Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
„Românul”, după ce parafrazează pentru a suta oară cu vorbe de dacă rolul ce-l are opoziţia în toate ţările, ajunge a vorbi şi de opoziţia din ţara noastră.
Partida liberală voieşte a face pe deplin educaţiunea politică a ţării… Din contra, organele opoziţiunii de toate nuanţele înfăţişează dezgustătoarea privelişte a unei nemaipomenite lipse de urbanitate, a unei lupte îndîrjite, în care espresiunile cele mai triviale se înlănţuiesc unele cu altele etc.
Va să zică : lecţii de stil şi de urbanitate ! Să fim urbani, dar cu cine?
Cu aceiaşi oameni cari azi, fiind la putere, ne dau lecţii, pe cînd ieri, în opoziţie, insultau tot şi toate, începînd de la capul statului.
Acum cinci ani, pe cînd patrioţii erau în opoziţie, ce fel de educaţiune politică dădeau dumnealor ţării?
Deschidem n-rul „Românului” de la 12 ianuarie 1874, şi aflăm în el următorul prim Bucureşti:
Anunţarăm şi noi, după denunţările ziarului „Democratul” din Ploieşti, că, mulţămită tăcerii curtenitoare a ziarelor, tăcere determinată şi de-o mai bună opiniune decît cea stabilită astăzi asupra aplecărilor unor înalte persoane, s-a suprimat în fine, din averea spitalelor, frumosul şi avutul munte Piatra-Arsă …
Comunicatul (privitor la această afacere) fu nefericit din capul locului; el suferi două publicaţiuni în „Monitor”; în prima nu figurau subsemnăturile d-lor efori; se vede că aceasta nemulţumi foarte pe oarecine, căci a doua zi comunicatul reapăru în ,,Monitor” împreună cu subsemnăturile d-lor efori, cari declarau că d-nia lor au rugat pe Domnitor să ia Piatra-Arsă, că d-nealor an făcut totul, fără ca Domnitorul să ceară sau să refuze ceva, că în fine Piatra-Arsă căzuse numai ca o năpaste în averea Domnitorului.
Este, negreşit, foarte cavalerească o asemenea urmare, de-a lua astfel răspunderea seniorului său. Că se mai găsesc şi astăzi asemenea cavaleri, aceasta nu este de mirare, exemplele cavalereşti fiind molipsitoare; că se mai găsesc însă asemenea seniori, aceasta este ciudat, exemplul neavînd absolut nici un farmec…
Şi ce mai rezultă din ultimul comunicat? Rezultă că Eforia a solicitat în mai multe rînduri de la M. Sa Domnitorul să binevoiască a lua sub patronajul său stabilimentul de la Sinaia şi că acel patronaj nu s-a putut dobîndi decît cu preţul a 1 000 pogoane din Piatra-Arsă.
Dezinteresată şi filantropică patronare !
Mai rezultă încă ceva. Rezultă că colonelul Cretzulescu n-a primit, pentru 2 270 pogoane, din cari 1 233 pădure, decît 46 046 lei, adecă cîte 20 lei pogonul de pădure sau munte.
Iacă. . . un gheşeft !
Daca Eforia n-a pierdut nimic din această afacere a Pietrei-Arse, în tot cazul rău a fost ars răposatul colonel Cretzulescu!
Precum văd şi orbii, Domnul este acuzat, în şirele de mai sus, de-a fi făcut un gheşeft în detrimentul unei fondaţiuni publice sau în detrimentul averii unui om ce murise. Tot Domnul era numit pe atunci agent al d-lui de Bismarck etc. Aceasta în organul principal al opoziţiei de atunci, căci „Nichipercea” şi confratele lui de la „Telegraful” dădeau epitete şi mai graţioase suveranului României. Dar, pe cînd presa roşie făcea educaţia politică a ţării cu atîta urbanitate, cu espresii atît de alese pe cînd vorbea de Domn, ce mai educaţie va fi dat cînd vorbea de alţi muritori de-a doua mînă? Nu-i sfătuim pe cititori să deschiză colecţia „Românului” din 1875 şi 1876. Dar, dacă există vrun Toma necredinciosul care să nu- şi poată închipui decît văzînd cu ochii adîncul degradării stilistice şi morale a acestei tagme de demagogi, îi spunem că caute n-rul „Românului” de la 13 august 1875 pag. 3, unde el va vedea că într-adevăr nu există înjurătură cît de scîrboasă în limba românească pe care onorabilii şi urbanii patrioţi să n-o fi trecut în gazeta d-lor. Noi mărturisim că nu putem comite necuviinţa de-a reproduce cele ce stau acolo.
Şi aceşti oameni fac educaţia politică a poporului! Dar ce mai zice „Românul”?
Cei din opoziţie să caute a lumina naţiunea asupra datoriilor ci în noua fază în care a intrat, asupra muncii ce trebuie să-şi dea pentru a dobîndi şi independenţa economică pe lîngă cea politică.
Aceste lecţii le dăm noi de mult. Cea dîntîi datorie a naţiunii, dacă vrea să se întremeze şi economiceşte şi moraliceşte, e s-arunce pătura de paraziţi de deasupră-i în gunoiul din care a ieşit; să nu aleagă directori de bancă din absolvenţi a patru clase primare, să nu aleagă senator pe autorul mărturisitei scabroase afaceri, să nu facă directori de drum de fier din cărciocari de mîna a treia, c-un cuvînt să nu creeze, prin încurajarea stupidităţii ş-a obrăzniciei, o clasă de consumatori improductivi ai sudorii frunţii ei. Curăţită de pătura de paraziţi, naţia îşi va veni în fire. E drept că bugetul celor două cinstite Academii de la Văcăreşti şi de la Mărcuţa s-ar cam încărca; dar, în orice caz, patrioţii căpătuiţi în aceste două institute nu vor mai costa naţia cîte 24 şi 36 mii de franci de obraz pe an, ci mai ieftior, mai adecuat cu meritele şi capacitatea multora dintre reversibilii şi mucenicii patrioţi.
Cît despre specioasele cercetări economice ale „Românului” ierte-ni-se vorba, dar n-am ajuns în doaga redactorilor acelei gazete, de-a ignora abecedarul economiei politice şi de-a face cu toate astea lecţii de politică comercială d-lui baron de Haymerle.
Abecedarul economicei politici zice însă : Industrie fără protecţie nu se poate înfiinţa.
Protecţie fără putere politică a statului nu se poate exercita.
Puterea politică nu se poate cîştiga decît prin o dezvoltare normală şi sănătoasă a poporului, deci organizînd statul simplu şi în conformitate cu necesităţile lui simple, ieftin – conform cu munca lui ieftină, solid şi statornic – conform cu natura proprietăţii ş-a muncii lui.
Cu sărituri pseudocivilizatorii, cu crearea de locuri mari în care să intre panglicari mici, cu forme goale în locul fondului, cu vorbe late în loc de ştiinţă şi raţionament, cu Costineşti ca surogat pentru Colbert nu se regenerează şi nu se- ntăreşte o naţie.
Cestiunea economică la noi nu e numai o cestiune a mişcării bunurilor; ea e mai adîncă; e socială şi morală. Pentru rezolvarea ei ar trebui un moment de înălţare a inimelor la care să contribuie clasele în adevăr educative ale societăţii, preotul, dascălul, legiuitorul penal, ba chiar psihiatrul.
Căci dacă avem nevoie de ceva e înainte de toate de-a urî neadevărul, ignoranţa lustruită, cupiditatea demagogilor, suficienţa nulităţilor. Trebuie să se înfrîngă odată conspiraţia pe care tot ce e mărginit şi ambiţios, sărac şi leneş, stupid şi invidios au plăsmuit-o prin instinct contra caracterului drept al poporului nostru, în contra bunului său simţ, în contra muncii sale.
Nu ni se zică că şi între roşii sînt patrioţi şi oameni de caracter. Sistemul lor de guvern şi maniera lor de-a vedea sînt o crimă în contra ţării. Cine, după falimentul deplin al politicei lor interne şi esterne, sau nu vede, sau se preface a nu vedea rezultatele e mărginit sau de rea-credinţă. Cu cel mărginit nu există dispută, pentru că nu e-n stare a te pricepe; cu cel de rea- credinţă asemenea nu e dispută, pentru că nu voieşte să te priceapă: stat pro ratione voluntas.
„Românul” deci ar face bine să-şi păstreze lecţiile de urbanitate pentru sine, cînd va fi în opoziţie, căci va avea mare nevoie de ele, mai ales cînd bine-meritatul Orăşanu nu va mai avea slujbă. Atunci nici cenuşa morţilor nu va rămîne neturburată de urbanitatea recunoscută şi medaliată a scrierilor aşa-zise umoristice ale acestui curios geniu. Cît despre noi îndeosebi şi de opoziţie în genere, ştim foarte bine cu cine avem a fi politicoşi şi cu cine nu; şi, dacă Goleştii şi alţi amăgiţi de felul lor n-au avut a întîmpina din parte-ne nici umbra de bănuială, oricari ar fi fost ideile lor politice, nu vom fi tot astfel faţă cu tagma pentru care ideile sînt un pretext de spoliare şi un mijloc de bun trai, faţă cu sistemul demagogic care din politică face o speculă, din sufragiul claselor amăgite o scară de înaintare în economia, nu politică, ci privată, a membrilor societăţii de esploataţie!. . .
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI