Cu mulţămire deosebită anunţăm că duminică va avea loc reprezentaţia de beneficiu a d-nei A. Dănescu. Piesele ce se vor juca sunt”Iudita şi Olofern „, operetă în două acte cu muzica de Eduard Wachman tatăl, şi”O palmă în teatru naţional”, comedie în 2 acte. Wachman tatăl era unul din acei muzicanţi plini de talent şi de reminisecnţe, care în vremea lui scutura ariile din mânică, încât o mulţime de operete din repertoriul vechi al teatrului bucureştean i datoresc lui origina lor. Cu toate că operetele acele sunt foarte plăcute, astăzi nu se mai aude aproape nimic de ele. Amintim numai, pentru cine le va fi văzut, feeri [i]le: „Fata aerului”„,Lumea pe dos”, vodevilul „Cine vrea, poate” şi altele multe din şirul cărora e asemenea”,Iudita şi Olofern „.
Despre beneficienţă vom repeta ceea ce în coloanele acestei foi am constatat de mai multe ori. D-ra Dănescu nu e numai un talent, căci talentele se găsesc uşor, ci d-[s]a a ştiut totodată să rămîie pîn-acum neatinsă de toate obiceiurile rele, de manierile stranie, de rutina viţioasă a celor mai mulţi”artişti”. Vorbind simplu şi natural, mişcîndu-se liber pe scenă, d-ra s-a ferit pîn-acuma în mod egal de jocul glacial al unora şi de exagerările celorlalţi. Fie aceasta o fericită predispoziţie naturală de-a păstra totdeauna măsura cuviincioasă în vorbă şi gest, fie efectul studiului, pentru critic e egal. Dar pentru un om care cunoaşte bine stările de cultură din ţara noastră, care ştie ce ieftină e lauda şi batjocura jurnalelor şi ce schimbător gustul publicului se naşte întrebarea gravă dacă un artist, fie el oricît de pătruns de sfinţenia aspiraţiunei sale, va şti să se împotrivească tuturor ademenirilor pe care actorii setoşi de aplauze le fac spectatorilor lor. După o lungă esperienţă ne-am încredinţat că mai în toate vremile adevărul, fie-n arte, fie-n ştiinţe, n-au adus decît roade amare şi că trebuie să ai credinţa tare că eşti plăsmuit din alt lut mai bun decît majoritatea oamenilor pentru a nu te coborî la ei, a pune preţ pe opinia lor şi a asculta instinctul mai bun al naturii proprie. Duşmanul cel mai mare al acestui instinct este succesul şi cu atît mai de temut, cu cît e mai uşor.
La noi în ţară succesul mediocrităţii e foarte uşor şi lupta tuturor elementelor mai bune peste măsură grea.
Vorbind îndeosebi despre arta reprezentării dramatice, vom căuta în zadar, în ţară la noi, un razim pentru talentele adevărate. Căci ce soarte-l aşteaptă pe actorul cel bun chiar? Este vreun teatru naţional c-o existenţă asigurată, care să-şi urmeze calea c-un repertoriu ales, neatîrnînd de publicul mare? Este vrun repertoriu în care fiece figură să fie eternă, încît actorul să-şi poată însuşi”capitalul de roluri” potrivit cu talentul său, singura avere pe care un talent şi-l poate cîştiga? Nu. Fiecare director e silit să deie sau piese de senzaţie, pline de crime, dureri fizice, boale, si lipsite de caractere dramatice sau, alegînd o cale şi mai rea, să deie farse obscene în chiotele unui auditoriu foarte primitor de asemenea hrană, care nu apelează la inteligenţă sau la inimă, ci la simţiri mult mai josnice. Dac-am avea înainte-ne un talent de rînd, toate reflecţiile noastre ar fi de prisos. Ele ni sînt inspirate numai de convingerea că avem a face c-un talent superior, căruia voim a-i arăta toate greutăţile pe care le-a întîmpinat şi le va întîmpina încă în spinoasa cale de „actor român”.
Din parte-ne dorim din toată inima ca reprezentaţia de beneficiu a d-rei Dănescu sa fie onorată de prezenţa unui public cît se poate de numeros, ceea ce ne-ar dovedi ca el a ştiut să aprecieze”dreapta măsură” în jocul de scenă a tinerei artiste.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 205