătura consistă în mulţimea celor ştiute, cultura în multilateritatea cunoştinţelor, creşterea nu consistă nici într-una, nici într-alta. Ea consistă în influenţa continuă pe care-o au lucrurile învăţate asupra caracterului şi în disciplinarea inteligenţei. Cînd aceste două lipsesc, oricît de multe şi-ar fi apropriat capul în mod mecanic, omul simte în sine un gol moral, care din toate e cel mai insuportabil şi care conduce mintea nedisciplinată la cele mai triste abateri.
E drept că acel gol se umple, pentru că omul, cît trăieşte, vede, aude şi simte şi-şi face o educaţie a sa proprie – dar cu ce se umple, care-i acea educaţie, asta-i cestiunea. Astfel vedem ca într-o ţară ca cea rusească, atît de mare, atît de bogată în resurse materiale, unde lipsesc cauzele reale de strîmtorare, de sărăcie şi corupţie, dar unde creşterea e neglijată în favorul mulţimii cunoştinţelor, efectele acestei instrucţiuni sînt foarte triste. Capetele nu citesc nici pe Aristotel, nici pe Cicero, dar golul ce rămîne prin nedisciplinarea minţii şi caracterului se umple cu idei nihiliste de răsturnare a tot ce există, de intervertire a ordinii sociale cu susu-n jos.
Mai e nevoie să vorbim de societatea noastră, de cumularzii, de vînătorii de funcţii, de alergătorii după reversibilitate, de gazetarii şi advocaţii, de politicii cei eminenţi şi de altă tagmă patrioticească?
Daca ne vom uita bine vom vedea că prototipurile luminoase ale cumulardismului sînt tocmai oameni cari nu şi-au bătut mult capul cu latineasca şi greceasca, ci cari au studii reale, de o utilitate directă şi cari, după teoria „Românului”, n-ar avea nevoie de funcţii. Ei bine, medici ca dd. Davila, Sergiu, Grecescu, Racoviceanu etc. etc., cari, după teoria materialistă, n-ar avea nevoie de posturi pentru a trăi, cumulează cu toate acestea cîte zece, din cele mai incompatibile.
Ceea ce le lipseşte tuturor nu ar fi pe atît ştiinţa, care se poate cîştiga oricînd prin muncă, ci creşterea, iubirea de a o cîştiga, iubirea de adevăr, pe cari cineva nu le mai poate deprinde la o vrîstă mai înaintată. Copacul, ca să nu crească strîmb, trebuie îndreptat de pe cînd e mlădios şi tînăr; mai tîrziu, cînd toate deviaţiunile de la calea dreaptă s-au învîrtoşat în el, geaba-l mai suceşti. Se poate îngroşa, se poate întinde, numai drept nu va mai fi.
Aşa e şi cu mintea şi cu caracterul. Dacă ele nu se disciplinează în copil încă, dacă nu i se imprimă adînc în toate apucăturile sale iubirea de adevăr şi de muncă, să tot înveţe el chimie şi medicină şi tot ce-o pofti, tot cumulard şi vînător de cîştig în socoteala altora va rămînea.
Vom reveni asupra cestiunii educaţiei în şcoalele noastre, precum şi asupra rolului ce l-ar putea avea, deşi nu-l are, studiul clasicităţii pentru creştere. Deocamdată observăm numai că cearta care-n Apus s-a încins între partizanii educaţiei şi aciia ai utilitarismului la noi nu există, pentru că nu există nici educaţie, nici utilitarism în învăţămînt, ci o grămădire nesistematică de tot soiul de obiecte, o încărcare a programelor cu tot soiul de materii, din cari nici una nu se-nvaţă cum se cade. Cităm o singură materie, pentru ca să se vază stîrpiciunea unui asemenea învăţămînt. Din clasa I primară pînă la cea supremă liceală se învaţă gramatica într-un chip ori într-altul:
românească, latinească, grecească. Ei bine, există bacalaureaţi, mai mult, există profesori de facultate cari nu ştiu a scrie în nici o limbă din lume o frază corectă. Dar oare cînd aparatul gîndirii, identic cu acela al limbei, e atît de neglijat, ce s-o fi alegînd din aşa-numita ştiinţă a acestor oameni, din mulţimea de coji indigeste a unor cunoştinţe străine pe cari pretind a le avea în cap?
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI