Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
În şedinţa de vineri a Senatului relativ la interpelarea indirectă făcută de d. Simion Mihălescu asupra lucrării comisiunii de anchetă parlamentară în aşa-numita afacere a rechiziţiilor, d. Manolache Costache a luat cuvîntul pentru. a adresa atît majorităţii acelui Corp cît şi guvernului cîteva observaţiuni cari, a zis oratorul, nu erau o interpelare propriu-zisă. lată observaţiunile d-lui M. Costache:
În Monitorul de la 27 ale curentei, adică de alaltăieri, am văzut reproducîndu-se cuvintele d-lui senator Mihălescu, fost director la Ministerul de Interne. D-v. cunoaşteţi foarte bine că d-sa, cu o bărbăţie de care nu am decît a-i face elogiuri, a venit înaintea Senatului şi nu s-a crezut în drept de a ocupa locul ce i-a încredinţat alegătorii de la Brăila mai nainte de a se face anchetă în afacerea ce poartă denumirea de afacerea Warşawski, ci a cerut ca însuşi Senatul să cerceteze şi să facă lumină deplină. Senatul a numit o comisiune şi, comisiunea făcînd lucrarea sa, s-a trecut la ordinea zilei. După aceasta onor. d. Mihălescu, senator, ia motiv din aceasta, pură trecere la ordinea zilei şi face o denunţare formală în discursul sau că abuzuri s-au oamis, că comisiunea Senatului a lucrat într-un mod precipitat, deci s-ar fi putut descoperi abuzuri din conţinutul dosierelor cari i-au fost încredinţate.
Să vă citesc pasajele cele mai importante ale acestei cuvîntări şi veţi vedea, d-le preşedinte, că este o cestiune care reclamă un răspuns din partea guvernului şi, cred, încă şi o lucrare nouă din partea Senatului.
Noi, ca opoziţiune, nu putem decît a denunţa faptele de cari menţionează d. Mihălescu în cuvîntul său, rămîind ca majoritatea Senatului, care are scrupurile sale, să vie la rîndul ei să-şi facă datoria. Rămîne dar la apreciarea sa, precum şi a guvernului, dacă se cuvine a păzi tăcerea în această afacere.
Iată, d-lor, pasajul din discursul d-lui senator Mihălescu prin care d-sa zice că se constată că s-a luat cară de rechiziţie cu călăraşi, în contra ordinelor date de Ministerul de Interne ca acele care să se ia numai cu bună tocmeală:
„Secretarul general al Ministerului de Interne l-a recomandat la prefecţi ca să-i facă înlesnire să ia care cu bună tocmeală, după cum l-a recomandat d. ministru de externe. Acel d. însă, după ce a văzut asemenea recomandare, s-a crezut sprijinit, el ştie pentru ce, a început să dea ordine autorităţilor comunale cam în acest mod, dacă-mi aduc bine aminte: « Daţi atîtea cară conform ordinului ce trebuie să fi avut ». Acele ordine erau susţinute de comisarii guvernului, ordinele sînt la dosar.
… Atît rapoartele prefecţilor prin cari se constată amestecul întru aceasta a comisarului ministrului de externe cît şi ordinele date de acel d. sînt la dosar.
D-voastră n-aţi voit să cereţi citirea lor etc.”
Prin urmare d. Mihălescu declară că s-au luat cară de rechiziţie cu sila, că au fost abuzuri, că sînt la dosar rapoarte, dar că s-a trecut repede peste ele.
Mai este un alt pasaj, unde tot d. Mihălescu spune că au venit samsari pentru ca să mijlocească să dea carăle de rechiziţie. Şi mai este un al treilea pasaj important unde d. Mihălescu zice: „Eu, d-lor senatori, cred că am rădicat numai un mic colţ al acestei scabroase cestiuni”.
Acest cuvînt poate nu este cunoscut de toţi, da, cuvîntul scabroasă cestiune este sinonim cu scandaloasă cestiune.
Prin urmare onor. d. senator Mihălescu zice: „Am rădicat o parte a vălului ce acoperea această scandaloasă afacere; nu sînt satisfăcut de raportul comisiunii, căci, într-o asemenea gravă cestiune, după mine, s-a trecut cu repeziciune, încît nu-mi rămîne decît să arăt mulţumirile mele d-lui Grăjdănescu, care singur a luat cuvîntul şi astfel a silit banca ministerială se declare că guvernul a încheiat convenţia şi a decis a se da cară de rechiziţie, iar nu secretarul general”.
Ei bine, d-lor, nu avem a ne amesteca în raporturile cari esistă între guvern şi majoritatea Senatului, nu ne aparţine nouă de a critica sau a declara nemulţumirea noastră despre limbagiul ce a ţinut d. Mihălescu; eu unul [î]i voi răspunde d-sale şi ca român şi ca senator că-i sînt foarte recunoscător oricînd denunţă un abuz şi sesizează pe Senat ca să dea o satisfacţiune legitimă acelor strîmbătăţi. Prin urmare mă rezum şi zic: în faţa acestor denunţări formale făcute din partea d-lui Mihălescu, fost funcţionar al statului, în faţa acestor denunţări adresate atît băncei ministeriale cît şi majorităţii Senatului, eu întreb dacă această tăcere din partea guvernului poate satisface morala publică; şi al doilea, dacă însuşi Senatul nu simte necesitate ca să aducă lumină completă în această afacere, lumină care, după afirmările d-lui Mihălescu, comisiunea nu a procurat-o într-un mod satisfăcător; căci d-sa zice că comisiunea nu a rădicat vălul întreg care acopere această afacere. De aceea, d-lor, eu cred că guvernul se va grăbi a răspunde la interpelarea care a făcut-o deja d. Mihălescu şi pe care eu nu fac decît a o reproduce şi a mi-o însuşi chiar, şi întreb dacă Senatul nu simte nevoie a reveni asupra acestei afaceri.
Acestea au fost observaţiile d-lui M. Costache.
D. Stătescu, în cestiune de regulament, a spus că pînă acuma n-a stat în uzurile parlamentare ca un membru al unui Corp legiuitor să adreseze majorităţii o interpelare. D-sa însă declară că n-are nimica de zis dacă Senatul va voi să discute din nou cestiunea pe cale de interpelare şi n-a luat cuvîntul decît pentru a protesta contra imputărilor aduse majorităţii.
D. Câmpineanu zice că d. Mihălescu i-a spus că n-a făcut nici o interpelare; deşi ştie cele ce d. Mihălescu, în privinţa abuzurilor făcute de guvern cu rechiziţiile Warszawski, a afirmat fără a le determina, d. ministru de finanţe cere acuma de la d. M. Costache să denunţe fapte concrete, pentru a putea răspunde guvernul. Dar tocmai aceasta era şi observaţia d-lui M. Costache. D. Mihălescu a denunţat că s-au făcut abuzuri şi că abuzurile acelea s-au făcut d-a dreptul de la Ministerul de Esterne, însă d. Mihălescu nu a determinat abuzurile comise în această scabroasă afacere.
Guvernul nu răspunde atunci d-lui Mihălescu, nu-i cere să determine fapte concrete, ci tace. Senatul din parte-i, după grava denunţare şi observaţie a d-lui Mihălescu asupra raportului comisiei parlamentare, trece curat şi simplu la ordinea zilii. Lucrul dar se face muşama în familie şi cînd un senator din minoritate, pentru onoarea Corpului din care face parte, relevează această procedere necorectă şi care să se dea o satisfacere moralei publice, sau de către majoritate sau de către guvern, atunci din partea majorităţii i se impută că de ce nici un membru din minoritate n-a luat cuvîntul asupra raportului comisiei, deşi acum nu mai e vorba de raport, ci de denunţările ulterioare ale d-lui Mihălescu, iar din partea guvernului i se cere formularea unei interpelări întemeiată pe fapte concrete.
D. general Florescu – constatînd că imputările făcute de d. Mihălescu comisiunii ating maioritatea, care ar trebui să fie mai geloasă de onoarea ei şi să nu primească a trece un lucru aşa de grav numai, cum a zis d. ministru de finanţe, limpezit în familie – a somat majoritatea împreună cu d. Manolache Costache a numi din nou o comisie parlamentară ca să cerceteze abuzurile denunţate de d. Mihălescu, deoarece guvernul persistă a tăcea în această privire.
Cu toate acestea, după repetarea declaraţiei d-lui ministru de finanţe că guvernul nu răspunde decît la interpelări întemeiate pe fapte, d. preşedinte al Senatului a închis incidentul şi a trecut la ordinea zilei.
Ce-i drept, frumoase uzuri şi precedente parlamentare stabileşte maioritatea actuală a maturului corp!
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI