Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
„L’Indépendance roumaine” publică, sub titlul Criza latentă, un articol pe care-l reproducem atît pentru faptul pe care-l comunică cît şi pentru reflecţiunile ce le face.
Camerele sînt în ajunul închiderii sesiunii. Mandatarii naţiunii vor merge „să se retrampeze în sînul alegătorilor” (NB: păstrăm espresia aceasta ibridă consacrată nu numai prin uz, ci şi prin ironie) după o campanie parlamentară din cele mai pline de accidente. Miniştrii vor putea să-şi mai vie în fire şi să se ocupe cu mai mult [îngrijire de afacerile resortului lor. Luptele parlamentare o să facă loc intrigelor politice de culisă. Se amăgeşte cel ce crede că în România soarta unui minister e asigurată pentru că Corpurile legiuitoare nu lucrează. Cei mai primejdioşi inimici ai guvernelor şi partizilor sînt la noi neînţelegerile intestine ce se produc în sînul lor chiar. Într-o ţară tînără încă în practica sistemului constituţional, partidele nu s-au putut constitui din punctul de vedere absolut al unor principii nestrămutate. Asta se leagă cu împrejurarea că în România au adoptat oarecari numiri, proprii a însemna partide din alte ţări, fără a-şi da seamă că aceste numiri n-au în România aceeaşi raţiune de a fi. Aiurea ele se reazimă pe tradiţiuni. La noi nu sînt nici pretendenţi de tron (şi dacă sînt, nici nu cutează a-şi afişa pretenţiile lor, pentru c-ar fi ridicoli înaintea opiniei publice), nici particularişti, nici clericali, nici republicani convinşi, nici retrograzi înăspriţi. Prin urmare deosebirile însemnate şi bine definite cari există între partizile altor ţări aici se spălăcesc şi fac loc unor nuanţe cari au primit numiri convenţionale. Ajungă un singur exemplu spre a dovedi aceasta.
Care e principiul liberalilor noştri? Respectul şi dezvoltarea liberală a Constituţiunii noastre. Care e principiul adversarilor lor, a conservatorilor? Respectul şi păstrarea aceleiaşi Constituţiuni. În ce consistă dar deosebirea de principii între cele mai mari două partide din România? Unii vor să meargă mai repede, ceilalţi mai încet. Dar scopul pe care şi unii şi alţii vor să-l atingă este acelaşi. Prin urmare partidele n-ajung la putere c-un program cunoscut de mai nainte de naţiune şi oamenii de stat cari le reprezintă nu caută a cuceri puterea aceasta pentru a aplica ideile a căror purtători de drapel sînt. Sînt la noi economişti de sistemul liberului schimb şi alţii protecţionişti? Oameni de stat cari în politica esterioară să fie unii pentru politică de neintervenţiune, alţii pentru cea de intervenţiune ?
Desigur că nu.
Am putea înmulţi exemplele acestea.
Dar atunci lupta pentru putere, care e conditio sine qua non a regimului parlamentar, se reduce la o luptă între oarecari personalităţi cari au monopolul şi specialitatea de-a şi-o disputa. Împrejurul acestora se grupează o armie întreagă de malcontenţi, de căutători de posturi, oameni fără convingeri, postulanţi de toate soiurile, făcători de treburi.
Cînd un guvern a fost mult timp la putere şi cînd n-a ştiut să transige cu dibăcie c-o infinitate de mici interese, grupul malcontenţilor se măreşte din zi în zi cu toate elementele interesate mai mult ori mai puţin la o schimbare – şi criza se produce. Am voit a recapitula toate adevărurile acestea pentru a dovedi ceea ce am zis mai sus: că ministeriile sînt departe de- a fi la adăpost de atacuri, şi de cădere chiar, numai prin aceea că Adunările nu sînt întrunite. Singura deosebire e că crizele guvernamentale, în loc de-a veni de la Parlament, cum ar şi trebui să fie, se produc pe tăcute, fără ca să fie mai puţin primejdioase.
Paternitatea ideilor de mai sus o reclamăm pentru noi. În polemicele dese asupra titlului de „reacţionari şi retrograzi” cu cari am fost gratificaţi am arătat de atîtea ori că acele epitete erau pur şi simplu copiate din ţări străine şi nu se potriveau deloc nici cu formarea partidelor în ţară, nici cu tendenţele lor.
Cu toate acestea concluziunea că deosebirile ar fi numai nuanţe neînsemnate e greşită. E prea adevărat că în principiile invocate nu e deosebire, dar o asemenea deosebire nu există nici în Anglia, unde programele nu sînt fixe, nu sînt o serie nestrămutată de principii apodictice, ci schimbăcioase după împrejurări, c-un cuvînt sînt programe electorale stabilite anume asupra cestiunilor la ordinea zilei. Deosebirea mare însă între engleji şi noi e că cei dentîi ţin ceea ce promit, noi nu. N-are cineva decît să citească programa de la Mazar Paşa şi va vedea că absolut nici una din făgăduinţe n- a fost ţinută de către guvernul partidului roşu.
Dar deosebirea cea mai mare între conservatorii şi liberalii din România e următoarea. Sub conservatori controlul este cu putinţă în toate afacerile publice pentru că partidul el însuşi se recrutează din oameni capabili de a controla, pentru cari politica e o afacere de conştiinţă, uneori şi de ambiţie; sub aşa-numiţii liberali însă orice control încetează şi se comit lucrurile cele mai nepomenite, pentru că elementele din cari se recrutează roşii sînt de acele pentru cari politica nu este o afacere de onoare sau de ambiţie, ci de pungă. Conservatorii trăiesc din averea lor, deşi fac politică; liberalii trăiesc din politică şi din averea statului; pentru conservatori principiile sînt credinţe mărturisite, pentru liberali pretexte de a ajunge la putere.
Această unică deosebire însă ar fi îndeajuns în orice ţară pentru a crea un abis între două partide. În realitate
„Independenţa Română” nu descrie decît pe roşii şi caută a atribui amînduror partidelor aceleaşi defecte numai pe argumentul că principiile sînt identice. Identitatea de principii însă nu este nicăiri o identitate de partid, precum identitatea de credinţe religioase nu dovedeşte nimic în privirea răutăţii sau bunătăţii unui om. Non idem est si duo dicunt idem.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI