Primim de la d. Fleva următoarea scrisoare interesantă:
Domnule redactor,
În revista ziarului „Timpul” de la 30 octomvrie citesc următoarele rînduri:
„Logic vorbind, înţelegem pe roşii, oameni cari n-au nimic, sau săraci, sau scăpătaţi, cari vor să facă avere prin mi jlocul statului. Aşa, de esemplu, d. Fleva este geambaş de cai, arendaş neplatnic a mai multor moşii ale statului, deschide biurou de împămîntenire ş.c.l” .
Vă întreb: La atîta sărăcie de argumente aţi ajuns încît în polemica d-voastră să nu găsiţi alt mijloc de luptă decît acel al personalităţilor? Şi atît de puţin luaţi în serios misiunea ziaristicei şi pe public încît să nu îngrijiţi măcar a vă asi gura de exactitatea informaţiunilor d-voastră cînd voiţi a ataca personal pe cineva?
Ziceţi că sînt sărac; dar de cînd sărăcia este ea oare o crimă sau o ruşine? Şi, dacă sînt sărac, păgubit-am cu vreun ban pe cineva? Şi care partid, în cel roşiu sau în cel conservator, se găseşte mai mult acea sărăcie poleită cu averea altuia?
Mă faceţi geambaş de cai. Atîta oroare vă face d-voastră acest nobil animal încît să consideraţi ca un viţiu această pasiune, care în toate ţările este considerată ca folositoare?
„Sînt arendaş neplătitor a mai multor moşii ale statului”. De ce nu arătaţi, vă rog, atît acele moşii şi m ai ales sumele ce datoresc? dacă v- aţi fi dat osteneala a cerceta registrele publice de la Administraţiunea domeniilor, aţi fi văzut că moşiile cele multe ce ţiu cu arendă se reduc la moşia Căldăraru, cu 14 000 lei pe an, moşie în care foştii arendaşi s-au ruinat şi în care, cu toate piedicele ce am avut şi eu, totuşi mă găsesc la zi cu plata cîştigurilor. Consultînd aceste registre aţi fi putut constata asemenea în care partidă se găsesc mai mulţi păsuiţi în paguba statului, între nobilii conservatori sau între mojicii radicali.
Cît despre afirmarea d-voastră că am deschis un biurou de împămîntenire, insinuînd că aş putea face un trafic din datoria mea de mandatar al ţării, eu stimez prea mult pe concetăţenii mei ca să bănuiesc că s-ar găsi în orice partidă un român cu suflet atît de jos şi vă desfid să citaţi o singură persoană care să fi îndrăznit a se prezenta la mine cu asemenea propuneri.
Îmi place a crede, d-le redactor, că cel puţin în astă ocaziune nu veţi împinge sentimentul nedreptăţei d-voastră către mine pînă a refuza publicarea acestor rînduri în cel dîntîi număr al ziarului d-voastră.
Primiţi asigurarea consideraţiunii mele,
2 noiemvrie 1879
Nicolae Fleva
Părîndu-ne bine deocamdată că, deşi d. Fleva pierde cu moşia statului Căldăraru, totuşi n egustoria de cai ridică pagubele acestea, cari se traduc într-un folos net al statului, lăsăm de-o parte toate dilemele psihologice şi întrebările pe cari d. Fleva şi le pune, căci a răspunde la ele ar însemna a ne substitui proorocilor partidului roşu şi a uzurpa drepturile cîştigate ca învăţător al partidului de către d. C. A. Rosetti.
O singură observaţie: Biuroul de împămîntenire i-l atribuie d[-lui] N. Fleva nu noi, ci „Ştafeta” din Iaşi.
Primo: „Ştafeta” ca organ liberal şi guvernamental, ni se păr ea că nu va putea aduce o calomnie asupra unui deputat asemenea liberal şi guvernamental;
Secundo: „Ştafeta”, ca organ special evreiesc, era în stare de a fi bine informată.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X