Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Un poco più di luce e intitulată cartea generalului Lamormora şi astfel trebuie să numim şi destăinuirile din şedinţa Senatului de la 25 fevruarie, făcute de marele mucenic canonizat în regulă.
O spunem din capul locului că nici verdictul Senatului, nici ordonanţa de neurmărire a justiţiei nu ni se par suficiente, cea dentîi fiind răsărită. din maniera de spălare reciprocă atît de caracteristică pentru partidul roşu, cea de- a doua fiind viciată prin rămînerea la post a marelui mucenic în timpul cercetării. Elementele de convingere fiind viciate din capul locului, nu ne rămîne decît să înregistrăm lăudabilele încercări cari, recunoscînd existenţa unei vine, se silesc de a o urni pe spatele altora.
Reproducem dar cîteva pasaje din discursul de intrare a d-lui Simion Mihălescu, din care vor răsări cîteva raze pentru ilustrarea afacerii.
În public, prin ziare, s-a reprodus, pe cînd aveam onoare de a dirige Ministeriul de Interne, o scrisoare subscrisă de un străin, dar atestată, de un indigen cu propria sa iscălitură, în care se zicea că directorul Minist[e]rului de Interne a făcut cutare abuzuri! Directorul Ministerului nu era atacat personal ca orice particular ci ca om public. Oricare altul în locul său ar fi dat un comunicat şi ar fi zis : „Iată cum stă afacerea”. Ca funcţionar superior al statului însă, cu credinţa ce trebuie să avem toţi în justiţia ţării, pe dînsa am şi chemat-o oficial şi am rugat-o să cerceteze, fiindcă, am văzut că este o mişelie urzită în contra mea. Justiţia la rîndul său a luat act, a văzut ceea ce este, dar nu mi-a făcut onoarea niciodată să mă cheme să-i dau esplicări, a chemat numai pe acela care produsese scrisoarea în cestiune, afirmînd-o cu propria sa semnătură ca adevărată. Tot ce a cerut acel d[omn], toate investigaţiunile ce a pretins Parchetului să facă acesta le-a făcut; şi rezultatul a fost că Parchetul şi-a format convincţiunea că nu e caz de urmărire contra nimului. În dosarul Parchetului esistă cu toate astea un răspuns al presupusului autor al scrisorii publicate, în care zice că scrisoarea publicată în jurnalele române este reprodusă în sens invers şi cu precugetată adăogire de cuvinte spre a-i răsturna înţelesul! Prin urmare declară de falsă scrisoarea. Un om dar face un fals pe care-l si publică si cu toate acestea Parchetul găseşte că acel om poate fi liber, căci nu e caz de urmărire contra nimului. dacă aceasta este bine făcut nu e treaba mea să judec, precum nu sînt competinte să critic de s-a făcut bine sau nu că Senatul a trecut la ordinea zilei. însă publicul trebuie să ştie că autorul acelei scrisori declară că s-a văzut reprodusă scrisoarea sa în mod fals şi acela care a atestat cu subscrierea sa falsificarea se plimbă pe strade!
Oricare altul în locul său – zicem noi – ar fi fost departe de-a da un comunicat în care să fi zis „aşa stă afacerea”, ci şi-ar fi dat demisia şi ar fi pretins să i se primească, mai ales cînd avuse şi abnegaţiunea de a servi gratis la Ministeriul de Interne. Asemenea servicii gratuite, asemenea generozitate de patriot roşu în vestitul timp al rechiziţiilor bătea la ochi de departe.
Cît despre scrisoarea lui Warszawsky, ea este juridic autentică, căci nu d. Moldoveanu cu iscălitura sa, ci un notar public din Odesa a legalizat traducerea română, încît dubiul generalului Rossiiski că nu-şi aduce aminte de a fost în ea vorba de bani şi negaţiunea d-lui Warszawsky nu sînt suficiente pentru a-i contesta autenticitatea. Deci nu poate fi caz de urmărire contra d-lui Moldoveanu, acoperit pe deplin de semnătura unui notar public, şi marele mucenic n-are nici o cauză de-a releva primblarea pe strade a denunţătorului.
Alte pasaje:
Şi secretarul general al Ministerului de Interne l-a recomandat la prefecţi ca să-i facă, înlesnire să ia care cu bună tocmeală, după cum l-a recomandat d-nu ministru de externe. Acel domn însă, după ce a văzut asemenea recomandare, s-a crezut sprijinit, el ştie pentru ce a început să dea ordine autorităţilor comunale cam în acest mod, dacă-mi aduc bine aminte. „Daţi atîtea care conform ordinului ce trebuie să fi avut”. Acele ordine erau susţinute de comisarii guvernului. Ordinile sînt la dosar.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Atît rapoartele prefecţilor prin care se constată, amestecul într-aceasta a comisarului ministrului de externe, cît şi ordinile date de acest domn sînt la dosar.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Eu, d-lor senatori, cred că, am ridicat numai un mic colţ al vălului care acoperă această scabroasă cestiune.
Va să zică comisarii guvernului sînt de vină şi d. Mihălescu nu ridică decît un mic colţ al vălului care acopere
… scabroasa cestiune.
Atîta e destul deocamdată, căci avem în ele şi recunoaşterea existenţei unei vine şi caracterizarea ei de scabroasă cestiune.
În şedinţa de ieri a Senatului d. Epureanu, recitind denunţările făcute de d. Simeon Mihălescu, au declarat că le consideră ca o adevărată interpelare şi au întrebat dacă ministrul poate să păzească tăcere şi, la caz cînd ministrul ar tăcea, dacă majoritatea Senatului, din respect pentru demnitatea ei, nu s-ar simţi datoare a provoca o nouă anchetă.
D. Epureanu au accentuat că, departe de-a face vreo denunţare, nu pune în vederea Senatului şi a guvernului decît denunţarea făcută de d. Simeon Mihălescu, pînă ieri director al Ministeriului de Interne.
D. ministru Câmpineanu, apoi d-nii Stătescu şi Grădişteanu, au voit a reduce cestiunea la proporţia unei afaceri de regulament, care n-ar învoi d-lui Epureanu de-a face o interpelare către majoritatea Senatului.
Interpelare către majoritatea Senatului! Frumos clenci de formalism advocăţesc.
D. Epureanu a replicat însă că interesul conştiinţei publice şi al demnităţii Senatului e mai presus de o interpretare a regulamentului. în discuţie au intervenit d. general Florescu, care, amintind zdruncinarea populaţiunii noastre rurale, care pururea a suferit cu trecerea oştirilor, s-a silit din nou a demonstra majorităţii că onoarea ei o angajează de a numi o nouă anchetă, care să descopere adevărul în această afacere pe care însuşi d. Mihălescu o numeşte scabroasă.
Cu toate acestea Senatul a închis discuţia.
În comisia pentru luarea în primire a drumurilor de fier s-a numit d-nii Carada (?!), Stătescu şi colonel Arion. Întrebăm în ce calitate s-a numit d. Carada: ca jurist-consult, ca inginer mecanic, ca financiar, ca espert în comptabilitate? Nici o altă calitate decît aceea că e om de casa marelui proroc C.A. Rosetti.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI