Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
În numărul nostru penultim am dat părerea unui ziar german asupra ideii de-a ridica România în rangul de regat. Acea părere semăna a rezuma în ea punctul de vedere austriac în cestiunea aceasta. Acum lăsăm să urmeze un articol ce-l aflăm în „Le Nord”, din care rezultă poate atitudinea binevoitoare pe care Rusia ar păzi – o faţă cu acest proiect, deşi ni se dă consiliul de-a nu face pentru o deşartă schimbare de titlu nici un sacrificiu real.
Răspunsul dat în Camera deputaţilor din România de d. Brătianu unui deputat care l-a interpelat în privirea zgomotelor relative la ridicarea României la rangul de regat ne face a crede că „Independance Roumaine” a fost bine informată când, acum vreo cincisprezece zile, anunţa că guvernul are în gând această transformare a principatului. În adevăr, deşi prezidentul Consiliului s-a mărginit a afirma numai „dreptul României ca stat liber de- a da suveranului ei titlul de rege şi chiar de împărat de ar voi”, fără a se esplica asupra intenţiilor guvernului în privirea aceasta, totuşi faptul că n-a opus, nici o dezminţire zgomotului de realizare încurândă a proiectului ce i se atribuie ne-ar autoriza a crede că acest zgomot nu e lipsit de fundament. Această apreciare a tăcerii ministrului o găsim justificată îndealmintrelea, cel puţin într-o măsură oarecare, prin detaliile ce le dă „Neue freie Presse” din Viena asupra convorbirii ce un corespondent al ei din Bucureşti a avut – o cu d. Brătianu acum câteva zile. În această conversaţie prezidentul Consiliului ar fi declarat că „dezvoltarea repede a principatului precum şi puterea împrejurărilor” vor aduce în curând după sine erigerea principatului în regat.
În privirea cestiunii care i s-a pus de cătră corespondent şi i s-a reînnoit în Cameră de cătră interpelator, ministrul s-ar fi esplicat asupra demersurilor cari se zicea că s-ar fi făcut de cătră guvernul român pe lângă cabinetele străine în vederea unei asemenea eventualităţi. El ar fi răspuns că „sancţiunea prealabilă” a puterilor nu e necesară de vreme ce un stat independent e liber de a determina după plac titlul pe care trebuie să-l poarte suveranul ei şi ar fi adaos că nu crede cumcă vreun guvern străin s-ar putea formaliza dacă i s-ar conferi principelui Carol titlul de rege.
Credem că se cade a primi sub toate rezervele povestirea ziarului „Neue freie Presse”, căci asupra unui punct mai cu seamă ea nu poate fi cu totul exactă.
Corespondentul foii vieneze zice că d. Brătianu, răzimându-se pe opinia sa despre inutilitatea unor comunicări prealabile de făcut cabinetelor străine, ar fi adaos că titlul de rege al românilor n-ar putea să atingă mai mult pe vecinii principatului decum a atins titlul de rege al francejilor pe Belgia. E imposibil ca prezidentul Consiliului să fi comis acest anacronism ; el ştie desigur că Belgia n-a fost constituită decât după proclamarea lui Louis – philippe de rege al Franţei. Dacă această observaţie, ce înlătură orice ipoteză de susceptibilitate din partea ţărilor vecine, a fost făcută sub o formă, ori alta, ea se raportă fără îndoială la zgomotul că Austro-Ungaria e ostilă erigerii României în regat pentru că s-ar fi temând ca această transformare să nu redeştepte ideea regatului dacoromân care agita odinioară pe un număr oarecare de reprezentanţi ai partidului, liberal, şi anume, dacă nu ne înşală memoria, pe d. Brătianu însuşi.
În adevăr, nu e mult de când un ziar german vorbea de o „Romania irredenta”, ale cărei aspiraţii, zicea acel ziar, nu e prudent de-a le încuraja, căci ele nu aşteaptă poate decât ocazia de-a se manifesta: se observa totodată că 4/5 ale acelei Românii „neeliberate „ sunt înglobate în Austro-Ungaria. Se ştie în adevăr că Ungaria numără două milioane de români între locuitorii ei şi partea cea mai mare a populaţiei Bucovinei e română. Pe de altă parte un ziar român ce apare în Sibiiu, în Transilvania, încerca în aceeaşi epocă să arate, printr-un articol consacrat cestiunii Dunării, că pretenţiunile Austriei nu sunt decât o nouă demonstraţie a scopurilor tradiţionale ale acestei împărăţii asupra României; acel ziar reamintea că, sub Maria Teresia deja, ministrul Kaunitz căuta a lipi Moldova şi Ţara Românească la Imperiul Habsburgilor şi că la încoronarea împăratului Francisc – iosif I de rege al Ungariei figurau, cu drapelul tricolor al României, armele moldave şi valahiene.
Daca relevăm articolele acestea o facem pentru a esplica cum s-au acreditat în presa română opinia că Austro-Ungaria ar fi opusă creării unui regat român şi cum s-a născut acolo aprehensiunea că adeziunea cabinetului din Viena, dacă se va obţinea, va trebui să se cumpere cu concesiuni importante. Această aprehensiune se manifestă într-un articol recent al „României libere” şi nu e indiferent de-a nota că acest ziar e cel mai răspândit în România. Faţă cu ridicarea eventuală a principatului la rangul de regat „România liberă” esprimă temerea că
„proclamarea acelei măriri iluzorii” nu trebuie să se cumpere prea scump şi conchide astfel: „daca din întâmplare ni s-ar pune condiţia de-a renunţa la apărarea noastră în cestiunea Dunării am trebui să renunţăm cu totul în asemenea împrejurări la mândria de-a ne chema regat”. Constatarea acestei preocupări o aflăm şi în informaţiile române ale „Corespondenţei politice” din Viena, după cari România aşteaptă, înainte de a procede la realizarea proiectului său, ca diferenţele ce există în cestiunea Dunării să fie definitiv înlăturate.
Aparenţa numai a unei corelaţiuni între erigerea principatului în regat şi reglementul cestiunii Dunării ar da desigur loc la multe comentarii în România, căci dacă România, independentă fiind, e liberă cu totul, cum zice d. Brătianu, de-a conferi suveranului ei titlul ce-i convine de-a i-l da, cabinetele străine sunt şi ele absolut libere de-a recunoaşte sau nu noul regat, există deci o parte a cestiunii din punctul de vedere al căreia dispoziţiile cabinetelor nu sunt indiferente; ceea ce zicea „Presa”, organul ministrului de esterne al României, când d, Brătianu petrecea la Berlin şi zvonul public atribuia acestei petreceri transformarea de pe atunci încă a titlului prinţului Carol. Ea zicea că afacerea aceasta e „de interes general, care nu poate fi regulată decât prin Europa întreagă”. Ea adăoga în adevăr că această regulare nu poate forma „obiectul unor disentimente serioase între puteri” ; însă limbajul jurnalelor austro-ungare oficioase la deosebite împrejurări a părut din contra a indica că România va avea să întâmpine la Viena o rezistenţă serioasă, pe care n-ar învinge-o decât cu sacrificii reale. Dac’ ar fi aşa, nu vedem ce consideraţii ar putea să justifice asemenea sacrificii, căci, dacă România a trebuit să se resigneze a face sacrificii considerabile pentru a obţinea recunoaşterea de stat independent în anul trecut, ea a intrat, din ziua în care adeziunea din partea tuturor puterilor a fost un fapt complinit, în deplina posesiune a locului ce i se cuvenea „după atâtea secole de suferinţe şi de lupte”, cum zicea discursul tronului la deschiderea sesiunii legislative actuale. Titlul de rege al României n-ar adăoga, din punct de vedere internaţional, nimic la independenţa statului, independenţă pe care viteaza armată română a cucerit-o pe câmpul de bătălie din Bulgaria la 1877, şi nici înlăuntru n-ar adăoga nimic la autoritatea pe care principele Carol a primit-o prin alegerea liberă prin care românii l-au aclamat acum cincisprezece ani suveran ereditar. Nu voim să zicem că aspiraţiile României de-a deveni regat pe cari le constată d. Brătianu nu sunt cu totul naturale şi nu purced dintr-un sentiment foarte legitim; ne esprimăm numai pur şi simplu părerea că, dacă satisfacerea mai mult sau mai puţin apropiată a lor ar trebui cumpărată cu sacrificii, ar fi raţional şi politic de-a aştepta timpul aplanării dificultăţilor ce mai există astăzi.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII