Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Nu avem nici o informaţiune asupra dispozitivului sentinţii din Lipsca: guvernul a făgăduit în Cameră că ni-l va comunica cel mult peste zece zile.
Până atunci vom rezuma părerile „Oficiosului „, treptat, cum se manifestă, asupra acestei cestiuni, pe care noi am numit-o, fără a fi dezminţiţi până acum de evenimente, nodul strousbergian, fatal oracol pentru viitorul ţării.
Convenţia Landau a esistat; cu dânsa s-a slujit avocaţii guvernului român în celelalte instanţe prin care a trecut procesul terminal la Lipsca. Statul nu este proprietar al căilor ferate Roman vârciorova ; înainte de acest proces era cel mult un mandatar al Societăţii Acţionarilor, cu sediul în Berlin; acum chiar acest mandat aleatoriu este judiciarmente anihilat. Este adevărat, precum susţine „Timpul”, că statul român acţionar nu va putea fixa o dividendă ad libitum, chiar în ipoteza cea mai fericită, pentru acţiunile neprezintate la schimb. Ce vreţi, la Berlin sunt două justiţii: una pentru germani, alta pentru români !
Ne rămâne însă un refugiu; pe o cale extraordinară vom accelera amortizarea 6% (Schuldversch reibung ) micşorând
astfel beneficiele de repărţit ca dividendă acţiunilor vechi neprezintate la schimb.
Până la ultimul aliniat mărturisirile „Românului” n-au nevoie de comentarii: ele dovedesc că, vrînd – nevrînd, s-au convins şi oficialii că nu mai merge cu subterfugiile, că opiniunea „ţării libere” s-a alarmat groaznic.
Aşadar, tradusă în mod concret, situaţiunea juridică a statului e următoarea, graţie convenţiunii din martie 1880:
Sediul Societăţii la Berlin; toate încercările guvernanţilor de a-l strămuta în Bucureşti rămase infructuoase ; adunarea generală din noiemvrie trecut nu ne-a produs decât pe Carada costinescu, consilieri, şi pe Calinderu stătescu, directori.
Din aceşti doi din urmă, unul se consolează de infidelitatea limbei lui Goethe, de inflexibila ei hotărâre d’ a nu-i intra în cap, se consolează zicem cu limbele roşii, cu mărunţişurile de aramă, cositor şi ipsos cu care a împodobit cabinetul arheologico-administrativ din Charlottenstrasse ; ceea ce nu pare a satisface deloc pe fostul cârciumar Vitza şi actual director real la Berlin, gratia Hansemamii ; – altul [î ]şi vede de procesele sale particulare pe la Curţile din Craiova şi Bucureşti. Are şi dreptate. Ce ar cântări tot materialul său juridic în administraţiunea tecnică a căilor ferate, care pentru procese plăteşte alţi avocaţi? Administraţia este lăsată dar universalului colonel Fălcoianu, care din când în când [î ]şi reaminteşte de donchişoteştele vremuri când, pe estrada Ateneului, învăţa pe amatori că s-ar coti mai practic şi exact butoaiele reducându-le doagele la orizont ! – Ce timpuri de criză erau pe atunci!
Cât despre consiliarii Carada costinescu [î ]i cunosc cititorii; unul se preumblă la Paris – preumblare gras plătită ; secundul scrie în Bucureşti cai verzi pe pereţi.
Acestea ne erau cunoscute, nu era nevoie să ni le mai confirme „Românul” şi în numărul lui de ieri.
Ne oprim dar puţin asupra alineatului ultim din rezumatul ce făcurăm mai sus. Vă plângeţi, judicioşi financiari, că justiţia Germaniei nu s-a purtat cinstit cu românii, aveţi chiar aerul de a zice: Bage bine de seamă ţara răscumpărărilor de căi ferate, că nu ştie cu cine are a face! Toate bune, dar vă întrebăm: dacă ţinându-vă de convenţiune, dacă făcând sacrificii greu, foarte cu greu de suferit pentru bugetul nostru, şi aţi fost trataţi astfel, ce se va întâmpla când veţi cerca să eludaţi chiar convenţiunea, să nu plătiţi detentorilor de acţiuni primitive nepreschimbate 3 1/2 % şi priorităţilor 8%? Ştim ce se va întâmpla, precedentele şi umilirile de până acum ale guvernanţilor ne-o confirmă: veţi primi ordinul de a le plăti al pari. Această plată nu va produce lichidarea, cinstiţi financiari! Numai când veţi plăti şi cele 44 500 000 6% cu 33 1/3 peste sută, plus un premiu de 2 – 3%, plus, în fine, un provizion gras, veţi obţine această combinaţie. Poate, şi acest poate este natural, ca să cădeţi la învoială cu Landau, cazul cel mai fericit ca să curmaţi neînţelegerea, plătindu-i primitivele al pari şi priorităţile mai ştim cu cât peste sută, însă această combinaţiune, mai repetăm, nu atrage lichidarea. Altminteri ţara va plăti 3 1/2 % şi 8 % în timp de peste 75 ani de acum înainte la nişte acţiuni pe cari nimeni nu le va sili să-şi rădice cursul peste 50%. Iată în definitiv tabloul scurt dar exact al situaţiunii ce ne-aţi creat cu fericita afacere; cât despre cuvântul de lipsiţi de patriotism ce ne adresaţi, el vi se întoarce fără să ne dăm osteneala de a vi ‘l trimite cu poşta: lipsă de patriotism dovedeşte acela care, fiind la cârma statului, ascunde situaţiunea esactă, inducând în eroare opiniunea mandatarilor ţării; patriot e cel ce, cunoscând-o, o studiază din vreme şi caută a-i aduce îndreptări.
Nu păreţi însă a fi de această opiniune, căci încă o manoperă nenorocită vă mai dă şi astăzi pe faţă arama.
Cu ocaziunea dezbaterilor din Camere, anul trecut, vociferaţi – nu găsim altă espresiune mai patriotică – că anuitatea ce se va înscri în bugetul anual nu va fi mai mare de lei 18 857 880, adecă ca şi cea plătibilă sub concesiunea Stroussberg. Pe această bază erau formate şi tabelele de amortisment anexate la proiectul de convenţiune; pe aceste date s-au şi scris atunci nişte broşure de circumstanţă cari recunoşteau oarecum exactitatea calculelor d-lui Sturza.
Nimic însă mai inexact ca promisiunea de astă primăvară, căci iată ce cetim la pag. 12 – 13 din proiectul de buget al datoriei publice pe 1881 -82.
Amortisment, procente, comisioane pentru căile ferate Roman vârciorova pe 1881-82 lei 19 144 280 Aceeaşi anuitate în anul 1880 – 81 lei 18 609 750
Deci anuitatea din 1881 -82 e superioară celor din anii trecuţi cu lei 534 530.
Întrebăm pe d. dr. în matematice Haret – nu am face acelaşi deranjament d-lui Kirilov, un alt apărător al exactităţii calculelor în anul trecut, căci, fiind funcţionar, nu credem că ar avea curajul să se pronunţe altfel astăzi – întrebăm pe eminentul d. Haret dacă ar ajunge şi acum, faţă cu anuitatea de 19 144 280 la aceleaşi rezultate băneşti favorabile statului ca-n anul trecut.
Să nu ni se replice cu justificarea ce o vedem la pag. 3 -4 din acelaşi proiect de buget. Ea este un paliativ din care n-ar rezulta nicicum că în bugetul datoriei publice nu este trecută o anuitate cu lei 286 400 mai mare decât suma fixă de lei 18 857 880 cât se plătea de ţară sub concesia Stroussberg.
La această neexactitate, trecută în proiectul de buget fără sfială, se mai adaugă o călcare de lege mult mai colosală, care într-un stat constituţional c-un regim parlamentar altfel decât la noi ar trage nu ştim unde pe cel ce a făcut-o.
Iată despre ce e vorba.
După convenţia din martie, 20 milioane în 6% nu pot fi puse în circulaţiune decât pentru un scop determinat: îmbunătăţirea trascului şi materialului rulant al căilor ferate. îmbunătăţiri nu am văzut începându-se sau proiectându- se nicicum; un lucru însă am văzut: obligaţiuni cu numerile 237 000 şi 450 000 puse în circulaţie, deşi aceste obligaţiuni, după toate probabilităţile, trebuiau să se găsească încă în Casa statului, iar nu să li se plătească procente şi să se înstrăineze încă de acum un an.
Ce verset ar mai adăuga Strada Doamnei la Cântarea Cântărilor ca să se spele şi de acest necalificabil fapt?
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII