Şi zi glorie, mărire, neatîrnare, strălucite foloase materiale şi morale, o nouă eră economică erau ascunse în răscumpărare?
Cîtă cheltuială de fraze din partea confraţilor roşii spre a ascunde ceea ce acum s-arată făţiş, că domiciliul juridic al Societăţii, va să zică supunerea sub jurisdicţiunea germană, era punctul cardinal împrejurul căruia tratau de un an de zile, încoronaţi cu cel mai deplin nesucces. Aşadar opoziţia care a spus pe toate tonurile că partea juridică a transacţiei este o adevărată aservire a avut dreptate, iar „Românul” care vedea toate în colori trandafirii spunea cu deplină ştiinţă – contrariul.
Pentru a arăta din nou cită greutate s-a pus din partea consiliului de supraveghiare a societăţii tocmai pe partea juridică, reproducem din nou notiţa din „Berliner Borsenzeitung” care, după cît ştim din sorginţi cu totul sigure, e în cazul acesta foarte bine informată. Iată acea no tiţă publicată acum cinci zile în foaia de biursă din Berlin.
Deja ieri am arătat exact că cestiunea căilor ferate române stă aşa după cum se va înţelege amendamentul primit. (Amendamentul Ferechide ce propune strămutarea sediului societăţii la Bucureşti.)
Ieri seară şi azi dimineaţă au sosit în Berlin numeroase lămuriri cari fac a presupune că adunarea legiuitoare scoposeşte cu acel amendament o strămutare imediată a domiciliului. În asemenea caz acel amendament e a se considera ca o respingere a întregei convenţiuni. După cum reiese din depeşile telegrafice ale n-rului nostru de astăzi cele două persoane cu cari tratările s-au urmat aci au făcut încă o dată arătare telegrafică la Bucureşti că un asemenea amendament Îl consideră ca egal cu respingerea şi că , în asemenea caz, în genere nu vor mai supune discuţiunii adunării generale convenţia de răscumpărare, adecă s-a întîmplat tocmai ceea ce am spus noi ieri. Am menţionat deja că tocmai cestiunea aceasta a domiciliului formează de un an de zile punctul prin cipal, împrejurul căruia să-nvîrtesc toate tratările şi că ministerul român e pe deplin în clar asupra gravităţii unei schimbări în acest punct. Ministrul Sturza, care a purtat cele din urmă tratări aci, la urma urmelor s-a unit cu totul cu maniera de a vedea, de aci şi a declarat că el şi cu ministerul întreg va sta sau va cădea, după cum se va primi convenţiunea stabilită aci.
Iată dar ce zice „Berliner-Borsenzeitung”.
Aşadar stabilindu-se că domiciliul juridic al societăţii să fie la Bucureşti, iar nu su b juridicţiune germană, convenţia se consideră din partea acţionarilor ca respinsă, ba consiliul de supraveghere nici nu va mai supune-o măcar de acuma înainte discuţiei adunării.
De ce aceasta?
De un an de zile cestiunea domiciliului societăţii e punctul împrejurul căruia se-nvîrtesc toate tractările şi ministerul ştie, e pe deplin în clar că acţionarii privesc convenţia ca respinsă din momentul în care sediul s-ar stabili să fie la Bucureşti.
Mai mult încă.
D. Sturza s-a unit cu părerea că sediul are să f ie la Berlin. Dar nu numai atît. Tot ministeriul s-a unit cu aceasta şi tot ministeriul va cădea, dacă Parlamentul român ar hotărî ca sediul să fie la Bucureşti.
Iată glorie, mărire şi neatîrnare. În momentul în care Adunarea legiuitoare şi-ar lua libertatea de-a schimba o virgulă din concesie, ea se consideră în Berlin ca respinsă şi ministeriul a luat faţă cu acţionarii obligaţiunea de-a cădea.
Dar să lăsăm partea aceasta a cestiunii, care stă deja îndestul de rău pentru roşii şi vorbeşte lămurit prin ea însăşi ca o vie acuzare a politicei lor financiare, şi să venim la altă parte.
„Românul” în numărul său de miercuri, 28 noiemvrie, are cutezarea de-a pune în paralelă convenţiile de răscumpărare, proiectate de partidul conservator cu proiectul de convenţie al roşiilor.
Argumentul de căpetenie în favorul proiectelor de convenţie ale conservatorilor, argument care trebuie să convingă chiar pe un cititor al „Românului”, oricît de tîrzior la judecată ar fi, e că proiectele de convenţie ale conservatorilor n-au fost primite de acţionari, căci erau nefavorabile intereselor lor, ba aceştia au preferat, în loc de-a primi răscumpărarea, de-a se împrumuta cu 60 milioane obligaţiuni.
Şi cu toate că Germania era pe atunci tot atît de puternică ca şi azi, cabinetul Catar giu n-au căzut, deşi „Românul” îl poreclea ieşit din lovirea de picior a d-lui de Badowitz.
Dar oare de ce acţionarii germani au găsit că proiectele de răscumpărare ale cabinetului conservator sînt în defavorul lor şi nu le-au primit?
Într-adevăr există două proiecte de convenţiuni: una de răscumpărare parţială cu data de 12/24: iunie 1875, alta de răscumpărare integrală din decemvrie 1875.
Să luăm dar cîteva articole din convenţia din iunie pentru a arăta radicala deosebire de ideile cari au dictat-o.
Art. 1. Societatea acţionarilor căilor ferate române, împrumutînd bani pentru a întîmpina cheltuielile reclamate pentru terminarea liniilor ce i-au fost concedate, guvernul român spre a-i înlesni plata acelor bani va pune la dispoziţiunea sa suma de 57 785 00 0 franci în condiţiunile stipulate mai jos
(urmează modalităţile emisiunei titlurilor statului pînă la art. 3 inclusiv).
Art. 4. Plata sumei prevăzute la art. 1 va fi pentru guvernul român o plată anticipată de 60 000 000 franci asupra capitalului ce ar fi trebuit să ia asupra-şi, spre a obţine, conform § 25 din concesiunea primitivă din 21 noiemvrie (3 decemvrie) 1868, cesiunea tuturor drepturilor rezultînd pentru societate din aceea concesiune.
Art. 5. Fondul de construcţiune fixat prin articolul 12 din convenţiunea din 2/14 fevruarie 1873, la suma de 248 130 000 franci se reduce de la 1 iulie 1875 la suma de 188 130 000 franci care de aci înainte va fi singura recunoscută de guvern ca fond de construcţiune.
Art. 6.În cazul cînd guvernul ar voi să completeze răscumpărarea, el nu va avea să ia în socoteala sa decît suma de franci 188 130 000 prevăzută la art. precedent scăzîndu-se încă din acest fond de construcţiune, singur recunoscut, suma amortizată deja de la 1 iulie 1871.
Art. 7. Garanţia anuală, fixată de art. 11 al convenţiunii din 2/14 fevruarie 1872 la 18 609 750 franci, se va reduce de la 1 iulie 1875 la suma maximum de 14 109 750 socotit 7 1/2% asupra fondului de construcţiune din care s-a plătit prin anticipare 60 000 000 franci.
În articolul următor: se garantează statului orice prisos întreg peste 14 milioane pînă la 18 milioane şi o parte proporţionat cu 60 milioane, cînd venitul ar trece peste 18 milioane.
Art. 9. Partea de amortizare de una la mie prevăzută la nr. 4al§ 16 din concesiunea pri mitivă din 21 noiembrie (3 decemvrie) 1868 nu se va mai lua de societate, de la 1 iulie 1875 asupra veniturilor brute ale întreprinderii, decît potrivit cu fondul de construcţiune redus prin articolul 4 al prezentei convenţiuni la suma de franci 188 130 000. După stingerea acestui capital guvernul român va deveni singur proprietar a tuturor liniilor concedate prin convenţiunea din 21 noiemvrie (3 decemvrie) 1868 fără a mai recunoaşte nici una din sarcinile ce ar mai putea fi asupra acestor linii sub orice titlu ar fi.
Acest art. 9 reduce convenţia primitivă a d-lui Brătianu de la 90 la 60 de ani, reduce capitalul de la suma fabuloasă dată lui Strousberg de 2 miliarde şi 217 milioane la ţifra de 188 milioane, nu recunoaşte absolut nici o datorie şi nici o sar cină a societăţii, rezervă expres dreptul statului de a răscumpăra căile după 30 ani, e o răscumpărare parţială în toată puterea cuvîntului.
Art. 11 şi 12 ai acestei convenţiuni stabilesc în fine că toate cheltuielele de orice natură şi toate pretenţiunile cari ar rezulta din această operaţiune privesc exclusiv pe societate.
Şi o asemenea convenţie „Românul” şi d. Boerescu au elasticitatea de a o compara cu convenţiunea d-lui Sturza!
Dar vom veni la proiectul de răscumpărare integrală a guvernului conserva tor, proiect aflat asemenea neadmisibil de către societatea acţionarilor şi vom veda ce rezultă şi din acela.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X