Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
La 4/16 iunie, peste cîteva zile aşadar, se va întruni la Berlin Conferenţa suplementară, epilogul marii Conferenţe de pace. întîrzierea ei a provenit desigur de la discuţiile asupra marginelor în cari puterile voiau să îngrădească hotărîrile acestei Conferenţe suplementare. Rusia de exemplu voia ca această discuţie suplimentară să se întinză asupra tuturor punctelor neîndeplinite încă ale Tractatului de la Berlin, părerea opusa însă era ca ea să se mărginească numai la cestiunea frontierei turco-greceşti.
Pînă acum ştim că la 7 iunie d. de Radovitz a prezentat la Paris ministrului de externe al Franţei, d-lui de Freycinet, invitarea la Conferenţă. După propunerea Angliei, toate puterile vor numi, pe lîngă ambasadorul lor, şi cîte un delegat tecnic.
Tot în ziua de 7 iunie principele Reuss, ambasadorul Germaniei la Viena, a prezentat o invitaţie analogă la Ministerul de Esterne de acolo. Austria va fi reprezentată în Conferenţă prin ambasadorul ei de la Berlin, contele Szechenyi, ataşîndu-i-se însă cu consiliari tecnici agentul diplomatic şi consulul general, d. Zwiedinek de Sudenhorst, atît de bine cunoscut Bucureştilor, şi colonelul de stat major baron de Ripp. D. Zwiedinek se bucură de meritatul renume de- a fi un cunoscător escelent al relaţiunilor din Orient în genere, dar îndeosebi are o cunoştinţă specială a raporturilor etnografice şi locale a acelor teritorii asupra cărora va avea a dezbate Conferenţa, de vreme ce a fost mult timp consul imperial la Ianina.
În ziua în care s-au remis din partea Germaniei invitaţiile la Conferenţă regele Greciei au avut convorbiri mai lungi cu d-nii Gladstone, Granville şi Dilke. Regele şi-a esprimat părerea sa de bine asupra schimbării de opiniuni a actualului cabinet englez, căci în martie marchizul Salisbury se esprimase contra pretenţiilor Greciei asupra Ianinei.
Un reprezentant al Turciei nu va lua parte la această Conferinţă. La nota colectivă a puterilor Poarta prepară un răspuns în termeni foarte hotărîtori: sultanul nu va îngădui nici un amestec în afacerile dinlăuntru ale împărăţiei. Tot ce cere Tractatul de la Berlin se va executa, dificultatea greacă şi cea muntenegreană se vor înlătura, însă Turcia să nu fie somată în puncte ce-i sînt defavorabile fără a se fi executat punctele ce-i sînt favorabile şi cari se enumeră anume.
Noi revenim asupra opiniunei emise în coloanele noastre că, fără o serie de principii de drept public, introduse în mod egal şi cu bună-credinţă în toate teritoriile balcanice, împăciuirea nu va fi cu putinţă. Multiplele tendenţe de predominare ar trebui atenuate prin principiul că toate limbile şi toate naţionalităţile sînt în mod egal recunoscute în biserică, în şcoală, în comună şi în ţinut. Pentru a exercita o predominare nestricăcioasă unul din elementele etnice ale Peninsulei ar trebui să fie sau cu mult mai numeros, sau, în fine, cu mult mai cult decît celelalte, ceea ce pîn-acuma nu e. O civilizaţie reală le lipseşte tuturora; încît predominarea se traduce, din partea elementului dominant, în acte de barbarie, din partea celor stăpînite – în acte de rebeliune, cu cît mai naturale cu cît sînt, din nefericire, mai justificate. Astfel o egală incultură, o egală valoare numerică şi o egală slăbiciune face ca fiecare din ele să nu poate învinge momentan decît prin o influenţă străină oarecare, pentru ca la rîndul lui fiece element să fie învins iar printr-un curent de influenţe străine. Cele două influenţe de căpetenie sînt, se-nţelege, cea rusească şi cea austriacă. Orice punct al Peninsulei îl vom atinge cu degetul vom da de aceste două curenturi opuse, deşi ne abţinem, în momente atît de gingaşe ca cele actuale, de-a ne rosti care din ele e mai în avantajul culturei şi înaintării deosebitelor rase ale Peninsulei. Cititorul inteligent îşi va face concluzia singur din o relaţie ce va urma mai la vale şi pe care o reproducem din ziarul „Unirea” din Iaşi.
Macedoromânii, cum se numesc în mod greşit de către cărturarii noştri, tracoromânii, cum ar trebui să se numească în adevăr spre deosebire de dacoromâni – o deosebire îndealtmintrelea foarte mică, accentuată numai în fonologie şi lipsind cu totul din conformaţiunea fizică şi din originea amînduror ramurilor – tracoromânii deci au fost în evul mediu un popor foarte numeros, răspîndit asupra întregei Peninsule Balcanice. Dar lipsa de cultură, căderea repede a regatului româno-bulgar, predominaţiunea unui cler bizantin formalist care prefăcuse biserica nu în şcoală de bune- năravuri şi de convingeri morale, ci într-o şcoală de amăgire a lui Dumnezeu şi a conştiinţei proprie prin formalităţi fetişiste, toate acestea au contribuit de-a amîna deşteptarea lor naţională pînă în zilele noastre.
În ziarul „Unirea” din Iaşi citim, în privirea situaţiei tracoromânilor din Macedonia, următoarele:
Românii Macedoniei sînt obiectul celei mai mari atenţiuni a guvernului austriac, carele, prin orice mijloace precum şi la orice ocazie, caută să-şi cîştige simpatia lor. Astfel, îndată ce se iveşte un conflict între un român şi un grec, consulii austriaci iau partea românului şi-l apără la autorităţile otomane respective. Grecii de altă parte se silesc de a se impune românilor şi a-i convinge că soarta li va fi mai bună sub guvernul din Atena decît sub cel otoman.
Clasele inferioare ale românilor încep a se înclina încîtva cătră Austria, sînt însă contra Greciei.
Clasele mai culte însă resping atît influenţa austriacă cît şi cea elenă. Puţinele şcoli române numără mai fiecare cîte 70 de elevi cel puţin şi locuitorii de primprejur devin cei mai înfocaţi patrioţi. Aşadar ar trebui ca şcolile române să se înmulţească pe cît se va putea mai mult.
Se mai recomandă şi alt mijloc, şi anume înfiinţarea de mai multe consulate române în orăşelele cele mai principale de acolo, numai cît consulii ar trebui să fie români, iar nu negustori greci.
Consulii români ar trebui între altele să-şi deie silinţa cea mai mare de a feri satele româneşti de năvălirile bandelor de hoţi; mijlocul spre a ajunge la acest scop ar fi stăruinţa necurmată a consulilor pe lîngă autorităţile otomane de a urmări asemenea bande cu forţe de ajuns. Bandele, formate cîteodată din 100 pînă la 200 vagabonzi, merg cu îndrăzneala lor pînă a năvăli ziua-n amiaza mare asupra satelor şi a escrie contribuţiuni grele pentru locuitori. Consulii austriaci promit locuitorilor români că, dacă Macedonia va ajunge sub Austria, brigandajul ar înceta imediat. De aici provine dar înclinarea sătenilor români cătră austriaci.
Scrisoarea pretinde chiar că bandele de hoţi din Macedonia ar fi întreţinute de o mare putere. Împrejurarea că bandiţii sînt tot indivizi străini dă loc la aceste supoziţii. Merită a se aminti aici că bandiţii, spre a stoarce şi ultimul ban din punga locuitorilor, iau ca zălog copii din şcoli pentru a căror restituire iau apoi de la părinţi sume enorme,
O cestiune de cea mai mare importanţă amintită în scrisoarea amicului nostru este alianţa româno-albaneză.
Dintre toate popoarele balcanice albanejii şi românii se împacă mai bine unii cu alţii, simpatizează la orice ocazie. Aşa fiind, s- ar putea foarte uşor realiza o alianţă între albaneji şi români. Foloasele pentru ambele popoare ar fi mari.
Se-nţelege de la sine că o solidaritate strînsă între albaneji, turci şi români în partea locului ar fi mijlocul cel mai bun de-a preîntîmpina tendenţele de predominaţiune panbulgare şi panelene, deşi nouă repartiţia teritoriilor după state ne pare un punct mai puţin important decît stabilirea sinceră a unor principii de drept public cari să admită egalitatea pentru dezvoltarea deopotrivă a tuturor elementelor etnice din Peninsulă.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI