Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
„Ungarische Post” aduce şi ea ştirea despre retragerea d-lui Brătianu în forma următoare:
După ce agitaţia în cestiunea dunăreană a ajuns atât de departe încât înfiinţarea Comisiei de riverani nu se poate susţine înaintea nici unei Camere şi de vreme ce Brătianu se teme să nu i se aducă aminte făgăduinţa pe care el şi Boerescu au făcut-o la 1880 la Viena, Brătianu vrea să-şi dea demisia pentru a face loc unui ministeriu Rosetti – Cogălniceanu; acest cabinet se va declara descărcat de toate concesiunile cabinetului trecut.”
Cam versiunea aceasta am adus-o şi noi ieri. Deşi ne-ar plăcea a crede că această schimbare ministerială e inspirată în adevăr de intenţia de-a se opune pretenţiunilor monarhiei austro-ungare, totuşi nu ne putem lua după ceea ce ne place a crede şi cată să analizăm mai de aproape dacă o asemenea procedare e în stare a abate primejdia în perspectivă.
S-a constatat în Parlament că d-nii Brătianu – Boerescu au făcut făgăduinţe în privirea Dunării, făgăduinţe cari pe de-o parte [î]i legau pe ei, pe de alta corpurile a căror delegaţiune erau ei în înţelesul Constituţiei, Corpurile; legiuitoare. Afară de asta Austria nu poate fi atât de rău informată în privirea mecanismului parlamentar din România ca să nu ştie că ‘ntr-o Cameră roşie totul atârnă de guvern şi că ceea ce el dictează Camera primeşte. E aşadar aproape de mintea omului să zică: „Aţi făgăduit şi acum – nu că nu puteţi ţine făgăduinţa, de vreme ce cunoaştem docilitatea Pătărlăgenilor voştri – dar nu voiţi să vă ţineţi de cuvânt şi de-aceea inventaţi faţă cu mine o opoziţie a Adunării care nu există şi care e insuflată chiar de voi. V-aţi legat şi puneţi un corp care atârnă de voi să vă dezlege.”
Aşadar puterea vecină e în drept de-a se îndoi de pretextata neputinţă a d-lui Brătianu de a-şi împlini făgăduinţa, precum şi de putinţa pretextată a Camerei de-a se opune d-lui Brătianu. Puterea vecină n-ar vedea în opunerea Adunării şi în schimbarea ministeriului decât o comedie bine înscenată de oameni cari au făgăduit şi cari, cu rea credinţă, nu voiesc azi a se ţine de făgăduinţă.
O putere mare este însă în stare de-a nu se lăsa amăgită pur şi simplu şi într-un mod cu totul primitiv de către oamenii de stat ai unei puteri mici. Pe lângă oamenii conducători ai partidului roşu ea poate insista ca sau să se ţină de angajament sau să se retragă.
Cu totul altfel devine situaţia în faţa unei Camere nouă şi a unui guvern nou. Aci monarhia vecină nu poate invoca în favoare-i făgăduinţele ce i s-a făcut de-un guvern trecut, de vreme ce chiar aceste făgăduinţe pot fi cauza pentru care guvernul trecut va fi căzut. Numai o Cameră nouă şi liber aleasă, numai un guvern cu desăvârşire altul, a cărui opoziţie nici să pară a fi de comedie, ci să fie răsărită din chiar convingerea ţării, ar sta cu totul neangajat în faţa cestiunii dunărene.
N-avem nevoie a adăoga de câtă importanţă este libertatea de acţiune a unei nouă Camere. Cestiunea Dunării nu este atât de simplă după cum s-ar părea la prima vedere, căci Dunărea fiind una din principalele căi de comunicaţie pe cari se introduce la noi industria străină, monopolul navigaţiunii austriace înseamnă totodată pân-la un grad oarecare monopolul importului austriac. De soluţiunea ei atârnă sorţii de izbândă a întregei noastre politici de emancipare economică; o politică al cărei adversar interesat este în linia întâia monarhia vecină. Interesele reciproce nu sunt identice, după cum are bunătatea a susţine contele Andrassy, ci, în cazul cel mai bun, ele sunt armonizabile. Nu concesii se pot cere, nu concesii se pot da. Ceea ce se poate face este a se cunoaşte în marginele adevărului cari sunt industriile ce se pot înfiinţa cu succes la noi, şi cari prin urmare ar trebui apărate, şi cari sunt acele ce nu se pot înfiinţa şi ale căror produse s-ar putea introduce din Austria. Astfel numai interesele economice s-ar armoniza reciproc.
Tot în cercul discuţiei intră, se ‘nţelege, şi tratarea ce se aplică conaţionalilor noştri de peste munte, cari formează aproape jumătatea poporului românesc. Luându-se din calea acestui element piedicele artificiale ce se opun dezvoltării lui intelectuale şi economice, dându-i-se liniştea necesară pentru a se ocupa, precum înclină, cu negoţul şi industria, Austria ar înceta de-a fi pentru noi o putere atât de străină precum este astăzi.
Alte tratări se pot face c-un stat când am avea a schimba grâul nostru pe obiecte industriale produse de românii învecinaţi; alta e situaţia când avem a trata cu un stat străin, în care elementul românesc e persecutat şi pus în neputinţa de-a lucra împreună cu noi la opera comună de întregire economică. Nu la cuceriri gândim, şi nici putem gândi la ele. Dar gândim la emanciparea materială şi morală a poporului românesc de pretutindenea şi când conaţionalii noştri de peste Carpaţi n-ar fi împiedecaţi, prin şicane politice ungureşti proprii a irita o conştiinţă cât de blândă, de-a munci în linişte pentru ei, poate că cestiunea dunăreană nici ar exista.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII