În ajunul acordului privitor la revizuirea art. 7 din Constituţie se născuse în mai mulţi membri ai opoziţiei teama că guvernul, dispunînd de majoritatea simplă în Adunare, va fi în stare să treacă oricîte împămînteniri ar dori şi că opoziţia n-ar cîştiga cestiunea decît pro forma, adecă întru cît priveşte textul legii, în realitate însă guvernul îşi va trece chiar categoriile cu conştiincioasa majoritate de care dispune. Pentru a preveni deci abuzul pe care majoritatea roşie l-ar putea face în privirea împămîntenirilor, opoziţia propunea ca la votarea unei împămînteniri să fie exigibile 2/3 ale voturilor Adunării şi că această exigenţă să se înscrie în Constituţie.
La prima vedere s-ar părea într-adevăr că majoritatea roşie poate să-şi facă mendrele în privirea aceasta. Garanţia de espeditivitate a dd-lor roşii se vede şi de acolo că deja membri importanţi ai partidului guvernamental, ca d. Fleva, umblă să înfiinţeze biurouri de împămîntenire, pentru ca afacerea să devină cît se poate de lucrativă. Astfel, pe motivul arielor din Briganzii lui Offenbach, biuroul de împămîntenire ar fi devenit o ramură de industrie naţionale-liberale cu perspectiva celui mai frumos viitor pe înfloritele maluri ale Dunării.
Un preludiu al acestei maniere de a vedea era lista de 888 de izraeliţi, despre cari se pretindea din partea eroului nocturn de la 11 fevruarie că toţi luaseră parte la războiul în contra turcilor, şi pe cuvintele eroului nocturn se poate întemeia orice suflet naţional-liberal, căci e tot atît de solid ca şi jurămîntul prestat lui Vodă Cuza.
Partizani ai celor 2/3 erau toţi membrii opoziţiei, cu deosebire numai că unii ar fi fost dispuşi să nu admită în genere revizuirea decît numai cu această condiţie, iar alţii nu puneau pentru ea în cestiume revizuirea, adecă nu ţineau morţiş la cele două treimi.
Cei din urmă aveau însă cuvînt de a nu face din cele 2/3 cestiune de respingere a revizuirii şi iată de ce:
Condiţiile pentru împămîntenire sînt înscrise în Constituţie. Adunarea deci, votînd împămîntenirea unui individ, care n-ar fi în condiţiile prescrise de Constituţie, dă un vot nul, adecă neconstituţional, iar noul cetăţean trecut prin biuroul de împămîntenire ar fi cu toate acestea despodobit de drepturile sale de către orice sentinţă de tribunal. Dacă însă cineva e cu totul în condiţiile prescrise de Constituţie şi are pe lîngă aceasta şi voturile Adunărilor, atunci se-nţelege că e fără contestare cetăţean român.
Aşadar legile de împămîntenire sînt legi simple, cari sînt nule dacă nu sînt în deplin acord cu Constituţia. O împămîntenire votată în neconformitate cu condiţiile de împămîntenire înscrise în Constituţie e nulă şi neavenită.
Prin urmare „biuroul de împămîntenire” n-are viitor lucrativ spre marea părere de rău a inimelor liberale-naţionale şi esclusiv patriotice.
Acest punct de vedere a fost apărat c-o argumentaţiune strîns logică şi ştiinţific exactă de către d. Conta în şedinţa de ieri a Adunării. D-sa s-a pronunţat deci pentru votarea listei celor 888 pe următoarele motive:
Cifra exagerată şi chiar neaşteptată a evreilor puşi pe această listă a dat loc la multe îndoieli; aceste liste au fost făcute cu grăbire şi apoi guvernul în această lucrare a fost ajutat de şefii de corpuri, aceştia de amploiaţii din cancelariele corpurilor şi ale Ministerului de Rezbel.
Acei scriitori de prin diferite cancelarii ale Ministerului de Rezbel au putut face erori, ba au putut chiar sa introducă intenţionat nume care nu trebuie să figureze în această listă. Deşi ar fi fost de dorit ca asemenea erori să nu se introducă în această listă, deşi ar trebui să se scoată acum, după ce s-au introdus, totuşi este cu neputinţă a se corige într-un timp destul de scurt; căci pentru a face o cercetare riguroasă, a restabili adevărul, ar trece un timp foarte lung, şi aceasta ar fi în momentele de faţă nepolitic. Dar chiar dacă s-ar face o asemenea cercetare, ea ar fi inutilă, şi iată pentru ce este inutilă: Dacă în adevăr în acea listă se află oameni introduşi prin eroare sau chiar prin fraudă, rezultă oare că acei indivizi devin români numai prin faptul că sînt cuprinşi în această listă pe care o votăm? Nicidecum. În proiectul de lege ce discutăm se zice lămurit: Se acordă naturalizarea acelor indivizi cari au servit sub drapel în timpul resbelului pentru independenţă. Prin urmare, înainte de toate se cere: să esiste faptul servirei sub drapel în timpul rezbelului pentru independenţă. Aşadar, cînd acel fapt nu ar esista pentru unul din cei scrişi în listă, votul ce dăm noi astăzi nu ar avea nici o valoare în privinţa lui; pentru că orice lege care regulează fapte anume determinate mai dinainte şi care este făcută numai în vederea acelor fapte nu are efect dacă acele fapte nu esistă.
Aşadar, oricînd se va dovedi că, oarecare din aceste persoane prin eroare sau prin fraude au fost introduse în listă, acea persoană va putea fi esclusă din eserciţiul drepturilor de cetăţean român ce nu i se cuvin. Dar mai este şi un alt argument: Individul care n-ar fi servit în timpul războiului pentru independinţă sub drapel, acela nu poate fi cetăţean în puterea listei votate, pentru că votul ar fi în privinţa lui neconstituţional.
Art. 7 din Constituţiune nu permite Camerei legiuitoare de a naturaliza colectiv prin o lege decît numai pe acei izraeliţi cari au servit sub drapel în timpul războiului pentru independenţă.
Prin urmare, naturalizarea dată prin această listă nu poate privi decît pe acei cari au servit sub drapel, iar nu şi pe acei cari din eroare sau prin fraudă sînt trecuţi în listă.
Aşadar, cînd aceşti pretinşi cetăţeni vor fi înscrişi de esemplu în listele electorale, oricine va avea dreptul să conteste pe acei cari n-au servit sub drapel în timpul războiului; şi tribunalele vor fi în drept să-i escludă: întîi, pentru că nu sînt în condiţiunile esenţiale prescrise de legea de faţă; şi al doilea, pentru că legea aceasta în privinţa lor ar fi neconstituţională.
Prin urmare, nu este nici o primejdie dacă s-ar vota lista de faţă chiar aşa cum este; căci prin aceasta nu acoperim nici
fraudele, nici erorile ce s-ar fi comis.
Mai este încă o cestiune care s-ar părea că poate da loc la îndoieli.
Se poate ca în acea listă să fie soldaţi cari au murit înaintea facerei legei de faţă; ei bine, ce efect va avea naturalizarea acordată acelora?
Va avea oare efect în privinţa familiei militarului mort? Nicidecum ; pentru că, după principiele stabilite de Codul nostru civil, naturalisarea tatălui nu trece decît asupra copiilor născuţi în urma naturalizărei. Naturalizarea acestor izrailiţi militari nu poate trece la copiii lor născuţi înainte de împămîntenire.
Dar dacă s-ar interpreta legea de faţă în sensul că calitatea de român trece şi la copiii soldatului izrailit născuţi înaintea votărei acestei legi, atunci am călca principiul stabilit de noi la revizuirea Constituţiunei noastre; ar fi adică a admite că acei soldaţi aveau înainte de a fi naturalizaţi calitatea de român, pe care ei au putut-o transmite la copiii lor, fiindcă ei însuşi o aveau la naşterea acestor copii; atunci ar fi a admite ca noi astăzi nu facem decît să recunoaştem un drept preexistent, să recunoaştem soldatului calitatea de cetăţean pe care el o avea mai dinainte.
Însă aceasta nu ar mai fi naturalizaţiunea, ci ar fi emancipaţiunea, ar fi un ce contra Constituţiunei; am respins cu toţii aceasta cînd am revizuit Constituţiunea.
Aşadar copiii acelor oameni morţi nu pot căpăta nici un drept, cu toate că noi am vota naturalizaţiunea părintelui lor mort. Din aceste puncte de vedere nu este nici o primejdie dacă se va vota această listă, fie ea chiar cu un număr dublu.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X