Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Îmblă vorba că, în ajunul întrunirii Corpurilor legiuitoare, cabinetul va fi supus la schimbări.
Ne-am obicinuit atât de mult cu mutaţiunile caleidoscopice ale guvernului roşu, am văzut atâtea nulităţi şi atâţi gheşeftari perîndându-se pe băncile ministeriale încât o asemenea eventualitate n-ar mai avea meritul de-a interesa pe cineva, indiferent fiind la ce nume răspunde carnea cu ochi care ocupă din vreme ‘n vreme acele bănci. Aceeaşi trăsătură comună de inepţie, de şiretlic advocăţesc, [î]i face să semene atât de mult unii cu alţii aceşti patrioţi de contrabandă încât trebuie să fie cineva un profund zoolog ca să claseze sub alte rubrici menajeria decât sub aceea a absolutei nulităţi.
Din acest punct de vedere ştirea ar fi cu totul indiferentă. Ea câştigă însemnătate prin împrejurarea că stă în legătură cu cestiunea Dunării. Nu! Nu mai e vorba de-a înlocui pe Giani cu Fleva, pe Fleva cu Pherekydis, pe Pherekydis cu Stolojan; chestiunea e mult mai adâncă. E vorba de-a se afla oameni cu mintea subţire cari – ce-or face, ce-or drege – să afle modul de-a aplica formula contelui Andrassy despre „identitatea intereselor României cu acele ale Austro-Ungariei”.
Pre cât se ştie teoria aceasta e veche. Mai cu seamă ungurii binevoiesc a ne dovedi zilnic ce identice sunt aceste interese şi cât de mult ne iubesc neamul şi limba. Ne pătrunde o adevărată duioşie când ne uităm peste munţi şi vedem cu câtă bună credinţă se aplică legea naţionalităţilor bunăoară, cum pretutindenea limba românească e întrebuinţată în administraţie şi în justiţie, cum toţi funcţionarii vorbesc cu poporul în limba lui, cum românii sunt preferaţi chiar atât de mult, încât de dragoste… le vine să ia lumea-n cap.
Când cineva are parte de-o privelişte atât de duioasă şi vede de cât respect, de câtă iubire se bucură conaţionalii noştri de peste Carpaţi, mai poate fi îndoială că interesele noastre şi cele austro-ungare sunt identice? Nici câtu-i negru sub unghie.
Toată greutatea e de-a ne-o dovedi nouă aceasta. Iată o treabă de care onor. Giani nu-i capabil. De multe e capabil acest tânăr înzestrat cu fel de fel de daruri, dar de asemenea lucru nu.
Trebuiesc aci inteligenţe mai fine. Lucrul nu se poate face deodată, din topor. Mai întâi d. Brătianu se va retrage, se zice, pentru a lăsa câmpul liber d-lui Rosetti, ajutat de d. Cogălniceanu. Sub acest cabinet se va face desigur încercarea de-a accentua pe faţă opoziţia guvernului în contra pretenţiunilor monarhiei vecine. Această opoziţie făcută o dată în toată forma, se va întoarce onor. d. Brătianu cu asigurări despre deplina ei zădărnicie şi poate că d. Boerescu va oferi atunci concursul marelui său talent de om de stat pentru a regula Dunărea în chipul în care ne- a regulat negoţul şi meseriile, de s-au ales praful de ele.
O nouă eră de fericire şi prosperitate se va deschide atunci pentru România. Cât ţine malul Dunării vom avea autorităţi de porturi chezaro – crăieşti şi, ceea ce e fără îndoială un folos, puterea şi influenţa consulatelor se va urca iar, ca în epoca de fericită memorie a nobililor fanarioţi. C- un cuvânt, o nouă pârghie se va crea, cât ţine Dunărea, pentru marea menire istorică a epocii lui Carol îngăduitorul, pârghie pentru înstrăinarea treptată, dar cu atât mai sigură a ţării. Tot ne place nouă ce e străin, încai să ne facem înşine străini, lăsând în ştirea Domnului acea curiozitate etnologică care se numeşte poporul românesc.
De-or veni astfel lucrurile sau altfel – cine ştie?
Un lucru însă ştim despre patrioţii noştri: că se bucură de cea mai bună opinie în străinătate. Un diplomat străin convorbind c-un român, s-a esprimat asupră-le în modul următor: „în zadar vă zbateţi ; ceea ce ştiu e că roşii d- voastră sunt foarte culanţi în daraverile cu străinătatea şi se ţin de cuvânt, orice – ar promite. Ţara? O ‘nvârtesc s-o sucesc pân-ce rămâne tot pe-a lor”.
Iată un adevăr care nu ne inspiră încredere nici în protestaţiunile „Românului”, nici în seriozitatea opunerii lui în cestiunea Dunării.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII