[„«PSEUDO – ROMÂNUL » ÎN «SEMIBARBARIA » LUI…”] – de Mihai Eminescu [25 octombrie 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

„Pseudo – românul „ în „semibarbaria „ lui are, se ‘nţelege, defectul acestei stări intelectuale; nu e în stare a pricepe termenii tecnici cu cari operează şi-i întrebuinţează pe dos. Am arătat în unul din numerile trecute cauzele cari ne fac a stabili, pentru epoca din urmă a istoriei ţărilor noastre, că e o stare de semibarbarie de o sută de ori mai rea decât barbaria adevărată, şi, se ‘nţelege, fără proporţie de rea faţă de civilizaţia adevărată.

„Pseudo – românul „, care nu cunoaşte termenul „semibarbar „ şi nu-i ştie însemnătatea, dă următorul înţeles cuvintelor noastre:

Poporul (spun conservatorii) au făcut un pas spre progres: din barbar acum 50 – 60 de ani, a devenit semibarbar, adică pe jumătate barbar, pe jumătate civilizat.

Acest pas făcut spre civilizaţiune – şi aci vorbim în teza pretinşilor conservatori – în loc de a, fi un bine, căci lumea – ntreagă spre civilizare merge, la civilizare ţinteşte şi-şi încoardă toate puterile spre a ajunge, e un rău mare, e nefericirea poporului român.

Asemenea afirmări nu se discută.

Hotărît că nu se discută ceea ce zice „Românul”, de vreme ce nici am zis, nici am putut afirma vreodată platitudinea că semibarbaria e un pas spre progres, spre civilizaţie, că e o jumătate de civilizaţie.

Niciodată. Semibarbaria e o stare de degradare, un regres, este corumperea unui popor primitiv prin viciile unei civilizaţii străine.

Un popor barbar e bunăoară religios. Civilizarea lui religioasă adevărată vine atunci când, prin progresul lent al propriei sale maniere de-a vedea în materii religioase, credinţele formale, adesea superstiţioase, se schimbă în convingeri morale. Dar când el admite de la alt popor numai ştergerea credinţei formale, fără a o înlocui prin convingerea morală şi religioasă, el rămâne şi fără una şi fără alta; are numai răul civilizaţiei şi răul barbariei, e semibarbar.

Un popor barbar îşi are industria lui de casă, meseriile lui, activitatea lui economică sănătoasă, deşi primitivă poate. Când el, în loc de a da dezvoltare propriei sale munci, cumpără obiectele gata de la străini, fără a învăţa cum să devie el însuşi în stare de-a le produce, e semibarbar.

Civilizaţia adevărată a unui popor consistă nu în adoptarea cu deridicata de legi, forme, instituţii, etichete, haine străine. Ea consistă în dezvoltarea naturală, organică a propriilor puteri, a propriilor facultăţi ale sale. Nu există o civilizaţie umană generală, accesibilă tuturor oamenilor în acelaş grad şi în acelaş chip, ci fiecare popor ]î]şi are civilizaţia sa proprie, deşi în ea intră o mulţime de elemente comune şi altor popoare.

Există deci o civilizaţie franceză, una engleză, una germană, una italiană. Nu există însă o civilizaţie română şi, dacă sunt începuturi, ele sunt cu totul individuale şi n-au a face nimic cu dezvoltarea generală a lucrurilor.

Trecerea adevărată nu e de la barbarie la semibarbarie, căci asta e o trecere spre rău, ci de la barbarie la civilizaţia adevărată. Semibarbaria nu este o stare, organică sau necesară, ci e o boală, un regres, o stare de slăbiciune şi de mizerie. Dacă pe acest pământ va exista vrodată o civilizaţie adevărată va fi aceea ce va răsări din elementele civilizatorii vechi. Nu de greco – bulgara subţire şi nazalizată a secolului fanarioţilor se va lega progresul limbei noastre, ci de începuturile sănătoase ale unui Urechi sau Miron Costin; nu de traducerea de legi străine atârnă civilizaţia juridică, ci de perfecţionarea şi completarea vechilor şi propriilor începuturi de legislaţiune şi viaţă juridică. Din rădăcini proprii, în adâncime proprii, răsare civilizaţia adevărată a unui popor barbar; nu din maimuţarea obiceielor străine, limbelor străine, instituţiunilor străine.

Poate că popoarele slave ale nordului şi mijlocului Germaniei sunt mai civilizate „ca oameni” decum erau în starea primitivă; dar ele nu mai sunt slave; au pierit în poporul a cărui civilizaţie au primit-o. Populaţiile tatare ale Rusiei sunt mai civilizate ca „oameni” azi decât sub hanii lor. Dar nu mai sunt tatare; ele au pierit ca existenţă proprie din momentul în care au primit modul de-a fi al unui alt popor.

Semibarbaria nu este dar un progres, ci un regres din punctul de vedere naţional şi politic.

„Românul” mai pretinde că barbaria actuală ne-a dus în aşa scurt timp la independenţă şi la regat, la libertate şi la conştiinţa de sine, la progres şi la avere.

Iată lucruri ce le tăgăduim.

Pro forma independenţi, plătim un tribut de sute de ori mai mare decât cel vechi; libertatea populaţiunilor noastre este, după date statistice autentice, sinonimă cu libertatea de-a muri de mizerie; progresul şi averea se află în realitate nu la elementul care etnic şi istoric e singurul element în adevăr românesc, ci la… românii „Românului”, la acea pătură superpusă de populaţie străină incapabilă de-a pricepe poporul nostru, incapabilă de a-l iubi.

Barbarie şi civilizaţie stau laolaltă în raportul în care stă ghinda stejarului cu rădăcinele, trunchiul, creşterea ulterioară.

Semibarbaria e altceva, e o boală produsă prin mediu străin, decrepitudinea ce s-ar produce plantând un stejar la loc băltos şi mlăştinos şi supunându ‘l la regimul salciei comune. Ei, nici salcia pom, nici Caradalele români.

Deci orice civilizaţie adevărată nu poate consista decât într-o parţială întoarcere la trecut, la elementele lui bune, sănătoase, proprii de dezvoltare.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.