Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Habemus Papam. Cu ocazia dezbaterii bugetului Consiliului de Miniştri d. N. Fleva, marele om, a propus în sfârşit înfiinţarea unui cancelar pe malurile Dâmboviţei, care să fie totodată prezident al Consiliului de Miniştri. Am cam vorbit pân’ acum, mai mult în bătaie de joc, despre Bismarck sau Cavour al României; ni s-a făcut pe plac, îl avem. Constituţia o datorim, după mărturisirea d-lui C.A. Rosetti, unei nopţi de insomnie a ilustrului Carada (ce minunată trebuie să fie o ţară a cărei lege fundamentală e iscodită de Carada!) pe cancelar îl datorim unei fericite inspiraţii a d-lui Fleva, om cunoscător întru ale trebuinţelor vechii Ţări Româneşti, care ştie ce va să zică cancelar în trecutul nostru istoric, mai ales de la descălecatul ciorilor încoace.
Înfiinţarea cancelarului se datoreşte următorului proiect de lege:
Art. 1. Preşedintele Consiliului de Miniştri poate fi ministru fără portofoliu. Onorariul său în asemenea caz va fi ca şi al celorlalţi miniştri.
Onorariul şi cheltuielele de reprezentare se vor hotărâ prin legea bugetară. Art. 2. Atribuţiunile şi răspunderea ministrului preşedinte rămân astfel cum sunt regulate şi pân’ acum de legi şi uzurile constituţionale.
Ce minunată e instituţia Flevilor pe lumea aceasta ! Bietul d. de Bismarck a trebuit să bată pe austriaci, să unească Germania de Nord, să bată pe franceji, să unească toată Germania, păstrând cu toate acestea cele mai însemnate din formaţiunile ei monarhice, a fost silit apoi de a crea organe comune tuturor guvernelor Germaniei, Reichstag, Consiliul Federal, cancelaria Imperiului, şi a trebuit în fine ca el să devină şeful acelei cancelarii a împăratului german, nu a regelui Prusiei, o cancelarie încărcată cu lucrări de politică esterioară şi de la care porneşte iniţiativa tuturor legilor ce au să se aplice în Imperiul întreg, şi totuşi abia… cancelar s-a făcut. D. Brătianu şi-a început cariera prin a da milioane lui Strousberg, nu a lua miliarde de la franceji, prin a pierde o provincie, nu a câştiga Alsasul, Lorena, Hanovera, şlesvigul etc., şi d. Brătianu… tot cancelar se alege, ca şi d. de Bismarck.
Ministru fără portofoliu? Se vede că nu prea ştiu d-nii din Cameră, precum nici d. Boerescu, ce însemnează un ministru fără portofoliu. Sistemul unor asemenea miniştri s-au adoptat mai cu seamă în Austro-Ungaria, când este vorba sau a se crea o lege prin care să se emancipeze întru câtva de sub rasa dominantă o naţionalitate, sau când o ţară primeşte, înlăuntrul unităţii monarhiei, un regim mai favorabil şi oarecum escepţional. Astfel există în Ungaria un ministru fără portofoliu pentru Croaţia, care în Consiliul de Miniştri unguri reprezintă interesele unei naţionalităţi slave şi a unei ţări autonome ce are-n Dieta ei un propriu organ de legislaţiune. În Austria era un ministru fără portofoliu pentru Galiţia, reprezentând într-un cabinet ce constituie predominaţiunea rasei germane interesele şi drepturile speciale ale naţionalităţii polone. În urmă s-a numit un ceh ministru fără portofoliu. Când e vorba ca Coroana sau guvernul Imperiului să se înţeleagă cu una anume dintre naţionalităţi, fie cehii, fie polonii, fie românii, un om de încredere al acelei naţionalităţi e numit ministru fără portofoliu. Un asemenea ministru are totdauna o misiune specială, dictată de împrejurări.
Ce treabă o să aibă cancelarul nostru fără portofoliu? Să ducă muştele la apă? Dar mai ştii?
D-nii Cariagdi, Giani, Fleva, Pherekidis, Calinderoglu, Carada, C. A. Rosetti şi Bosnagi-ekim formează poate în România o naţionalitate deosebită, care sub orice ministeriu românesc are nevoie de un permanent ministru fără portofoliu. Până azi am avut tot ministerii de resort. De azi nainte vom avea unul care-n momentele când nu va tăia bondarilor frunze se va ocupa în special cu toate cestiile lucrative: cu interesele lui Strusberg, cu răscumpărările, cu împământenirea en masse a ovreilor, cu colonizarea ţării cu nemţi, cu sporirea lefurilor şi cu alte lucruri şi plăcute, şi folositoare.
Noi, poporul românesc de plugari, păstori şi prisăcari, am fi avut în adevăr nevoie de un ministeriu al nostru special: de un ministeriu al agriculturii şi domeniilor. Am fi avut nevoie în fiece judeţ de prăsilă de cai şi cornute, de o îngrijire şi exploatare sistematică a pădurilor, de învăţământ agricol şi tecnic, de ridicarea din întuneric a adevăratului şi singurului popor românesc, a ţăranului. Cine vrea să cunoască natura poporului nostru ar trebui să se uite în ţara turcească. Greci, bulgari, sârbi, toate naţionalităţile se simţeau maltratate de turci; singuri românii petreceau minunat pe pământul turcului, şi fugeau acolo de fericirile Rusiei, ale României şi ale Austro-Ungariei. De ce? Pentru că turcul n-avea guvern, n-avea cod, n-avea advocaţi şi românului nu-i trebuie acest lux. Dar găsea condiţii materiale de existenţă, găsea păşune pentru vite şi loc de arătură. Dacă pe lângă acestea îşi mai putea dura o biserică şi o şcoală primară, să aibă popă bun, dascăl bun şi câţiva moşnegi cinstiţi să-l judece după obiceiele lui vechi şi drepte, exigenţele lui publice se încheiau.
Dar d-nii Fleva, Cariagdi, Carada sunt alt soi de români. Lor le trebuie un cancellarius, un archigrammateus… cam agrammatos. Din fericire, cancellarius însemnează în latineşte şi arhigrămătic, dar şi… îngrăşat în colivie. În acest din urmă înţeles, cancellarius se va potrivi poate!
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII