„Niciodată”, din acest singur cuvânt consistă tot apostilul pus de împăratul Germaniei pe demisiunea cancelarului său. În aceeaşi vreme, întruniri de cetăţeni şi meetinguri de partid îl rugară pe principe să nu demisioneze, căci soarta imperiului atârnă încă de persoana sa şi l-au asigurat că-l vor urma fără condiţii şi fără rezervă oriunde cancelariul ar voi să-i ducă.
„Corespondenţa provincială” scrie:
Împăratul n-a primit demisia principelui Bismarck, ci, în unire cu opinia publică, au crezut cumcă puntul cel mai nalt de vedere al deciziunilor sale este de-a concede cancelariului orice uşurare trebuincioasă de afaceri, nu însă de-a se învoi cu retragerea sa reală. Cancelariul a putut avea simţământul penibil că nu mai poate corespunde cu cerinţele istovitoare ale chemării sale în aşa măsură încât să fie mulţămit de sine însuşi şi s-au crezut dator a-şi da demisia; totuşi însă el nu s-a putut sustrage de la cererea împăratului de-a face încă o dată încercarea să-şi reânvioşeze puterile printr-un concediu mai lung. Cancelarul s-a conformat cu dorinţa împăratului şi în punctul ca în vremea concediului său de câteva luni să nu se retragă în mod absolut de la conducerea afacerilor imperiului, ci, după cerere, să-i ajute împăratului cu sfatul său şi să se însărcineze cu contrasemnarea constituţională a edictelor împărăteşti pe cât va fi de trebuinţă. Cancelariul va fi reprezentat: în afacerile interne ale imperiului de d. Hofmann, în cele esterne de d. de Bülow, în administraţia prusiană de d. Camphausen.
Astfel, prin ordin imperial, spusele de mai sus ale foii germane au şi fost publicate. Acest caz de concediu şi de înlocuire are un precedent analog în a. 1872.
Reischrathul au fost încunoştinţat despre aceste dispoziţii prin următoarele şiruri autografe ale principelui:
Am onoarea a vă înştiinţa cu supunere că spre marea mea părere de rău, starea sănătăţii nu mă iartă de-a lua parte la dezbaterile de est timp ale Reischrathului. Pentru reânsănătoşirea mea împăratul a avut graţie de-a-mi da un concediu şi au încuviinţat ca în vremea acestuia să fiu reprezentat în privirea afacerilor curente interne de d. prezident al cancelariei imperiului, în privirea afacerilor esterne de către secretarul de stat d. de Bülow.
Speranţele de pace au scăzut peste noapte asemenea crescutelor ape de munte.
La 11 april st.n. delegaţii muntenegrini au vizitat din nou pe Safet Paşa, care le-a declarat că e peste putinţă ca Turcia să cedeze districtele Micsici, Cucci şi Colasin, pentru că adunarea deputaţilor au respins formal toate cererile privitoare la cesiuni de teritoriu. În aceeaşi zi Senatul mai avea să dezbată cestiunea.
Delegaţii muntenegrini au răspuns că ei vor întreba încă o singură dată (adică alaltaieri vineri) pentru a căpăta un răspuns definitiv şi în caz de refuz vor pleca a doua zi.
În fine, s-a comunicat cabinetelor respective şi răspunsul Înaltei Porţi la protocolul din Londra. Acest răspuns, în forma unei depeşe circulare, spune că Poarta respinge protocolul şi refuză de a dezarma sub condiţiile propuse de Rusia. Pacea atârnă de la modul cum Rusia va primi circulara Turciei.
Faţă cu risipirea speranţelor de pace ziarul rusesc „Golos” scrie:
În caz de-a se reînoi răzbelul între Muntenegru şi Poartă, ceea ce ar fi egal cu refuzul de a realiza protocolul, nu-i va mai rămâne Rusiei alta decât să înainteze cu trupele adunate în marginile Turciei. Poate că-n săptămâna viitoare chiar Europa va avea dovezi clare că Rusia e hotărâtă, de-a ajunge ţinta pentru care trupele ei au fost concentrate la graniţă.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 218