Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
În Iaşi a apărut un nou ziar cotidian, precum se vede al fracţiunii, intitulat „Mişcarea naţională”. Primul articol e un fel de program sau o reamintire de program, din care estragem următoarele:
Noi independenţii am fi fericiţi dacă din această anarhie de idei ar răsări în viitor o mai bună doctrină în politica noastră de stat pentru toate partidele ţărei, fără distincţiune. Am dori să se înţeleagă, în fine, şi de liberali şi de conservatori că un stat mic cum este al nostru nu se poate susţine între statele vii ale Europei dacă, nu are o politică sinceră naţionalistă şi dacă în practică nu întrebuinţează buna-credinţă şi onestitatea.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Trebuie să ne alegem o cale hotărîtă şi corectă, pentru ca să se ştie şi înafară ceea ce voim. Echivocitatea atitudinei noastre nu este spre avantajul ţărei; căci atunci putem fi taxaţi de o naţiune ce urmăreşte scopuri ascunse, de un popor perturbator al liniştei vecinilor săi.
Duplicitatea este un sistem periculos chiar pentru cele mai puternice naţionalităţi; şi fructele ce uneori ea ni procură sînt mai mult aparente şi în toate cazurile efemere.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Umanismul (recte umanitarismul) este un ideal filozofic respectabil pe care-l poate urmări o individualitate privată în domeniul abstracţiunii; însă omului de stat care conduce afacerile practice ale ţării sale nu-i este dat să încerce esperimentaţiunea ficţiunilor cosmopolite cu sacrificiul intereselor imediate şi cu preţul vieţii reale a poporului său.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Iubim liberalismul pentru că-l practicăm cu sinceritate; dar nu vom sacrifica interesele naţionale unui liberalism cosmopolit.
Am dovedit îndestul că poporul român nu este esclusiv, nu este intolerant, nu este degenerat; să nu ni se ceară să mergem cu demonstraţiunea aceasta pînă de a pune în pericol însăşi viaţa poporului nostru; fiindcă atunci cînd corpul social va pierde vitalitatea din cauza imprudenţei politicilor noştri nime în Europa nu ne va scuza zelul nostru necumpătat pentru a complace marilor puteri. Cînd Turcia n-a mai găsit destule resurse în viaţa sa internă pentru a rezista inamicilor săi esterni n-a avut mizericordie de la nici un stat european; ea a fost condemnată şi ea a pierit. Si, dacă mai are încă o umbră de existentă, este că, nu s-a regulat definitiv încă cestiunea moştenirii.
Am făcut aceste repetate dezvoltări pentru ca să fim bine înţeleşi că la noi interesul naţional primează totul în politică; restul ne pare de ordine secondară.
Ne rezumăm dar zicînd că trebuie să determinăm o mişcare naţională care să se impuie politicei noastre: iată ţelul pe care tindem a-l ajunge.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Salutînd cu egală dorinţă de bine atît organe amice cît şi adversare, ne îndeplinim şi faţă cu „Mişcarea naţională” această datorie plăcută.
Dintr-această reamintire a programului fracţiunii se vede că sînt multe puncte în care ne potrivim pe deplin
– cestiunea rămîne numai dacă faptele vor fi asemenea cuvintelor. Pîn-acum nu putem afirma că fracţiunea ar fi avut oarecare consideraţie pentru adversarii săi, chiar pentru aciia cari nu se prea deosebeau de ea în privinţa principiilor. Am întreba: Este vro mare deosebire politică între moderaţii „Stelei României” şi independenţii „Mişcării naţionale”?
Este vro deosebire de principii între conservatori şi fracţiune? Asemenea nu – căci astăzi credem că nimeni nu mai dă nimic pe vestita acuzaţie că există reacţionari oligarhici şi medievali în ţara noastră.
Noi credem că nu principiile ne deosibesc, ci modul cum le profesăm şi măsura de dreptate care o avem unii pentru alţii. Dar în cele mai multe cazuri cearta de vorbe şi de pretinse principii nu e în sine decît o ceartă de interese şi de ambiţii personale. dacă din această sumă de antagonism politic s-ar scădea cifrele urelor şi esclusivismului, restul de deosebiri, fie teoretice, fie practice, ar fi aproape nul.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI