Totdauna înaintea unui vot economicos sau a unor discuţii economicoase guvernul se-nblînzeşte, iar ziarele lui foiesc de făgăduinţe. Acum, cînd crapă lemnile şi pietrile de ger, „Românul’ încălzeşte sufletele tremurătorilor contribuabili arătînd ce admirabilă situaţiune (mincinoasă) financiară e aceea a guvernului roşu şi ce multe proiecte minunate pentru a fe rici naţia va vota marele partid naţionale-liberale in majorem Romaniae gloriam.
De cîte ori vedem pe marii magistri ai partidului fanariot făgăduind şi iar făgăduind ne vine în minte capitolul lui
Ma<c>chiavelli asupra cestiunii dacă un principe, în cazul nostru oamenii politici, se cade sau nu să-şi ţie cuvîntul.
Ilustrul prozator al sutei a şasesprezecea spune că, o data ajunşi la putere, bărbaţii politici n-au nevoie să se ţie de cuvînt şi nu le va lipsi nicicînd un pretext de a îmbrobodi şi înfrumuseţ a călcarea făgăduinţei lor. Trebuie însă să fii meşter, urmează scriitorul italian, în arta de a îmbrobodi calitatea vicleniei, în meşteşugul de a o ascunde şi masca. Oamenii sînt atît de mărginiţi şi atîrnă atît de mult de presiunea momentului încît acela care voieşte să-i tragă pe sfoară află totdauna oameni cari să se lase a fi înşelaţi. Din vremea lui autorul citează pe papa Alexandru VI (Borgia), noi, din vremea noastră, cităm pe d-nii Rosetti-Brătianu. Acel papă n-a făcut nimic alta decît să-nşele, ba nici a gîndit vrodată la altceva decît la amăgire şi cu toate acestea s-au găsit pururea oameni cari s-au lăsat a fi înşelaţi de el. Nicicînd un om n-a avut o mai mare dibăcie de-a asigura dezgheţat şi de-a făgădui cu mari jurăminte ceea ce nicicînd n-a ţinut. Totuşi au izbutit în toate planurile şi intrigile lui după dorinţă pentru că cunoştea lumea din partea aceasta a ei. Oamenii politici nu trebuie să aibă virtuţi, ci numai aparenţa lor. E foarte primejdios de-a fi pururea onest; însă părea evlavios, de bună-credinţă, uman, cu frica de Dumnezeu, onest, a părea toate acestea e foarte folositor. Omul politic nu trebuie să observe totdeauua ceea ce în ochii oamenilor e virtuos ; adesea pentru a se mănţinea la locul lui trebuie să înfrîngă buna-credinţă, iubirea de oameni, umanitatea, religia. Cată însă să se păzească ca nicicînd să nu iasă din gura lui o vorbă care să nu fie mărturisirea celor cinci virtuţi pomenite mai sus. Tot ce iese din gura lui trebuie să respire milă, bună-credinţă, umanitate, onestit ate, evlavie. Nimic însă nu e mai necesar decît aparenţa acestor virtuţi. Căci oamenii judecă mai mult după ochi decît după bunul-simţ. Toţi au ochi deschişi, puţini dreaptă judecată. Toţi văd ceea ce pai a fi, puţini oblicesc cum eşti. Mulţimea e totdeaun a cu aparenţele şi cu succesul. Toată lumea e plină de plebe, iar cei puţini, cari sînt mai cu minţi, nu ajung să vorbească şi ei decît atunci cînd mulţimea, care în sine nu are nicicînd putere, nu mai are încotro şi simte nevoie de un sprijin.
Această mică lecţie din Ma<c>chiavelli ni s-a părut necesară pentru că zilele n-au intrat în Bac şi făgăduinţele au rămas şi azi tot atît de ieftine ca-nainte de-o mie de ani.
Aşadar făgăduiţi d-nilor roşii, jură-te d-le Brătiene, vorbiţi strîmb mari oameni ai ortale i, totdeauna se vor găsi oameni cari să se lase amăgiţi, iar de cei puţini cari nu se lasă poate să nu vă pese. Autoritatea puterii pe care o aveţi în mînă, miile de interese mari şi mici care sînt strîns unite cu posesiunea autorităţii statului vă garant ează că mulţi oameni sînt lacomi după pretextul de-a vă urma şi de-a fi părtaşi cu d-voastră la exploatarea ţării. Daţi-le aceste pretexte şi vor fi pururea bucuroşi de-a vă urma. Mundus vult decipi, ergo decipiatur. Lumea voieşte, e setoasă de-a fi înşelată, înşelaţi-o dar!
*
„Binele public” vesteşte că joi, la 8 ore seara, s-a ţinut în sala de la Grand Hôtel du Boulevard o întrunire la care au luat parte diferiţi alegători din toate colegiile electorale ale Capitalei cu scopul de-a se constitui o partidă cu principii naţionale şi sincer liberale, cu totul deosebită de partida aşa zisă „naţionale-liberale” care se află la putere.
După citirea programei, care indica cuvintele pentru cari e necesară formarea şi organizarea unei partide de liberali oneşti cu sentimente într-adevăr patriotice şi cu principii sincer liberale, d. G. Vernescu a recapitulat într-un discurs evenimentele prin care am trecut de trei ani încoace, paguba şi umilinţa la cari am fost continuu espuşi sub conducerea celor doi bărbaţi influinţi de la putere. Dumneasa a atins mai toate cestiunile de căpetenie interne şi externe cari s-au rezolvat fără ştirea şi peste voia ţării, a demonstrat cît de rea şi cît de periculoasă e sistema înstrăinării ce se practică astăzi şi a dezvoltat punctele principale din programă.
După aceea Adunarea a ales un comitet de 23 membri şi pe d. Vernescu ca preşedinte al acestuia. Comitetul e însărcinat cu organizările ulterioare.
Felicităm formarea şi organizarea unui partid liberal care să nu fie condus de princip iile mac<c>hiavellice ale roşiilor. Partide cari urmăresc cu sinceritate realizarea ideilor lor, partidele pentru cari principiile nu sînt numai pretexte şi fraze pentru a amăgi lumea vor fi totdeuna folositoare. Ceea ce se cere însă de la ele în mod absol ut e ca să rămîie pururea credincioase lor înşile, să nu se abată de la calea ce şi-au prescris-o, pentru ca alegătorii şi poporul în genere să ştie cu cine are a face, să ştie cu certitudine valoarea cifrei nouă pe care-o admit în socotelile lor politice. Părerea noastră este că nici un partid onest, oricare ar fi principiile lui, nu e nefolositor ţării. Principii greşite de ex. pe mîna unor oameni oneşti sînt mai folositoare decît principii foarte bune în mînele unor panglicari. Căci adevărul într-un stat nu stă pe atîta în idei, pre cît în caracter şi sîmburul moral, seriozitatea de caracter şi de aspiraţiune formează adevărata greutate a unui grup de oameni politici, nu bruma de idei culese de prin cărţi. C-un om care doreşte binele statului şi numai pe acesta poţi discuta, c-un om însă pentru care binele statului e numai un pretext, iar binele lui propriu ţinta adevărată nu există discuţie, căci cu apetitul nu se discută decît punîndu-i înainte perspectiva de-a-l îndestula şi mai bine.
*
În şedinţa de ieri a Camerii majoritatea guvernamentală, crezînd că e încă la ordinea zilei cestiunea evreilor, care creea deosebiţilor membri ai opoziţiei o atitudine escepţională prin împrejurarea că nu era o cestiune de partid, a ales pe d. Carp în comisiunea bugetară cu 67 voturi din 69 votanţi, căci opoziţia a votat cu bile albe.
La acest act, prin care d-nii Costinescu, Serurie şi Pătărlăgeanu avuseseră înalta bună voinţă de-a-şi esprima încrederea în d. Carp, deputatul colegiului I de Vaslui a răspuns prin o demisie netă, motivată astfel:
Domnilor,
Vă mulţumesc pentru încrederea ce mi-aţi arătat alegîndu-mă în comisiunea bugetară; însă vă rog să mă dezlegaţi de această sarcină, pe care nu pot să o primesc; şi iată motivele pentru, care nu pot.
Aceste motive sînt aceleaşi cari în alte ocaziuni au făcut pe mai mulţi membri din minoritate de a nu primi ca numele lor să figureze în comisiunile numite de majoritate. Atunci am fost acuzaţi, dacă nu mă înşel, de d. Dimancea şi de d. Câmpineanu, membri ai majorităţii, că noi dovedim prin aceasta că sîntem o opoziţiune sistema tică şi că înşine ne dezbrăcăm de dreptul de control ce opoziţiunea trebuie să esercite asupra actelor majorităţii şi ale guvernului.
Aşa a fost ni se pare argumentaţiunea majorităţii şi ea ar avea temei dacă majoritatea ar fi păstrat, în diferite asemenea ocaziuni, uzul parlamentar, aşa cum se practică în toate ţările constituţionale din lume.
E adevărat că opoziţiunea trebuie să eserciteze controlul său asupra faptelor majorităţii şi ale guvernului, însă atunci trebuie ca opoziţiunea să o facă ca atare, iar nu fiecare membrii individual. Şi cum ajungem la acest scop? În mod foarte limpede şi uşor: Majoritatea se adresează la minoritate şi-i cere să delege un reprezentant care să figureze în cutare sau cu tare comisiune şi atunci acel care este ales nu este alesul majorităţii, ci e delegatul minorităţii, care vine în numele ei să esercite controlul pe care dv. cereţi să-l aplicăm noi. Ei bine, niciodată acest uz, constant în toate parlamentele lumii, nu a f ost urmat de majoritatea noastră. La diferitele alegeri de comisiuni ori nu s-a ales nimeni din minoritate sau, dacă s-a ales, a fost în urma designaţiunii benevole a majorităţii, încît aţi pus pe membrul ales din minoritate în poziţiune de a se crede de către cineva că el a fost ales numai pentru că majoritatea l-a crezut mai apropiat de dînsa. Ei bine, o asemenea situaţiune, ca membru, din minoritate, eu nu, pot să o primesc, precum n-au primit-o nici colegii mei în alte ocaziuni.
Dacă am primit a fi mem bru în comisiunea de indigenat este pentru că în cestiunea evreilor eu am fost cu totul de altă părere de a celoralţi membri din minoritate şi prin urmare aveam libertatea acţiunii în această cestiune În celealte cestiuni însă sînt unit în idei cu, minoritatea şi de aceea vă rog ca pe viitor să nu mai alegeţi membri din minoritate în comisiunile ce alegeţi, sau, dacă voiţi să alegeţi, atunci vă rugăm şi cred că exprim opiniunea întregei minorităţi să ne întrebaţi şi pe noi care e persoana ce delegăm şi prin urmare autorizată de a vorbi în numele minorităţii.
Aceste puţine cuvinte au dat ocazie la o adevărată furtună într-un pahar cu apă.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X, Pag. 406